ICCJ. Decizia nr. 5737/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5737
Dosar nr. 1850/200.
Şedinţa publică din 30 iunie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 397/c din 20 decembrie 2002, Tribunalul Neamţ a admis acţiunea formulată de reclamanţii B.C., B.F., C.G., C.M.G., D.C., H.M., I.F., G.J., M.M., M.D., P.G., P.A., A.P., P.M., P.D., P.C., P.E., R.A., S.E., S.A. şi R.S.S., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bacău, Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamanţilor sumele reprezentând contribuţia de asigurări de sănătate, reţinută în mod nelegal în perioada 1 ianuarie 2000 –31 martie 2001, la valoarea actualizată, astfel: B.C. 10.076.848 lei; B.F. 10.543.479 lei; C.G. 11.181.757 lei; C.M.G. 9.962.680 lei; D.C. 10.128.289 lei; H.M. 14.570.676 lei; I.F. 12.339.237 lei; G.J. 11.539.323 lei; M.M. 12.092.813 lei; M.D. 14.442.564 lei; P.G. 14.559.944 lei; P.A. 11.164.092 lei; A.P. 11.164.092 lei; P.M. 11.309.828 lei; P.D. 13.207.877 lei; R.A. 12.212.050 lei; S.E. 14.328.892 lei; S.A. 14.442.564 lei; R.(S.)S. 10.294.454 lei; P.C. 11.656.426 lei şi P.E. 10.399.877 lei.
S-a respins cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S., formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în esenţă, a reţinut că reclamanţii au calitatea de persoane asigurate care se află într-un raport juridic de gratuitate, izvorât din dispoziţiile speciale ale art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 şi garantat prin dispoziţiile art. 100 din aceeaşi lege şi ale HG nr. 409/1998, dată în aplicarea legii respective. Art. 1 din HG nr. 409/1998 prevede că magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul, soţia sau copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, de medicamente şi proteze, în condiţiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145/1997.
Reţine instanţa de fond, că reclamanţii nu se află în raport juridic de gratuitate cu sistemul asigurărilor de sănătate, ci cu sistemul în care îşi desfăşoară activitatea, legiuitorul garantându-le gratuitatea prin art. 3 din HG nr. 409/1998, potrivit căruia contribuţiile personale se decontează din bugetul Ministerului Justiţiei.
Contractul cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., la care fac referire pârâtele, nu prevede obligaţia reclamanţilor de a susţine plata contribuţiei la asigurările de sănătate din venituri proprii, fără ca această contribuţie să fie decontată.
În privinţa cererii de chemare în garanţie, se reţine că este neîntemeiată, deoarece C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi C.N.A.S. nu trebuie să restituie Ministerului Justiţiei sumele încasate de la reclamanţi.
Recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin Decizia civilă nr. 271 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Bacău, instanţa de recurs reţinând că magistraţii beneficiază de asistenţă medicală în mod gratuit. Gratuitatea rezultă din art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi dispoziţiile Legii nr. 50/1996, iar dacă s-ar considera că personalul la care se referă aceste prevederi trebuie să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate, ar însemna că asigurarea asistenţei medicale în toate formele sale s-ar face în temeiul art. 3, art. 11 alin. (1) şi a dispoziţiilor din capitolul III din Legea nr. 145/1997 şi nu în baza dispoziţiilor speciale cuprinse în cele două acte normative.
Plata contribuţiei de sănătate de către magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate a fost reglementată expres abia prin Legea nr. 118/2001 de aprobare a OUG nr. 179/1999.
Instanţa mai reţine că s-au încheiat contracte individuale de asigurare cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., însă acestea nu reprezintă în mod real un acord de voinţe, ci doar voinţa casei de asigurări, materializată într-un înscris tipizat.
Se reţine că este neîntemeiată şi susţinerea recurentei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece reţinerea sumelor s-a făcut de Tribunalul Bacău, dar au fost virate casei de asigurări, ca administrator al fondului constituit.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care susţine că hotărârile atacate sunt date cu încălcarea esenţială a legii.
În esenţă, se arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe principiul solidarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor şi că în art. 4 din această lege sunt arătate categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării. Art. 6 enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei, iar în art. 55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane asigurate prin efectul legii cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate. Cu excepţia acestora, conform art. 52 din lege, pentru celelalte persoane asigurate este stabilită obligaţia de plată a unei contribuţii băneşti lunare, în cotă de 7%, aplicată venitului brut.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, însă condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale se stabilesc prin Hotărâre de Guvern, iar în art. 5 din HG nr. 409/1998 se prevede obligaţia Ministerului Justiţiei şi a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de a emite norme comune pentru aplicarea acesteia.
Au fost emise normele comune nr. 318/FB/64/807/c/1999, însă printr-o interpretare sistematică a dispoziţiilor cuprinse în actele normative menţionate, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţa medicală gratuită numai dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se mai arată, că în legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu sunt incluşi în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuţiei, că din tăcerea legiuitorului nu se deduce că aceştia sunt scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate şi că, încheind contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti, reclamanţii au cunoscut că, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligaţia să vireze contribuţia de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
În temeiul art. 3302 C. proc. civ. s-a cerut să se suspende executarea hotărârilor atacate cu recurs în anulare, având în vedere cuantumul sumei şi numeroasele cauze care au acelaşi obiect.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se va admite recursul în anulare şi va fi respinsă cererea de suspendare a executării.
Prin art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 s-a prevăzut că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, însă, conform art. 99 alin. (2) din lege, condiţiile în care se acordau aceste facilităţi urmau să fie stabilite printr-o Hotărâre de Guvern.
Înainte ca o astfel de hotărâre să se emită, a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, potrivit art. 4, instituie obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate, stabilind în mod expres, în art. 6 şi art. 55 care sunt categoriile de persoane exceptate sau scutite de obligaţia de plată a acestei contribuţii.
Beneficiarii de asistenţă medicală gratuită prevăzuţi de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată nu sunt incluşi în aceste categorii de persoane.
În executarea acestor dispoziţii, a fost emisă HG 409/1998, care prevede în mod expres că beneficiul gratuităţii prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997, lege care, în art. 4 instituie obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 a fost modificată, iar modificările aduse acestei legi prin Legea nr. 142/1997 s-au produs aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate, existând astfel toate premisele ca, printr-o corelare a dispoziţiilor celor două legi, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete să fie incluşi în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligaţia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
O asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiţionat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997.
Art. 3 din HG nr. 409/1998 nu stabileşte obligaţia Ministerului Justiţiei de a deconta contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa instanţei de fond, menţinută de instanţa de recurs.
Textul priveşte contribuţiile personale suportate pentru serviciile medicale prevăzute de art. 2 din HG nr. 409/1998, care se decontează pe bază de documente justificative şi nu contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate de 7% din salariul brut, stabilită prin Legea nr. 145/1997.
Prin urmare, nu se poate reţine că Legea nr. 92/1992 derogă de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, că reclamanţii, deşi nu se includ în categoriile de persoane prevăzute de art. 6 şi art. 55 din lege, în perioada la care se referă cererea erau scutiţi de plata contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate şi că pârâtele sunt obligate să le restituie sumele reţinute cu titlu de contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate.
De aceea, interpretarea dată de instanţa de fond şi cea de apel acestor dispoziţii legale constituie o încălcare esenţială a legii, care atrage incidenţa art. 330 C. proc. civ.
Pentru motivele expuse, se va admite recursul în anulare, va fi casată în tot Decizia pronunţată de instanţa de apel şi în parte sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi se va respinge acţiunea formulată de reclamanţi.
Restul dispoziţiilor sentinţei, privitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie, vor fi menţinute.
Cererea privitoare la suspendarea executării hotărârilor atacate cu recurs va fi respinsă, deoarece ca efect al casării şi respingerii acţiunii, obligaţiile stabilite prin aceste hotărâri nu mai pot fi executate silit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 271 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Bacău şi sentinţei civile nr. 397/c din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Neamţ.
Casează în tot Decizia instanţei de apel şi, în parte, sentinţa instanţei de fond.
Respinge acţiunea formulată de reclamanţii B.C., B.F., C.G., C.M.G., G.J., I.F., M.M., M.D., P.G., P.D., P.A., P.C., A.P., P.E., P.M., R.A., S.A., S.R.S., S.E., D.C. şi H.M.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2005.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5742/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5609/2005. Civil → |
|---|
