ICCJ. Decizia nr. 5884/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5884
Dosar nr. 10059/200.
Şedinţa publică din 5 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 august 1998, Primăria Municipiului Galaţi a chemat în judecată pe pârâţii Prefectura judeţului Galaţi şi B.V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea titlului de proprietate nr. 47980 din 7 august, emis în favoarea pârâtului B.V. pentru suprafaţa de 400 mp, teren situat în intravilanul municipiului Galaţi.
La 18 septembrie 1998, V.M. şi P.A.G. au formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că pentru terenul în litigiu au cerut reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cerere însoţită de acte care atestă faptul că titlul de proprietate trebui emis în favoarea lor, în calitate de foşti proprietari.
La termenul de judecată din 9 noiembrie 1998 s-a învederat decesul pârâtului B.V. şi s-a dispus introducerea în cauză a moştenitoarei P.E.
Judecătoria Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 3249 din 14 aprilie 1999 a respins acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu, reţinând în esenţă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza unui decret de expropriere, nefiind utilizat în scopul pentru care a fost expropriat iar construcţia edificată pe teren a fost demolată.
Ca atare, se reţine că terenul rămas în urma demolării construcţiei nu poate face obiectul Legii nr. 18/1991, situaţia acestuia urmând a fi reglementată, potrivit art. 25 din Legea nr. 112/1995, printr-o lege specială.
Apelurile declarate în cauză de reclamantă şi intervenienţi au fost admise de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 125/A din 2 februarie 2000 a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând în esenţă că hotărârea atacată s-a pronunţat fără a se pune, în prealabil în discuţia părţilor temeiurile de drept şi de fapt ale cererilor formulate de reclamant şi intervenienţi.
Prin sentinţa civilă nr. 8470 din 2 noiembrie 2000, Judecătoria Galaţi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, în acord cu dispoziţiile art. 2 lit. e) C. proc. civ., conform cărora cererile în materie de expropriere sunt de competenţa tribunalului ca primă instanţă.
Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 279 din 13 iunie 2003 a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta P.E., pentru lipsa calităţii procesuale active.
A admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii V.M. şi P.A.G. şi în consecinţă a constatat că aceştia au un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 374 mp situat în Galaţi, conform actului de partaj autentificat sub nr. 567 din 26 ianuarie 1987, de fostul notariat de Stat al judeţului Galaţi.
A obligat-o pe intervenienta P.E. să plătească intervenienţilor V.M. şi P.A.G., suma de 6 milioane lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin probele administrate intervenienţii în interes propriu V.M. şi P.A.G. şi-au dovedit calitate de moştenitori asupra masei succesorale în care este inclus terenul în litigiu iar Decretul de expropriere nr. 308 din 11 decembrie 1987, prin care terenul a fost trecut în proprietatea statului, a fost emis ulterior partajului voluntar intervenit între proprietari la 26 ianuarie 1987 şi consfinţit prin act autentic.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri intervenienta P.E. a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 47/A din 20 ianuarie 2004 a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul înlăturării obligaţiei acesteia de a plăti suma de 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intervenienţii V.M. şi P.A.G.
În cauză au declarat recurs în termen legal intervenienţii în interes propriu V.M. şi P.A.G. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţin în esenţă că Decizia este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, după cum urmează:
- acţiunea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 a fost greşit „transformată" într-o acţiune în constatare;
- suprafaţa reală a terenului expropriat este de 396 mp, or cererea de intervenţie a fost admisă pentru 374 mp;
- în mod greşit a fost înlăturată obligaţia intervenientei P.E. de a le plăti cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare formulată la 30 iunie 2005, Primăria Municipiului Galaţi a solicitat respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect motivat de faptul că intervenienţii au fost puşi efectiv în posesie terenului ce a făcut obiectul litigiului.
În raport de această împrejurare, intervenienţii au precizat că solicită admiterea recursului numai în ceea ce priveşte motivul care vizează greşita înlăturare a obligaţiei intervenientei P.E. de a le plăti cheltuieli de judecată.
Recursul formulat pe acest aspect, urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Astfel, la termenul de judecată din 25 octombrie 2001, P.E., fiica defunctului B.V., a formulat în faţa Tribunalului Galaţi, investit cu soluţionarea în primă instanţă a litigiului o cerere de intervenţie în interes propriu prin care, în contradictoriu cu intervenienţii V.M. şi P.A.G., a solicitat să se constate că, urmare exproprierii imobilelor în baza Decretului nr. 308 din 11 decembrie 1987 şi lipsei de diligenţă a celor doi intervenienţi în a-şi valorifica drepturile conferite prin dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi nr. 169/1999, titlul de proprietate a fost corect emis în favoarea autorului său B.V.
Cererea formulată pe calea unei intervenţii principale viza valorificarea unui drept propriu, respectiv constatarea dreptului de proprietate al intervenientei asupra terenului ce a făcut obiectul titlului emis în favoarea autorului său.
Or, este unanim admis că intervenţia principală constituie o veritabilă acţiune civilă, întrucât prin intermediul ei terţul urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv.
Cum, soluţia finală a vizat admiterea celei de a doua cereri de intervenţie, formulată de recurenţi, pe cale de consecinţă constatându-se dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu, este justificat ca aceştia să poată primi de la partea vinovată de declanşarea procedurii judiciare, sumele de bani pe care au trebuit să le suporte pe parcursul activităţii lor procesuale.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a se admite cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat în cauză de intervenienta P.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenienţii V.M. şi P.A.G. împotriva deciziei nr. 47/A din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de intimata P.E. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 13 iunie 2003 a Tribunalului Galaţi, pe care o păstrează şi în ce priveşte obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intervenienţi.
Obligă pe intimata P.E. la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intervenienţii V.M. şi P.A.G.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5850/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 5764/2005. Civil → |
|---|
