ICCJ. Decizia nr. 5924/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5924
Dosar nr. 30796/1/2005
Nr. vechi 13732/200.
Şedinţa publică din 15 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În urma nesoluţionării potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 a notificării formulate conform art. 21 din aceeaşi lege, reclamanţii B.A.M.A., B.D.I.V., M.O.M., S.M.F. şi S.M.G. au chemat în judecată pe pârâţii SC E. SA şi Statul Român, reprezentat de Primăria oraşului Eforie, solicitând:
- să se constate că imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren în suprafaţă de 318 mp şi construcţie cu 3 apartamente distincte, a trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950;
- să se constate nulitatea absolută a actelor de înstrăinare făcute de Statul Român;
- să se constate că B.A., R.V. şi S.V., antecesori ai reclamanţilor, şi-au păstrat calitatea de proprietari ai imobilului;
- să se constate calitatea reclamanţilor de moştenitori ai antecesorilor menţionaţi şi cotele indivize ale reclamanţilor din dreptul de proprietate asupra imobilului de ⅓ în beneficiul reclamanţilor B.A.M.A. şi B.D.I.V., ⅓ în beneficiul reclamantei M.O.M. şi ⅓ în beneficiul reclamanţilor S.M.F. şi S.M.G.;
- să se dispună intabularea drepturilor de proprietate de mai sus în cartea funciară;
- să fie obligaţi pârâţii să predea imobilul în deplina proprietate a reclamanţilor.
Pârâta SC E. SA a chemat în garanţie A.P.A.P.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca, în cazul căderii sale în pretenţii, să fie obligaţi la repararea prejudiciului ce i s-ar cauza constând în valoarea de circulaţie a imobilului, precum şi instituirea dreptului de retenţie asupra imobilului până la plata integrală a despăgubirilor.
În cauză a intervenit în interes propriu P.I.S. cerând să se constate că este proprietara unuia dintre apartamente şi a terenului aferent în suprafaţă de 106 mp, precum şi nulitatea actelor de înstrăinare intervenite între Primăria oraşului Eforie şi SC E. SA.
Cererea de intervenţie a fost respinsă în principiu prin încheierea din 11 decembrie 2002 dată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă.
Acelaşi tribunal a pronunţat sentinţa civilă nr. 394 din 24 martie 2003, prin care a respins ca nefondate acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Apelurile declarate de reclamanţi şi de intervenientă au fost respinse prin Decizia civilă nr. 143/c din 28 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Cu referire la acţiunea reclamanţilor instanţa de apel a calificat-o ca fiind o revendicare imobiliară aparţinând dreptului comun şi, verificând prin prisma prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 dreptul de proprietate pretins de aceştia, a statuat că reclamanţii nu au calitate procesuală activă deoarece nu au titlu de proprietate pentru imobilul revendicat, dezvoltând în continuarea considerentelor argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea de mai sus.
Spre deosebire de instanţa de apel, tribunalul a soluţionat acţiunea prin raportare la prevederile Legii nr. 10/2001.
În privinţa cererii de intervenţie tribunalul a dispus prin încheiere că este inadmisibilă ca urmare a faptului că intervenienta s-a adresat justiţiei fără a parcurge procedura administrativă, prealabilă, necontencioasă, dar obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, în timp ce instanţa de apel a hotărât că intervenienta a schimbat în apel obiectul cererii de intervenţie transformând-o în acţiune în revendicare de drept comun, încălcând astfel dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., ceea ce face inadmisibilă cererea sa.
Atât reclamanţii cât şi intervenienta au declarat recurs.
Toţi recurenţii au formulat critici vizând fondul litigiului, dar au invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. , în dezvoltarea căruia au criticat soluţia dată în apel, cerând casarea acesteia.
Prin prisma acestui caz de casare, recursurile sunt întemeiate.
Aşa cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei decizii, tribunalul a soluţionat cauza în limitele investirii sale, rezolvând în cadrul Legii nr. 10/2001 atât acţiunea principală, cât şi cererea de intervenţie.
Într-adevăr, acţiunea a fost introdusă de reclamanţi ca urmare a faptului că pârâta SC E. SA, notificată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire în natură obiect al notificării în termenul şi modalităţile impuse obligatoriu prin art. 23 din lege.
Asemenea acţiune, deşi nu este expres reglementată prin Legea nr. 10/2001, este admisibilă întrucât temporizarea sau refuzul soluţionării notificării deschide accesul la jurisdicţia civilă a celui astfel vătămat în exercitarea dreptului său subiectiv civil, iar soluţionarea ei este supusă regulilor de drept material conţinute de Legea nr. 10/2001, lege specială cu caracter exhaustiv şi exclusiv în domeniul de reglementare al regimului juridic al unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care face inaplicabil în materie dreptul comun după data de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare legea specială.
Ori, cu toate că reclamanţii au dedus judecăţii o cerere din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar în primă instanţă aceasta a fost rezolvată potrivit cu limitele investirii tribunalului, instanţa de apel a calificat greşit acţiunea reclamanţilor ca fiind o cerere de revendicare imobiliară aparţinând dreptului comun, consecinţa acestei recalificări fiind examinarea şi rezolvarea litigiului prin cercetarea dreptului de proprietate pretins de reclamanţi în afara reglementărilor Legii nr. 10/2001, anume prin prevederile art. 480 C. civ . şi ale art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Aşadar, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii sale, schimbând nejustificat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acţiunii reclamanţilor, pe care au transformat-o nepermis într-o acţiune civilă de drept comun din acţiunea specifică legii speciale.
Ca urmare, este incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct.8 C. proc. civ., pentru care şi în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., recursul reclamanţilor va fi admis, Decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Cu prilejul rejudecării apelului declarat de reclamanţi instanţa de trimitere va cerceta ca susţineri de fond criticile din recurs şi va stabili mai întâi dacă imobilul a fost sau nu preluat de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, numai în caz negativ urmând a decide asupra incidenţei legii speciale ca urmare a limitelor sferei sale de aplicare, nicidecum în raport cu prevederile dreptului comun.
Aceeaşi soluţie se cuvine şi în privinţa cererii de intervenţie pe cale de consecinţă a modului de soluţionare a primului recurs, urmând ca instanţa de trimitere să reverifice dacă sunt sau nu incidente prevederile art. 294 C. proc. civ. având în vedere şi susţinerile din recursul intervenientului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii B.A.M.A., B.D.I.V., S.M.G., S.M.F. şi M.O.M. (decedată ulterior şi înlocuită în proces de moştenitorul S.M.I.) şi de intervenienta P.I.S. împotriva deciziei civile nr. 143/C din 28 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5733/2005. Civil → |
|---|
