ICCJ. Decizia nr. 5851/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5851
Dosar nr. 7875/2005
Şedinţa de la 1 iulie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 536/A din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, dată în dosarul nr. 808/2004, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul C.S. şi pârâta C.K. împotriva sentinţei civile nr. 267 din 23 februarie 2004 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. Hotărâre prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, încredinţarea spre creştere şi educare a minorilor, stabilirea programului de vizitare a acestora şi a obligaţiei de întreţinere în favoarea lor.
Soluţia adoptată de către instanţa de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantul C.S., cauza fiind transmisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrată sub nr. 19.563/2004. Prin încheierea nr. 196/D din 2 februarie 2005, această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, reţinând că în raport de obiectul litigiului sunt incidente, în cauză, prevederile art. 3 pct. 21 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, respectiv, ale art. II pct. 3 din această ultimă lege.
La termenul de judecată fixat în vederea soluţionării recursului, curtea de apel a invocat, din oficiu, propria-i necompetenţă materială, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului, acesta soluţionându-se de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege nu se prevede altfel. În acelaşi sens şi prevederile art. 4 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, în cazurile prevăzute de lege.
În speţă, recursul declarat de reclamantul C.S. şi transmis spre soluţionare Curţii de Apel Târgu-Mureş vizează o hotărâre pronunţată de această instanţă în apel, cauza aflându-se în al treilea grad de jurisdicţie, astfel că, în raport de prevederile legale anterior expuse, instanţa de apel nu este competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva propriei hotărâri. Pe de altă parte, conform opiniei constante exprimate în doctrina juridică recursul este o cale de atac de reformare, care se soluţionează de către instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, prin intermediul acestuia realizându-se controlul judiciar.
Prin urmare, nefiind vorba de o cale de atac de retractare, care se adresează chiar instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, excepţia necompetenţei materiale a instanţei de apel în soluţionarea prezentului recurs este evidentă.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, în cazurile de divorţ, situaţie în care soluţionarea recursului cade, conform prevederilor art. 3 pct. 2 C. proc. civ., în competenţa curţilor de apel, însă recursul dedus judecăţii nu vizează o hotărâre pronunţată în apel de către tribunal, ci de către curtea de apel, situaţie în care aceasta nu este competentă a verifica legalitatea propriei hotărâri, ca instanţă de recurs.
De asemenea, Curtea observă că în cauză nu sunt incidente prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, textul de lege menţionat, vizând, prin raportarea la dispoziţiile art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 65/2004, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, iar unele de către curţile de apel.
Faţă de aspectele relevate, Curtea constată că nu este competentă să soluţioneze recursul dedus judecăţii astfel că, în temeiul art. 158 C. proc. civ., va dispune declinarea competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, dată fiind ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul va fi înaintat instanţei supreme, în vederea soluţionării acestuia.
Sesizată, în condiţiile arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că, în mod greşit curtea de apel s-a declarat necompetentă, în cauză, declinându-se competenţa în favoarea Înaltei Curţi.
Fiind sesizată cu judecarea cauzei, printr-o hotărâre a Înaltei instanţe (Încheierea nr. 296/D din 2 februarie 2005), Curtea de Apel Târgu-Mureş avea datoria să judece, neputând, la rândul ei, să-şi decline competenţa în favoarea Înaltei Curţi şi, implicit, să constate ivirea unui conflict de competenţă cu aceasta din urmă.
Nu poate exista, strict legal, un conflict de competenţă între o instanţă ierarhic inferioară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârile acestei din urmă instanţe fiind obligatorii pentru celelalte instanţe judecătoreşti.
Aşa fiind, se va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze la Curtea de Apel Târgu-Mureş, competentă să judece recursul, în care scop, i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Stabileşte competenţa de soluţionare a recursului la Curtea de Apel Târgu-Mureş.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6077/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5848/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
