ICCJ. Decizia nr. 5754/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la nr. 4739 din 18 septembrie 2002 la Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta C.N.C.A.N. a chemat în judecată pe pârâtul C.D. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 75.039.000 lei cu titlu de daune plus cheltuielile de judecată.
în motivarea acțiunii reclamanta arată că în perioada când pârâtul a exercitat funcția de președinte al C.N.C.A.N. a fost emisă decizia nr. 1 din 20 august 1997 prin care B.V. a fost mutat în funcția de inspector rezident la C.N.E. Cernavodă, începând cu data de 1 septembrie 1997, stabilindu-i-se locul de muncă la Cernavodă. Această decizie a fost atacată de B.V. și în consecință s-a pronunțat sentința civilă nr. 8907 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 5 București, prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului fiind obligată pârâta C.N.C.A.N. la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru delegarea din perioada 1 septembrie 1997-24 decembrie 1998, reactualizată la data plății plus cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe .au declarat apel ambele părți și în consecință s-a pronunțat decizia nr. 1894 din 29 mai 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care au fost respinse apelurile, ca nefondate.
Ca urmare a recursului declarat de reclamantul B.V. împotriva deciziei civile nr. 1894 din 29 mai 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a pronunțat decizia nr.1833 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a admis recursul, s-a casat în tot decizia atacată și în parte sentința civilă apelată și în consecință s-a admis apelul, schimbându-se, în parte, sentința civilă apelată, în sensul obligării pârâtei C.N.C.A.N. și la plata indemnizației de concediu suplimentar pentru 13 zile lucrătoare, sporul de 40% din salariul de bază pentru perioada 1 septembrie 1997-24 decembrie 1998; de asemenea s-a constatat că pentru perioada 1 septembrie 1997-24 decembrie 1998 reclamantul se încadrează în grupa I de muncă și în consecință s-a dispus înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; intimata a fost obligată la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Prin încheierea pronunțată la data de 18 noiembrie 2002 de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei la secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, a aceluiași tribunal, și în consecință s-a format dosarul nr. 10690/2003 soluționat prin sentința civilă nr. 2984 din 5 august 2003, prin care s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
La Judecătoria sectorului 1 București dosarul s-a înregistrat la nr. 10690/2003 și s-a soluționat prin sentința civilă nr. 6788 din 4 noiembrie 2003 în sensul admiterii excepției de necompetență materială și declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă; constatându-se conflict negativ de competență, s-a dispus trimiterea cauzei pentru regulator de competență la Curtea de Apel București.
Prin sentința civilă nr.9 din 30 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a lV-a civilă, s-a stabilit competența materială privind judecarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, în temeiul art. 2 lit. b) alin. (1) C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei și anume acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 102,art. 108 și art. 111 C. muncii, temei juridic indicat de reclamantă în fața ambelor instanțe care și-au declinat reciproc competența. S-a mai reținut în considerentele acestei sentințe că problema existenței raportului de muncă între părți, respectiv a îndeplinirii uneia din condițiile legale ale răspunderii materiale prevăzute de Codul Muncii reprezintă o chestiune de fond și nu un criteriu în raport de care să se stabilească instanța competentă să judece acțiunea, în condițiile în care cel care a reclamat în justiție și-a întemeiat și motivat pretențiile pe prevederi legale, specifice litigiilor de muncă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C.N.C.A.N., susținând, în esență, că la Judecătoria sectorului 1 București și-a precizat acțiunea în sensul că își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. privind răspunderea delictuală pentru că în speță există un prejudiciu (plata sumei la care a fost obligată reclamanta către B.V.), o faptă ilicită (schimbarea nelegală a locului de muncă dispusă de către pârâtul C.D.), raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul; în raport de aceste precizări reclamanta menționează că a timbrat acțiunea în pretenții cu suma de 5.147.340 lei.
De asemenea, recurenta arată că pârâtul nu a avut raporturi de muncă cu C.N.C.A.N., deoarece nu a avut încheiat contract individual de muncă, acesta fiind numit în funcția de președinte al respectivei instituții prin decizia primului ministru, în conformitate cu Legea nr. 111/1996, funcție asimilată cu aceea de secretar de stat.
întrucât pârâtul nu era angajatul reclamantei răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat nu se poate întemeia pe art. 102 alin. (1) din Legea nr. 10/1972, fostul Cod al Muncii în vigoare la acea dată, ci pe răspunderea civilă delictuală reglementată de codul civil.
în raport de aceste motive reclamanta solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța competentă, Judecătoria sectorului 1 București.
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar în raport de motivele de recurs invocate, constată că subiectul litigiului îl constituie acțiunea C.N.C.A.N. formulată la 18 septembrie 2002, împotriva fostului său președinte privind daune rezultate din emiterea unei decizii, nelegale, la data de 20 august 1997, prin care pârâtul a schimbat locul de muncă al unui angajat.
în raport de aceste elemente, Curtea constată că competența soluționării cauzei trebuie analizată sub imperiul dispozițiilor vechiului Cod al Muncii, Legea nr. 10/1972, în vigoare la acea dată, (întrucât actualul Cod al Muncii, a fost adoptat prin Legea nr. 53/2003 publicată în M. Of., nr. 75 din 5 februarie 2003), al Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare și funcționar al C.N.C.A.N., precum și al reglementărilor prevăzute de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Potrivit Regulamentului din 27 mai 1998 de organizare și funcționar al C.N.C.A.N., rezultă că:
- (2) C.N.C.A.N. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
- (3) Președintele C.N.C.A.N. este ordonator principal de credite bugetare;
- 5 alin. (1) C.N.C.A.N. este condusă de un președinte numit de primul ministru;
- 5 alin. (2) Funcția de președinte al comisiei este asimilată celei de secretar de stat;
Pârâtul C.D. a fost președintele C.N.C.A.N. în perioada 1 februarie 1997-5 ianuarie 2001.
Legea nr.168/1999 privind conflictele de muncă prevede următoarele:
Art. 1 alin. (1) această lege reglementează exclusiv raportul de muncă stabilite între salariați și unitățile la care aceștia sunt încadrați.
Art. 68 prevede că sunt conflicte de drepturi cele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Art. 69 stipulează că nu sunt considerate conflicte de muncă acelea dintre unități și persoane care prestează în serviciul respectivelor unități diferite activități în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
Potrivit art. 70 coroborat cu art. 2 lit. b1) C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 138 conflictele de drepturi din domeniul dreptului muncii sunt, în primă instanță, de competența tribunalelor de muncă și asigurări sociale, până la a căror înființare vor fi de competența secțiilor sau completelor specializate din cadrul tribunalelor de drept comun. în această materie tribunalele judecă conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă.
Din cele expuse mai sus rezultă că răspunderea materială din dreptul muncii poate fi angajată numai în situația în care persoana care a cauzat prejudicial este angajat cu contract individual de muncă la instituția căreia i-a cauzat prejudiciul.
în speță, pârâtul nu a avut încheiat contract colectiv de muncă cu reclamanta, și în consecință nu se aplică dispozițiile răspunderii materiale din dreptul muncii.
Președintele C.N.C.A.N. a fost numit în această funcție de către primul ministru, astfel încât potrivit art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă litigiul este de natură civilă, răspunderea pârâtului va fi angajată pentru prejudiciul cauzat în conformitate cu reglementările referitoare la răspunderea civilă delictuală, art. 998-999 C. civ., situațiune în care potrivit art. 1 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria .
Față de aceste considerente, Curtea constată că recursul este fondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza la instanța a cărei competență s-a stabilit Judecătoria sectorului 1 București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5880/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5338/2005. Civil → |
|---|
