ICCJ. Decizia nr. 567/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.567.
Dosar nr.1983/200.
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 971 din 5 octombrie 2000, a admis în parte acţiunea precizată, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., formulată de reclamanta V.I. împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Bucureşti, SC A. SA şi M.I., şi în contradictoriu cu intervenienţii C.C. şi V.P., moştenitorii soţului reclamantei introduşi în cauză potrivit art. 58 C. proc. civ., şi a obligat pârâtele să lase reclamantei şi intervenienţilor în interes propriu în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 2 Bucureşti ( şi a respins constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 4701/1998, apreciind că nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 ).
S-a reţinut că apartamentul în litigiu a fost dobândit de reclamantă şi defunctul său soţ V.D. în anul 1951, conform contractului de cumpărare nr. 5419 din 19 decembrie 1951.
Ulterior apartamentul sus-arătat a fost donat statului, donaţia fiind nulă absolut pentru lipsa cauzei conform sentinţei civile nr. 17.555 din 25 noiembrie 1998 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti.
S-a mai reţinut că pârâta M.I. a ocupat apartamentul în litigiu în calitate de chiriaş iar ulterior în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4701/1998, încheiat cu pârâta SC A. SA în baza Legii nr. 112/1995.
Deşi reclamanta a susţinut că titlul pârâtei este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat în fraudarea legii, tribunalul a respins această cerere ca nefondată motivat de faptul că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 16 iulie 1998 cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 întrucât constatarea nulităţii titlului statului şi respectiv a contractului de donaţie au avut loc ulterior prin sentinţa civilă 17.555 din 25 noiembrie 1998.
Procedând însă la compararea titlurilor de proprietate ale celor două părţi, tribunalul a dat eficienţă titlului reclamantei, respectiv contractului de vânzare-cumpărare nr. 5416 din 19 decembrie 1951 şi nu titlului pârâtei care-l reprezintă contractul de vânzare-cumpărare nr. 4701/1998.
Aceasta deoarece s-a apreciat că reclamanta a dobândit de la autorul al cărui drept era mai preferabil în comparaţie cu pârâta care a dobândit de la un autor al cărui titlu era lovit de nulitate absolută.
Soluţia a fost dată ca o aplicaţie a principiului nemo plus juris ad allium transferre potest, quam ipse habet, reclamanta făcând dovada că autorul său a avut un titlu preferabil.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 98/A din 1 martie 2001 a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de pârâţii Municipiul Bucureşti şi M.I., luându-se act de renunţarea intervenientei C.C. la judecarea cererii de apel.
Recursul declarat de pârâta M.I. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ., cu solicitarea de a fi respinsă acţiunea reclamantei, critică Decizia civilă 98A/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru următoarele considerente:
a) nu este aplicabil speţei principiul „nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuşi" de vreme ce înstrăinarea apartamentului în litigiu nu era afectată de nici-o interdicţie.
b) în mod greşit instanţele au stabilit prin comparare de titluri un drept preferabil pentru intimaţii reclamanţi de vreme ce recurenta a fost de bună-credinţă la momentul cumpărării apartamentului în litigiu, iar reclamanta şi intervenienţii de rea-credinţă, de vreme ce nu au notificat-o pe chiriaşă despre intenţia lor de revendicare a acestui apartament.
Criticile nu sunt întemeiate.
Susţinerea primă nu poate fi primită întrucât statul nu a avut un titlu de proprietate legal dobândit în condiţiile art. 644-645 C. civ., de vreme ce actul de donaţie prin care acesta a devenit proprietarul acestui imobil, ca urmare a constatării nulităţii sale absolute prin sentinţa civilă nr. 17.555/1998 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, a fost desfiinţat cu efect retroactiv, din chiar momentul întocmirii sale, 28 decembrie 1962. Este evident astfel că vânzătorul care s-a dovedit un non-dominus a înstrăinat ceea ce nu a avut în proprietate.
Este de asemenea neîntemeiată şi critica cu privire la admisibilitatea operaţiunii juridice privind compararea titlurilor întrucât prezenta cauză se judecă pe dreptul comun, temeiul de drept al acţiunii introductive de instanţă constituindu-l art. 480 şi urm. C. civ. (iar legea specială cu procedura ei specifică Legea nr. 112/1995 sau Legea nr. 10/2001).
În atare situaţie instanţa de judecată aflându-se în prezenta a două acte de înstrăinare asupra aceluiaşi imobil, avea obligaţia să verifice care este actul preferabil, adică care este actul care provenind de la un proprietar necontestat, care a intrat în circuitul civil mai înainte, lucru pe care instanţele l-au făcut în mod judicios, stabilind că actul de proprietate al soţilor D. şi E.V., respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 5416 din 19 decembrie 1951, transcris sub nr. 4988 din 20 decembrie 1951 este un act autentic de vânzare-cumpărare intrat în circuitul civil în anul 1951 şi necontestat sau desfiinţat vreodată până la data introducerii acţiunii.
Dimpotrivă, actul de proprietate al recurentei, adică contractul de vânzare-cumpărare nr. 4701 din 16 iulie 1998 încheiat cu Municipiul Bucureşti prin SC A. SA, provine de la un vânzător al cărui titlu a fost desfiinţat cu efect retroactiv, care nu a fost niciodată proprietar, act care nu a fost transcris sau intabulat în C.F. vreodată.
În raport cu cele expuse buna-credinţă a cumpărătorului ulterior este lipsită de semnificaţie juridică în cauză, asemenea celorlalte consideraţii privind notificarea şi aplicarea Legii nr. 112/1995 astfel cum s-a reţinut implicit şi de instanţele anterioare.
În ceea ce priveşte invocarea art. 304 pct. 11 C. proc. civ. urmează a se constata că acesta este abrogat.
În consecinţă, admiterea acţiunii este urmarea unei corecte aplicări în cauză a dispoziţiilor art. 480, art. 481 C. civ. astfel încât recursul pârâtei se va respinge ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta N.A.M. împotriva deciziei nr. 98/A din 1 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5756/2005. Civil. Lg.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3418/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
