ICCJ. Decizia nr. 5733/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5733
Dosar nr. 30.506/1/2005
(nr. vechi 13.478/2005)
Şedinţa publică din 9 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr.759 din 30 august 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, s-a admis apelul pârâtei Primăria Municipiului Tecuci împotriva sentinţei civile nr. 1060 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Galaţi pe care a schimbat-o şi, în rejudecare s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamantul P.S. în temeiul Legii nr.10/2001 privind restituirea în natură a imobilului situat în Tecuci, şi respectiv anularea dispoziţiei Primarului cu privire la acest imobil.
Pentru aceasta, instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă argumentarea comisiei că nu sunt îndeplinite prevederile art. 22 din Legea 10/2001 în sensul că nu există concordanţă între imobilul pretins şi cel menţionat în actul de vânzare-cumpărare şi că nu s-a dovedit că preluarea abuzivă a imobilului s-a făcut de la autorii reclamantului.
În esenţă s-a reţinut că reclamantul, solicitând imobilul din Tecuci, n-a făcut dovadă că a moştenit un asemenea imobil de la autorii săi, titulari ai proprietăţii imobiliare revendicate, iar, actul de care s-a prevalat reclamantul priveşte imobilul din Tecuci.
Împotriva susnumitei decizii a declarat recurs P.S. care susţine că, prin expertiza cauzei, consideră că a dovedit pe deplin că imobilul revendicat este unul şi acelaşi cu cel ce a aparţinut părinţilor.
Într-un asemenea context, recurentul apreciază că s-a încălcat atât art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că s-a interpretat greşit actul dedus judecăţii, cât şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că s-a aplicat greşit legea.
În plus, acelaşi recurent menţionează că au fost nesocotite şi prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece a fost citat la avocatul său, în perioada cât acesta era plecat din ţară în concediu legal de odihnă.
Deliberând asupra recursului, Înalta Curte urmează a-l admite pentru următoarele raţiuni:
Neîndoios recurentul face dovada că, în calitate de descendent al părinţilor săi, P.S. şi P.A., conform atestatului de stabilire a filiaţiei concretizat în certificatul de naştere, are vocaţie succesorală asupra proprietăţii autorilor săi, proprietate dobândită prin actul autentic încheiat la 15 iulie 1927 (fila 14 fond).
În această condiţie recurentul este persoana îndreptăţită în sensul art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001 la măsuri reparatorii pentru imobilul ce a trecut la stat, fără titlu, ceea ce această lege numeşte la art. 2 alin. (2) preluare abuzivă.
Actul de proprietate astfel emis se referă la imobilul din Tecuci, şi care a constituit locuinţa, dar şi prăvălia în încăperea din faţă, conform declaraţiilor autentice notariale date de numiţii I.R.Ş., A.I. dar şi de A.V., care indică faptul că imobilul revendicat este evidenţiat sub nr. 140, pentru ca, apoi, să poarte numerele 158 şi respectiv 164.
Actul recensământului vremii nominalizează familia P. cu domiciliul la nr. 164 al străzii S. din Tecuci.
În contextul prezentat critica recurentului în sensul că proprietatea sa a fost identificată prin expertiză nu se susţine deplin, deoarece în cauză s-a întocmit o expertiză preţuitoare.
Or, era pertinent a se identifica, printr-o expertiză de specialitate, topografică, imobilul, întinderea, amplasamentul, cu vecinătăţile aferente, în raport de titlul de proprietate al autorilor reclamantului pentru a delimita proprietatea în funcţie de care reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii conform Legii 10/2001.
Ca atare, numai în baza unor probe pertinente, utile cauzei, se poate identifica imobilul care, de-a lungul timpului a suportat, printre altele, modificări în privinţa numărului stradal. Or, pentru a lămuri o astfel de situaţie erau necesare demersuri la organele cadastrale competente pentru a afla, alături de schiţele aferente, istoricul imobilului cu privire la numerele sub care a figurat în nomenclatorul stradal.
De aceea, dacă aserţiunea recurentului făcută în temeiul pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. este îndoielnică privind încălcarea drepturilor procedurale în situaţia în care avocatul său, la care a fost citat, a fost în concediu de odihnă, fiind cert că la dezbateri reclamantul n-a fost reprezentat, apoi celelalte critici invocate în temeiul pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. sunt certe şi demonstrate ca atare în sensul că actul dedus judecăţii a fost interpretat greşit şi s-a făcut o greşită aplicare a legii, fiind necesară casarea cu trimitere atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer.
Aşadar, coroborând această prerogativă legală pe care legea i-o conferă Înaltei Curţi în virtutea dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ. cu atribuţiile generale pe care le dă legea instanţei de recurs în baza dispoziţiilor generale ale art. 312 alin. (3) teza a II a C. proc. civ., este necesar a se administra de către instanţa de trimitere probatoriul nou, susmenţionat.
Drept consecinţă, se va admite recursul în limitele abordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.S. împotriva deciziei civile nr. 759/A din 30 august 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 5924/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5660/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|