ICCJ. Decizia nr. 5677/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5677
Dosar nr. 7375/200.
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3218 din 17 aprilie 2002, reclamanta P.E.A. a chemat în judecată Primăria comunei Spineni, judeţul Olt pentru a fi obligată la restituirea în natură a unui imobil compus din teren arabil şi pădure, situat pe raza comunei Spineni, aşa cum este individualizat în titlul de proprietate reprezentat de un partaj de ascendent autentificat sub nr. 6639/1940 la Tribunalul Ilfov, înregistrat în registrul de transcripţiuni la nr. 466 din 6 martie 1940, invocând Legea nr. 10/2001.
În subsidiar a solicitat măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti.
În motivarea acţiunii a arătat că terenul solicitat nu face obiectul Legii nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 165/2001, şi că prin dispoziţia nr. 9 din 12 februarie 2002 pârâta a respins restituirea în natură, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit preluarea abuzivă de către stat.
S-a mai precizat că terenurile în discuţie sunt vizate în reglementarea art. 2 din lege, iar pârâta este o unitate administrativ-teritorială ce reprezintă statul.
Reclamanta a învederat că este moştenitoarea legală a mamei sale C.R., fiica autorului N.V., cuprins în titlu de proprietate reprezentat de partajul de ascendent al numitului I.V., care a împărţit averea sa în timpul vieţii copiilor. S-a mai precizat că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în limita admisă de Legea nr. 18/1991 şi că excedentul este supus regimului juridic reglementat de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 680 din 15 mai 2002, Tribunalul Olt a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta P.E.A. în contradictoriu cu Primăria comunei Spineni, judeţul Olt.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că reclamanta nu a precizat în acţiune şi nu a individualizat suprafeţele de teren solicitate, care nu au putut fi identificate în titlul de proprietate invocat. În plus, s-a avut în vedere că, pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ce vizează restituirea în principal în natură a proprietăţilor, potrivit art. 2 din lege, reclamanta trebuia să demonstreze preluarea abuzivă a respectivelor imobile, mai ales că actul de proprietate invocat este din anul 1940, cât şi existenţa fizică a bunurilor în prezent, pentru a crea posibilitatea restituirii în natură.
În lipsa acestor precizări absolut necesare, cât şi a dovezilor cerute de Legea nr. 10/2001, referitoare la preluarea abuzivă a imobilelor, instanţa a concluzionat că neputând determina întinderea dreptului de proprietate al reclamantei şi existenţa acestuia, cererea sa este neîntemeiată.
Pe de altă parte, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că terenul în litigiu este arabil şi pădure, dar că nu a fost reglementat de Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997 şi 1/2000, ce a reconstituit foştilor proprietari dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, ceea ce a dus la concluzia că restituirea în natură a imobilelor teren, nu este posibilă în condiţiile Legii nr. 10/2001. S-a reţinut că este neîntemeiată şi cererea privind dispoziţiile art. 36 din aceeaşi lege, deoarece dispoziţiile art. 36 prevăd o altă procedură ce este prealabilă promovării acţiunii şi de care reclamanta poate să uzeze.
Referitor la subsidiarul acţiunii, ce vizează revendicarea terenului în condiţiile dreptului comun, reclamanta, care a invocat titlul de proprietate din anul 1940, faţă de dispoziţiile art. 480 C. civ., trebuia să precizeze şi să identifice suprafeţele de teren ce au aparţinut autorului său şi pentru care nu a pierdut dreptul de proprietate, în situaţia în care bunurile există şi sunt deţinute de un neproprietar.
Prin apelul declarat de reclamanţi s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru faptul că greşit s-a reţinut calitatea autorilor săi şi gradul de rudenie, că nu a individualizat şi identificat terenul prin acţiune, cât şi faptul că avea obligaţia să dovedească preluarea abuzivă a terenului.
Critica mai vizează şi greşita reţinere a lipsei dovezii reglementării regimului juridic al terenului prin Legea nr. 18/1991 şi neacordarea despăgubirilor pentru nerespectarea procedurii instituită de Legea nr. 10/2001, cât şi nedovedirea existenţei terenului în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 148 din 20 iunie 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul reclamantei P.E.A. împotriva sentinţei civile nr. 680 din15 mai 2002 a Tribunalului Olt.
Prin această hotărâre s-a reţinut că instanţa de fond a analizat acţiunea reclamantei şi sub aspectul îndeplinirii unor cerinţe de formă impuse de Legea nr. 10/2001, precizate prin art. 21 şi art. IV din OUG nr. 184/2002, constatând neîndeplinirea acestora, având în vedere că de la data întocmirii actului de partaj depus drept titlu de proprietate, până la 6 martie 1945, ca an de începere a preluării abuzive de către stat, terenurile respective au fost în circuitul civil şi puteau fi transmise.
Condiţia esenţială însă, impusă de lege pentru a se dispune restituirea în natură sau prin echivalent este aceea ca regimul juridic al imobilelor solicitate să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar (Legile nr. 18/1941, 169/1997 şi 1/2000), aşa cum precizează art. 8 din Legea nr. 10/2001, care prevede că nu intră sub incidenţa sa, terenurile al căror regim juridic a fost reglementat prin legile fondului funciar.
S-a concluzionat că din actul de partaj depus de reclamantă ca titlu de proprietate al autorilor săi, rezulta că terenurile solicitate au constituit moşii cuprinzând terenuri agricole, terenuri al căror regim juridic a fost indiscutabil reglementat de legile fondului funciar, situaţie în care reclamanta trebuie să uzeze de procedura prevăzută de ele.
Împotriva deciziei civile nr. 148 din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs în termen reclamanta P.E.A. invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Din prezentarea extensivă a motivelor de recurs, Curtea reţine că reclamanta consideră că instanţa de apel a fost în eroare când a considerat că în privinţa terenurilor solicitate sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deşi pârâta nu a dovedit dacă s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate prin Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000.
Se mai susţine că instanţa a omis să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel.
Recursul nu este fondat.
După anul 1989 s-au adoptat o serie de legi cu caracter reparator pentru înlăturarea efectelor negative ale aplicării unor acte normative emise în perioada 1945–1989. Prima dintre acestea, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole a fost Legea nr. 18/1991.
Cum Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, este, în principiu, o lege cu caracter reparator generală, urmează a observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere. Este ceea ce prevede în mod expres art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Corect a reţinut instanţa de apel că, pentru a se dispune restituirea în natură sau prin echivalent, legea prevede ca o condiţie esenţială, ca regimul juridic al imobilelor solicitate să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1947 şi Legea nr.10/2000, aşa cum se prevede în art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu intră sub incidenţa sa, terenurile al căror regim juridic a fost reglementat prin legile fondului funciar.
În speţă, s-a reţinut că potrivit actului de partaj depus de reclamantă ca titlu de proprietate al autorilor săi, terenurile solicitate au constituit moşii cuprinzând terenuri agricole, terenuri al căror regim juridic a fost indiscutabil reglementat de legile fondului funciar, situaţie în care trebuia urmată procedura prevăzută de ele.
Cum în cauză, obiectul cererii de restituire îl constituie terenuri agricole şi forestiere de natura celor enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile recurentei sunt neîntemeiate, făcând inutilă analiza altor aspecte învederate în cererea de recurs.
Pentru considerentele expuse, urmează ca recursul declarat de reclamantă să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.E.A. împotriva deciziei nr. 148 din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5687/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5668/2005. Civil → |
|---|
