ICCJ. Decizia nr. 6142/2005. Civil. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6142/2005

Dosar nr. 20620/2004

Şedinţa de la 8 iulie 2005

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 84/R din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Galaţi (dosar nr. 534/C/2004, a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ş.N. în contradictoriu cu intimata SC D. SRL Galaţi împotriva deciziei civile nr. 1377 din 11 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 1266/2003 şi l-a obligat pe contestator la 10 milioane lei cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva acestei decizii, la data de 14 iunie 2004, Ş.N. a formulat cerere de revizuire (dosar nr. 1429/2004) la judecata căreia a renunţat în şedinţa publică de la 20 august 2004.

Învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin încheierea din 20 august 2004, cu opinie majoritară, a luat act de renunţarea de către revizuient la cererea de revizuire conform art. 246 alin. (3) C. proc. civ. şi l-a obligat pe acesta la 10 milioane lei cheltuieli de judecată, către intimată.

Împotriva menţionatei încheieri a declarat recurs revizuientul Ş.N. susţinând că suma de 10 milioane lei la care a fost obligat către intimată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat este mult prea mare, solicitând reducerea acesteia întrucât nu are posibilităţi materiale, fiind pensionar.

Recursul este nefondat.

Principiul general al acordării cheltuielilor de judecată este înscris în art. 274 C. proc. civ.: „partea care cade în pretenţii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Prin urmare, la baza acordării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul.

Acelaşi principiu este înscris şi în art. 246 alin. (3) C. proc. civ.: „dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli”.

În speţă, revizuientul a renunţat la judecată după ce cererea sa de revizuire a fost comunicată intimatei, astfel încât, la cererea acesteia, în mod legal, instanţa l-a obligat pe revizuient la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

Chiar dacă potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile de avocat, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, totuşi aceste dispoziţii nu sunt imperative, fiind lăsate la latitudinea judecătorului.

Pe de altă parte, instanţa de judecată nu este îndreptăţită să reducă onorariul convenit de avocat cu clientul său, căci, potrivit art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat contractul dintre părţile raportului juridic de asistenţă juridică nu poate fi controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar potrivit art. 94 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, onorariul se stabileşte prin negociere între avocat şi client.

Faptul că revizuientul are o stare materială precară, în raport de considerentele arătate, nu îndreptăţea instanţa să reducă onorariul plătit de intimată avocatului său, care s-a prezentat la proces şi a pus concluzii, îndeplinindu-şi astfel activitatea pentru care a fost retribuit de clientul său.

Ca atare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte a fi nefondat şi va fi respins în consecinţă.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuient Ş.N. împotriva încheierii pronunţată la data de 20 august 2004 în dosarul nr. 1429/2004 de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.

Obligă pe recurent la 10 milioane lei cheltuieli de judecată către pârâta-intimată SC D. Co SRL Galaţi, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6142/2005. Civil. Revizuire. Recurs