ICCJ. Decizia nr. 5910/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 6307/2002 reclamanta Comisia pentru Protecția Copilului sector 6 București a chemat în judecată pe pârâții C.A.P. și Z.A.O., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care aceștia să fie decăzuți din drepturile părintești.
în motivarea cererii s-a arătat că, din relația de concubinaj a celor doi pârâți s-a născut la 11 septembrie 2000 C.C.G., iar după o scurtă perioadă de timp, minorul a fost părăsit de părinți, rămânând în grija bunicilor paterni.
Ulterior, față de minor a fost luată măsura plasamentului la bunicii paterni, prin hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului sector 6 București.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 73 din 12 februarie 2003 a respins cererea ca neîntemeiată.
S-a reținut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 109 C. fam., acest text având în vedere situația în care copilul se află în îngrijirea părinților.
Or, s-a apreciat că, întrucât copilul a fost abandonat de pârâți, înseamnă că sunt aplicabile, de fapt, prevederile Legii nr. 47/1993, referitoare la declararea judecătorească a abandonului de copii.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 318 din 24 iunie 2003 a respins apelul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, susținând că instanța de apel a greșit considerând că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 109 C. fam., întrucât, de la abandonul minorului, părinții nu au manifestat nici un interes în ceea ce privește creșterea și educarea acestuia.
Recursul este nefondat.
Așa cum corect a reținut curtea de apel, sancțiunea decăderii din drepturile părintești, așa cum este reglementată de art. 109 C. fam., presupune ca sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului să fie primejduită prin felul în care sunt exercitate drepturile părintești, prin purtarea abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte.
Prin hotărârea nr. 385 din 25 iulie 2001 a Comisiei pentru Protecția Copilului sector 6 București s-a luat față de minor măsura plasamentului la bunicii paterni, măsură care, potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 26/1997, poate fi dispusă dacă securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a copilului sunt periclitate în familie din motive independente de voința părinților.
Pentru o atare situație, rezultă că nu sunt culpabili părinții, dezvoltarea minorului în familie fiind pusă în pericol din împrejurări independente de voința acestora.
Chiar în preambulul hotărârii prin care s-a dispus măsura plasamentului, s-a reținut că tatăl nu are condiții pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Deși, pe de o parte, Comisia pentru Protecția Copilului a apreciat că nu există o culpă a părinților pentru situația în care se află minorul, pe de altă parte a promovat acțiunea în justiție, prin care a solicitat decăderea din drepturile părintești.
Or, în condițiile reglementate de art. 109 C. fam., această sancțiune presupune o atitudine culpabilă a părinților, materializată prin purtare abuzivă sau neglijență gravă, care să pună în pericol situația minorului.
în speță, nu s-a făcut dovada unei astfel de culpe a părinților cu atât mai mult cu cât copilul nici nu se mai află în îngrijirea părinților, pentru a se putea reține că prin atitudinea lor ar fi pus în pericol sănătatea sau dezvoltarea fizică a acestuia.
Față de considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5879/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6017/2005. Civil → |
|---|
