ICCJ. Decizia nr. 5710/2005. Civil. îndreptare eroare materiala. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5710

Dosar nr. 2732/2005

Şedinţa publică de la 28 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 13 iunie 2003 de către reclamanta P.R.V. în contradictoriu cu pârâtul I.G.C., întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., s-a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile 939 din 30 iulie 2000 pronunţată anterior între aceleaşi părţi de Judecătoria Neamţ, în sensul de a modifica suprafaţa de teren vândută de la 1080 mp la 1260 mp.

S-a motivat cererea arătându-se că pârâtul a convenit verbal să-i vândă reclamantului o suprafaţă de teren în plus de 180 mp, reprezentând plata documentaţiei cadastrale, peste aceea de 1080 mp. atestată sub înscris sub semnătură privată („chitanţă”) pentru care s-a pronunţat în temeiul art. 1073 C. civ. hotărârea judecătorească în cauză.

Judecătoria Târgu-Neamţ prin Încheierea din Camera de consiliu din 11 august 2004 a respins cererea ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerinţele art. 281 C. proc. civ., (soluţie menţinută ca atare, prin respingerea apelului reclamantului ca nefondat de către Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, potrivit deciziei civile nr. 1469 din 10 noiembrie 2004).

Prin recursul declarat în cauză de reclamant se solicită modificarea deciziei din apel în sensul admiterii cererii cu modificarea că a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., corespunzător cazului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit art. 281 C. proc. civ. pot fi îndreptate prin încheiere, la cerere sau din oficiu, doar acele hotărâri care privesc erori sau omisiuni cu privire la nume, calitatea şi susţinerile părţilor calculele efectuate în cauză ori alte erori asemănătoare.

Majorarea suprafeţei de teren vândute de pârât reclamantului, pe temeiul unei pretinse convenţii legale dintre părţi, alta decât aceea scrisă care a format obiectul judecăţii anterioare, excede câmpului de aplicare al art. 281 C. proc. civ. arătat în precedent.

În consecinţă, cazul de modificare privind aplicarea greşită a prevederilor art. 281 C. proc. civ. în apel, invocat prin recurs de către reclamant, nu subzistă, calea de atac urmând a fi respinsă ca nefondată în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I.C. împotriva deciziei nr. 1469 din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5710/2005. Civil. îndreptare eroare materiala. Recurs