ICCJ. Decizia nr. 5808/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 4966 din 21 aprilie 2003, reclamanții B.I. și B.E. au chemat în judecată pe pârâții R.M.D. și R.E. solicitând instanței stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, iar pârâții să fie obligați să le lase, în deplină proprietate și posesie, suprafața de teren ocupată în mod abuziv din proprietatea reclamanților.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că proprietatea lor se învecinează cu cea a pârâților, iar aceștia din urmă au mutat gardul despărțitor care exista între proprietățile părților, ocupând fără drept o suprafață din terenul reclamanților.
în drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 584 și art. 600 C. civ.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, iar prin cerere reconvențională au solicitat ca reclamanții să fie obligați să modifice panta acoperișului construcției pe care reclamanții au ridicat-o pe linia de hotar, motivat de faptul că aceasta este orientată către proprietatea pârâților iar apele din ploi cad pe proprietatea acestora.
Prin decizia civilă nr. 9323 din 11 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, dispunându-se grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul AHIK, conform planului de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de inginerul B.D. A fost respinsă cererea reclamanților privind revendicarea imobiliară.
Reclamanții au fost obligați să refacă partea de scurgere la acoperiș astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul lor.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului din C.F. Timișoara, învecinat cu terenul din C.F. Timișoara proprietatea pârâților și se impune grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul stabilit de expert, întrucât actuala linie de hotar este contestată de părți, iar grănițuirea este impusă de art. 584 C. civ. ca o sarcină a proprietății. S-a mai reținut de asemeni că prin raportul de expertiză, cu lămuririle ulterioare, s-a evidențiat că magazia construită de reclamant este așezată pe linia de hotar, iar streașina ei cade pe terenul proprietatea pârâților, condiții în care apele din ploi se scurg pe proprietatea acestora din urmă.
Capătul de cerere privind revendicarea a fost respins ca nefondat, în baza art. 1169 C. civ.
Reclamanții-pârâți au declarat apel împotriva sus-menționatei sentințe, susținând că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind revendicarea și s-a admis cererea reconvențională apreciind expertiza efectuată în cauză ca eronată.
Prin decizia civilă nr. 2510 din 9 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul determinat de pct. A,M1P1T, în raportul de expertiză și schița anexă întocmite de experții R.M., V.F. și P.G.
Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 6,4 mp eliberat prin noua linie de hotar.
S-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâți.
în adoptarea acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere noul raport de expertiză efectuat în această fază procesuală, linia de hotar propusă asigurând scurgere streșinii acoperișului de la casa reclamanților pe terenul acestora.
Pârâții-reclamanți au declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, susținând, în esență, următoarele critici: în mod eronat s-au reținut concluziile expertizei efectuată în apel întrucât prin aceasta nu se respectă suprafețele de teren înscrise în C.F., terenul reclamanților devenind mai mare cu 12,097 mp, asemenea concluzii venind în contradicție și cu decizia civilă nr. 15690/2002 a Judetoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, prin care s-a stabilit hotarul despărțitor între terenul cu C.F. și top. 21780 față de terenul înscris în C.F.
Deși recursul nu este motivat în drept, dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
în conformitate cu dispozițiile art. 584 C. civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, iar potrivit art. 585 C. civ., tot proprietarul își poate îngrădi proprietatea.
Este evident că stabilirea hotarului despărțitor dintre două proprietăți se face cu respectarea suprafeței proprietăților respective.
Contrar acestor dispoziții legale instanța de apel a statuat în mod eronat aplicabilitatea principiului consacrat de DL nr. 115/1938, potrivit căruia în regim de carte funciară se garantează existența proprietății tabulare iar nu și întinderea.
Acest principiu nu-și are aplicabilitatea în cauza de față ce are drept obiect stabilirea hotarului despărțitor între două proprietăți, temeiul legal fiind dispozițiile art. 584 C. civ., principiul respectiv fiind aplicabil altor instituții juridice.
Interpretând greșit dispozițiile legale aplicabile, instanța de apel a dat credibilitate unui raport de expertiză, cel efectuat în apel, prin care nu se respectă suprafața proprietăților în litigiu, conform înscrierilor în C.F., în urma stabilirii respectivei linii de hotar.
Față de aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a admis recursul și a modificat decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5792/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5738/2005. Civil → |
|---|
