ICCJ. Decizia nr. 5694/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5694

Dosar nr. 21455/2005

Şedinţa publică de la 28 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 643 din 8 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 7132/2003 a fost respinsă cererea formulată de petentul J.P., în contradictoriu cu Consiliul Local Arad şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect declararea judecătorească a morţii numitului J.P.Ş., domiciliat în Arad.

Prima instanţă a reţinut că petentul a formulat cererea fără a solicita în prealabil declararea judecătorească a dispariţiei, conform dispoziţiilor art. 40 din Decretul nr. 32/1954.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii.

S-a invocat faptul că nu s-a efectuat în mod corespunzător cercetarea prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 32/1954 nu a fost sesizată Autoritatea tutelară şi nu a fost respectată procedura de afişare indicată în art. 38 din legea arătată. A mai criticat neexercitarea de către instanţă a rolului activ, ea putând să declare în prealabil dispariţia şi apoi moartea numitului J.P.Ş.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 2357 din 18 octombrie 2004 a respins ca nefondat apelul petentului.

Împotriva deciziei amintite s-a declarat recurs de către petent reiterându-se criticile din apel, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 32/1954, declararea judecătorească a morţii este, ca regulă, precedată de declararea judecătorească a dispariţiei. Excepţia are aplicare la împrejurări excepţionale, cuprinzând exemplificativ cutremure, inundaţii, revoluţii sau accidente colective.

Această procedură specială nu este aplicabilă în speţă, astfel cum în mod corect s-a apreciat de către instanţele anterioare, avându-se în vedere lipsa împrejurărilor exepţionale sus-menţionate. Concluziile verificărilor în teren efectuate de către poliţie au stabilit că J.P.Ş. nu a mai fost văzut în localitatea de domiciliu din anul 1990, dar până în anul 2003 veneau la adresa acestuia citaţii la instanţe judecătoreşti din Judeţul Vaslui (f 12, dosar fond).

Respingerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind neaplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 40 din Decret nr. 32/1954 înlătură obligaţia instanţei de a mai examina şi celelalte critici invocate de recurent, lipsite de pertinenţă în cauză.

În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.P. împotriva deciziei nr. 2357 din 18 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5694/2005. Civil