ICCJ. Decizia nr. 5620/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5620
Dosar nr. 20343/200.
Şedinţa publică din 27 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 4 noiembrie 2003, reclamanţii A.C., A.I. şi A.J. au chemat în judecată pârâţii Primăria Comunei Brodina şi Direcţia Judeţeană de Finanţe Publice Suceava, pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să anuleze deciziile nr. 70 şi 71/2003 emise de prima pârâtă, să dispună restituirea în natură a suprafeţei de 5000 mp teren şi acordarea de despăgubiri pentru o casă cu anexe gospodăreşti şi fierărie, situate în comuna Brodina, Judeţul Suceava.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defuncţilor A.F. şi P., şi că au notificat pârâta, în sensul de a li se restitui în natură imobilele preluate abuziv, respectiv suprafaţa de 0,65 ha (formate din două corpuri de teren de 0,25 ha şi 0,40 ha) şi suprafaţa de 1700 mp. A arătat totodată că 2000 mp au fost înstrăinate lui Z.D., care a devenit şi proprietarul casei părinteşti a reclamanţilor cu nr. 322.
Prin dispoziţia nr. 70 din 7 octombrie 2003 emisă de Primăria Comunei Brodina s-a respins notificarea nr. 326 din 24 iulie 2001 privind restituirea suprafeţei de 0,65 ha cu motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziţia nr. 71 s-a respins notificarea cu nr. 651/2001 privind restituirea suprafeţei de 5000 mp, cu aceeaşi motivare, în sensul că terenul a trecut în proprietatea Statului în baza Convenţiei Româno-Germane nr. 3620 din anul 1940, perioadă ce nu face obiectul Legii nr. 10/2001, care se referă expres la intervalul 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Prin sentinţa civilă nr. 153 din 2 martie 2004, Tribunalul Suceava a respins acţiunea arătând că reclamanţii şi autorul acestora, de naţionalitate germană au fost repatriaţi în Germania conform Convenţiei Româno-Germane din 1940, averea familiei fiind preluată de Statul Român, pe baza listelor de avere.
A mai reţinut instanţa că prin încheierea din 2 martie 1957 a Tribunalului Popular al Raionului Rădăuţi, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate pe numele autorului reclamanţilor, A.F. pentru C.F. nr. 106, constând din parcela funciară nr. 104 cu casă şi suprafaţă de 5000 mp, iar ulterior prin Decizia nr. 22 din 15 februarie 1958 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular Rădăuţi s-au anulat deciziile prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate pe numele autorului reclamanţilor, cu motivarea că, fiind cetăţeni români de origine germană s-a aplicat greşit Decretul nr. 81/1954.
Concluzionând, Judecătoria Suceava a apreciat că pentru suprafeţele de teren ce fac obiectul dispoziţiilor contestate în instanţă reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată şi modificată prin Legea nr. 169/1997 precum şi în temeiul Legii nr. 1/2000, aşa încât fiind incidente prevederile art. 1, art. 2 şi art. 8 din Legea nr. 10/2001 acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanţa de fond a reţinut greşit că temeiul deposedării l-a constituit pretinsa Convenţie Româno-Germană anterioară anului 1945 şi că deşi plecarea din ţară în anul 1940 a fost intempestivă, ulterior, în anul 1945, familia reclamanţilor a fost readusă forţat în România de către trupele sovietice.
Prin încheierea din 24 martie 1959 Tribunalul Popular al raionului Rădăuţi s-a dispus intabularea, autorului A.F. cu terenul în suprafaţă de 5000 mp şi construcţia, casă părintească, iar trecerea în proprietatea statului s-a realizat prin Decizia nr. 22 din 15 februarie 1958, act al administraţiei locale.
Reclamanţii au criticat nelegalitatea sentinţei pentru că a reţinut greşit un alt temei al deposedării.
Prin Decizia nr. 2334 din 10 septembrie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins apelul reclamanţilor A.I., A.C. şi A.J., păstrând motivarea instanţei de fond.
Decizia pronunţată în apel a fost criticată de către reclamanţi făcând obiectul recursului declarat în termen legal, cale de atac ce reiterează motivele de nelegalitate dezvoltate în apel.
Recursul este întemeiat.
Cu încălcarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţele nu au citat în cauză Direcţia Judeţeană de Finanţe Publice Suceava, nu s-au pronunţat asupra legitimării procesuale pasive a acestei pârâte, nu au pus în dezbaterea contradictorie a părţilor dacă cadrul procesual fixat de reclamanţi pentru acordarea despăgubirilor solicitate, urmează sau nu procedura reglementată de art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Este de observat că, deşi în petitul cererii de chemare în judecată, reclamanţii A.C., A.I., A.J. au solicitat a se pronunţa sentinţa civilă în contradictoriu şi cu pârâta Direcţia Judeţeană de Finanţe Publice Suceava, în cauză nu a fost citată această pârâtă, iar instanţa ignorând obligaţiile prevăzute de art. 129 alin. (2), (4) şi (5) C. proc. civ. nu au lămurit cadrul procesual pasiv.
Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârile pronunţate cu această omisiune şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava, în temeiul art. 312 alin. (4) C. proc. civ.
Instanţa de trimitere, cu ocazia rejudecării, va stabili cadrul juridic procesual fixat de reclamanţi, cu respectarea principiului disponibilităţii, va solicita părţilor dovezi concludente din care să rezulte regimul juridic al imobilelor, teren şi construcţii şi depunerea la dosarul cauzei a hotărârilor judecătoreşti anterioare, sau alte înscrisuri formulate în baza Legii nr. 18/1991, pentru a se analiza dacă, şi în ce măsură reclamanţii au primit satisfacţie în acest sens, deoarece instanţele au reţinut că pentru suprafeţele de teren ce fac obiectul dispoziţiilor nr. 70 şi 71/2003, contestate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991.
Totodată instanţa are a examina dacă preluarea imobilelor s-a realizat printr-un act abuziv ce datează din perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 şi în ce măsură, în temeiul căror legi reparatorii, reclamanţii sunt sau nu îndrituiţi a li se retroceda în natură imobilele sau în cazul în care acestea sunt ocupate, care sunt măsurile reparatorii prin echivalent la care sunt îndreptăţiţi şi în ce temei juridic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii A.I., A.C., A.J. împotriva deciziei nr. 2334 din 10 septembrie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5661/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5594/2005. Civil → |
|---|
