ICCJ. Decizia nr. 5698/2005. Civil. încuviintare executare silita. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5698

Dosar nr. 237/2005

Şedinţa publică din 28 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 19.08. 2003 de către executorii bancari din cadrul B.B.G.C.P. SA Bucureşti bancă în faliment reprezentată prin lichidatori judiciari M.S.(R.V.A.) SA şi P.M.C. SRL Bucureşti, s-a cerut ca în temeiul art. 3731 C. proc. civ. şi să încuviinţeze executarea silită asupra imobilului situat în Buftea, proprietar A.I.E. ipotecat în favoarea creditoarei conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 53299 transmis sub nr. 8766 la 28 decembrie 1994 la Judecătoria Buftea (garanţie imobiliară pentru un credit acordat SC T.R. SRL Buftea prin contract de credit 236/94, în sumă de 70.000.000 lei ).

Judecătoria Buftea, prin încheierea în camera de consiliu din 15 septembrie 2003, a respins cererea constatând prescripţia extinctivă a dreptului solicitat potrivit art. 6 din Decret 167/58

Apelul declarat de creditoare a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă 2535/A din 29 noiembrie 2004.

Împotriva deciziei arătate s-a declarat recurs de aceeaşi parte învederându-se aplicarea greşită a legii cu privire la calcularea termenului prescripţiei extinctive a executării silite prevăzute de art. 6 D 167/58, corespunzător motivului de nelegalitate prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Din oficiu s-a pus în discuţie părţilor motivul de ordine publică privind excepţia de necompetenţă materială cu privire la soluţionarea cauzei în apel şi recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Motivul de casare din oficiu este întemeiat.

Procedura încuviinţării executării silite având caracter necontencios se completează în privinţa căilor de atac, în baza art. 721 C. proc. civ., cu dispoziţiile art. 331-339 C. proc. civ., în raport cu care „ apelul împotriva încheierii date de preşedintele Judecătoriei se judecă de tribunal" [art. 339 alin. (3)] iar recursul de Curtea de Apel (în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 21 C. proc. civ.).

În speţă, apelul a fost soluţionat cu încălcarea competenţei funcţionale amintite de către curtea de apel motiv de nulitate absolută prevăzut de art. 105 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se va trimite recursul creditoarei casându-se Decizia civilă 2535/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, şi se va trimite cauza pentru competenta soluţionare în apel la Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 339 alin. (3) C. proc. civ.

În rejudecare, se vor examina şi criteriile privind fondul cauzei-motiv de recurs prevăzut de art. 314 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea B.B.G.C.P. SA, prin lichidatori împotriva deciziei nr. 2535/A din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru competentă soluţionare în apel la Tribunalul Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 28 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5698/2005. Civil. încuviintare executare silita. Recurs