ICCJ. Decizia nr. 5774/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5774
Dosar nr. 11415/200.
Şedinţa publică din 1 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 18 iulie 2003, L.V. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice cerând constatarea vacanţei succesorale după defuncta N.M.V. decedată la 21 octombrie 1984. Totodată, a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru cota de ½ din terenul de 513 mp situat în Bucureşti.
Judecătoria sectorului 2 prin sentinţa civilă nr. 6085 din 14 octombrie 2003, a respins, ca inadmisibilă acţiunea cu motivarea că n-a fost introdusă de ambii coproprietari (în devălmăşie) a bunului din litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 387 din 11 martie 2004, a anulat ca netimbrat apelul reclamantului, reţinând că nu au fost plătite taxa judiciară de timbru de 34.000 lei şi timbrul judiciar de 1500 lei.
Împotriva acestei decizii reclamantul şi soţia sa L.A. au declarat recurs arătând că taxele de timbru datorate le-au plătit anterior datei când a fost anulată cererea de apel şi că, independent, de voinţa sa, nu a putut înştiinţa instanţa de apel despre acesta. A solicitat reformarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a ridica apelul.
Recursul este întemeiat.
Pentru ziua când s-a judecat apelul, procedura de citare cu reclamantul n-a fost îndeplinită prin afişarea citaţiei pe uşa principală a locuinţei destinatarului, ceea ce denotă că instanţa de apel n-a avut certitudinea că acesta a luat cunoştinţă de cuantumul taxelor legal datorate şi că obligaţia de plată n-a fost îndeplinită. Or, cu jurnalul CEC nr. 61001–002043/2004, aflat la dosarul cauzei, recurentul face dovada că a efectuat plata datorată încă la 5 martie 2004, deci anterior termenului de judecată în apel.
În aceste condiţii, sancţiunea anulării cererii de apel prevăzute de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 era inoperantă şi, ca atare, nu putea fi aplicată.
Drept urmare, se impune admiterea recursului şi casarea decizie atacate, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a preda apelul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii L.V. şi L.A. împotriva deciziei nr. 387 din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează cu trimitere spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5769/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 573/2005. Civil → |
|---|
