ICCJ. Decizia nr. 6023/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 6 ianuarie 2003 reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâta SC C.F. SA Craiova pentru a fi obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la locuința situată în Căminul de nefamiliști din Craiova, și la stabilirea prețului pe baza unei expertize tehnice.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ocupă o cameră din căminul de nefamiliști în calitate de chiriaș, îndeplinind obligațiile ce îi revin.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii cu motivarea că SC C.F. SA a fost înființată prin H.G. nr. 692/1992 și a construit căminul de nefamiliști în anul 1979, având un număr de 200 locuri.
Prin Hotărârea nr. 2 din 18 octombrie 2000 adunarea generală a acționarilor a aprobat vânzarea căminului și a stabilit prețul camerelor potrivit prevederilor Legii nr. 85/1992 și Decretului-lege nr. 61/1990 pe baza întocmirii unui raport de evaluare de către un expert tehnic la care s-a adăugat T.V.A. de 10% și cheltuieli de evaluare și cadastru.
A mai susținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 85/1992 deoarece nu are încheiat contract de închiriere cu pârâta și nu își îndeplinește obligațiile de plată a chiriei.
Prin cererea depusă la data de 11 februarie 2003 și precizată la 11 martie 2003 pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 5.687.747 lei reprezentând chiria și cheltuielile de întreținere pentru perioada aprilie-noiembrie 2002.
Prin sentința civilă nr. 10639 din 21 octombrie 2003, Judecătoria Craiova a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâta să vândă reclamantului locuința situată în Craiova, jud. Dolj, în condițiile Legii nr.85/1992 și a Decretului-lege nr. 61/1990.
S-a admis în parte cererea reconvențională și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2.789.326 lei, cu titlu de chirie restantă și întreținere pe perioada martie-iunie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că reclamantul ocupă în calitate de chiriaș locuința în litigiu iar pârâta are obligația impusă de Legea nr. 85/1992 de a vinde.
împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
în motivarea apelului declarat de reclamant s-a arătat că instanța nu a prevăzut în mod expres prețul de vânzare a locuinței, ceea ce ar da posibilitatea pârâtei să vândă la alt preț decât cel stabilit prin expertiză.
Pârâta a motivat apelul susținând că în mod greșit nu s-a ținut seama că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992.
S-a criticat respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe de altă parte acțiunea rămâne fără obiect câtă vreme a fost de acord cu vânzarea locuințelor.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 2824 din 10 septembrie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul B.D. și de pârâta SC C.F. SA Craiova, cu motivarea că locuința în litigiu fiind construită anterior anului 1992, pârâta are obligația legală de a vinde în condițiile Legii nr. 85/1992 și ale Decretului-lege nr. 61/1990, stabilind obiectul vânzării și elementele legate de determinare a prețului.
Referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată de pârâta-apelantă, Curtea a reținut că prin decizia nr. 239 din 27 mai 2004 pronunțată în dosarul nr. 813/2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992.
împotriva acestei hotărâri, pârâta SC C.F. SA Craiova a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând în esență, că reclamantul nu era ocupant al camerei și titular de contract de închiriere, neavând calitate procesuală activă, iar pe de altă parte ambele instanțe au aplicat greșit prevederile art. 7 alin. (1) și (4) în loc de prevederile art. 7 alin. (8) din Legea nr. 85/1992 pentru locuința de serviciu, care se vinde la prețul stabilit de conducerea societății.
A mai susținut că reclamantul intimat fiind rău platnic în achitarea debitelor, vânzarea trebuia să se dispună numai în condițiile achitării debitului restant și a contravalorii locuinței de serviciu.
Față de cele expuse a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor, în sensul de a vinde locuința la prețul stabilit de conducerea societății.
Recursul este nefondat.
Din probatoriul administrat, rezultă că reclamantul intimat în calitate de chiriaș, ocupă o cameră în căminul de nefamiliști, că pârâta i-a adresat o înștiințare despre oferta de a vinde și a încasat chiria aferentă locuinței, astfel că locațiunea fiind în derulare nu este necesar a fi dovedită cu contract de închiriere.
Prin urmare, instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și raporturile juridice dintre părți, iar critica vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului-intimat este nefondată.
Fiind pe deplin lămurit și regimul juridic al locuinței în litigiu, fiind o locuință de serviciu și nu una de intervenție, recurenta-pârâtă are obligația legală de a o vinde în condițiile Legii nr. 85/1991 și ale Decretului-lege nr. 61/1330.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondul unităților bugetare de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate.
Art. 7 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, prevede că, "Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1) și (2) și la art. 1 alin. (1), pentru care nu s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1997, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992".
Dispozițiile legale mai sus redate au fost corect reținute și în speța de față, astfel că recursul declarat de pârâtă fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6033/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5879/2005. Civil → |
|---|
