ICCJ. Decizia nr. 5936/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5936
Dosar nr. 15976/1/2005
nr. vechi 3901/2005
Şedinţa publică din 16 iunie 2006
Deliberând, asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 853 din 15 septembrie 2004 Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a admis plângerea formulată de reclamanţii H.I., H.E., M.B. şi M.E. în contradictoriu cu pârâţii B.V., B.M. şi Primarul municipiului Baia Mare, a anulat dispoziţia nr. 997 din 7 aprilie 2004 emisă de primar, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului, casă de locuit compusă din două apartamente cu dependinţe, situat în Baia Mare, identificat în C.F. Baia Mare, nr. top. 2522/92 şi i-a obligat pe pârâţii B. la plata sumei de 3 000 000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără plată, în baza Decretul nr. 223/1974, prin Decizia nr. 311/1984 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular Maramureş.
La data preluării, proprietar al terenului era numitul P.Ş., iar B.V. şi B.M. erau proprietarii casei, aflată în faza de construcţie „la roşu".
Aceştia din urmă au solicitat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, cererea fiindu-le respinsă prin Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 335/1997 şi oferindu-li-se în schimb măsuri reparatorii în valoare de 1 307 000 000 lei, pe care pârâţii susţin că nu le-au încasat.
Ulterior, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 247 şi 248 din 10 aprilie 1997 cele două apartamente au fost vândute reclamanţilor H.I. şi E. şi M.B. şi O., care le ocupau în calitate de chiriaşi.
Prin Decizia civilă nr. 2756 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj, care a modificat Decizia civilă nr. 336 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Maramureş, s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, ca fiind încheiate cu rea-credinţă.
În aceste condiţii s-a aprobat restituirea în natură a imobilului, conform dispoziţiei atacate prin prezenta cerere.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite să atace dispoziţia primarului, deoarece aceasta le-a fost comunicată, deci le este opozabilă, locuiesc în imobil în baza unui titlu valabil, iar art. 24 din Legea nr. 10/2001 le conferă calitate procesuală activă.
Pe fond, tribunalul a considerat că plângerea acestora este întemeiată, deoarece la data preluării imobilului, proprietarii terenului au fost despăgubiţi, iar pârâţii B. nu au fost niciodată proprietari în înţelesul Decretul nr. 115/1938, nici cu privire la teren şi nici la casă.
În atare situaţie, ei nu pot pretinde decât un drept de creanţă cu privire la valoarea „la roşu" a construcţiei.
Prin Decizia civilă nr. 69A din 27 ianuarie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâţii B.V. şi M., a schimbat sentinţa tribunalului, a respins plângerea reclamanţilor şi i-a obligat pe aceştia să plătească apelanţilor suma de 6 000 000 lei cheltuieli de judecată.
Considerentele pentru care curtea de apel a pronunţat această soluţie au fost următoarele:
Din economia art. 23 şi art. 24 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că legitimare procesuală activă pentru atacarea dispoziţiei sau deciziei emise de unitatea deţinătoare ca urmare a notificării este conferită de legiuitor exclusiv persoanei îndreptăţite la restituire, adică fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia.
Ca atare, reclamanţii nu pot face parte din această categorie, iar excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâţi a fost greşit înlăturată de prima instanţă.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut aspecte care nu numai că exced cadrului procesual, dar contravin şi deciziei civile nr. 2756/2003 a Curţii de Apel Cluj, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, prin care se stabilise irevocabil că imobilul-construcţie a constituit proprietatea soţilor B.M. şi V.
Problema investiţiilor statului în acest imobil nu face obiectul prezentei cauze, instanţa nefiind învestită decât cu anularea dispoziţiei primarului.
În plus, odată ce s-a stabilit în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 2756/2003 că imobilul nu a trecut cu titlu în proprietatea statului şi că nu poate face obiect al vânzării în temeiul art. 9 al Legii nr. 112/1995, reclamanţii nu justifică niciun interes legitim în anularea dispoziţiei primarului.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii H.I., H.E., M.B. şi M.O., invocând următoarele motive:
1. In mod nelegal a reţinut instanţa de apel că reclamanţii nu au calitate procesuală activă.
Din art. 24 pct. 7 şi 8 al Legii nr. 10/2001 reiese că numai dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată de fostul proprietar acesta poate ataca în justiţie Decizia de restituire prin echivalent, la secţia civilă a tribunalului.
De aici nu se poate trage concluzia că numai persoanele direct vizate de dispoziţia primarului o pot supune controlului judiciar.
Cum legea nu prevede cine poate ataca Decizia de restituire în natură a imobilului, trebuie aplicate principiile generale şi Constituţia, care garantează liberul acces la justiţie.
În speţă, reclamanţii au calitatea de chiriaşi ai imobilului în litigiu, iar dispoziţia de retrocedare s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 10/2001, care stipulează că măsurile reparatorii pot fi stabilite numai prin echivalent atunci când imobilul a fost transformat într-unul nou.
2. Pe fond, recurenţii consideră soluţia instanţei de apel nelegală, deoarece pârâţii nu au dobândit calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu.
În baza Legii nr. 58/1974 terenul a trecut în proprietatea statului, iar potrivit art. 489-503 C. civ. tot statul este prezumat a fi proprietarul construcţiei, până la proba contrară.
Pe de altă parte, pentru ca imobilul să poată fi locuit a fost nevoie de o investiţie majoră a statului.
În plus, pârâţii nu şi-au înscris niciodată dreptul de proprietate în cartea funciară, deşi potrivit art. 17 din Decretul nr. 115/1938 înscrierea în cartea funciară avea caracter constitutiv de drepturi.
Recurenţii mai susţin că la dat la care le-au fost vândute apartamentele care compun imobilul în litigiu au fost respectate întocmai dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
Recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea apelului declarat de pârâţi împotriva sentinţei.
Intimaţii B.V. şi B.M. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, posibilitatea de a formula contestaţie împotriva modului de soluţionare a notificării o are, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, numai persoana care a formulat notificare, considerându-se îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ.
Chiar dacă textul art. 24 face referire doar la ipoteza refuzului ofertei de despăgubiri, persoana a cărei notificare nu a fost soluţionată sau nu a fost soluţionată întocmai în sensul dorit de ea are deschisă calea contestaţiei, neexistând un alt remediu prin care să solicite aplicarea legii speciale de reparaţie.
În speţă, contestaţia a fost formulată de reclamanţi, în calitate de chiriaşi în imobilul aflat în litigiu.
Aceştia sunt terţi faţă de procedura administrativă declanşată prin notificare şi faţă de dispoziţia emisă de unitatea deţinătoare în cadrul acestei proceduri, iar legea specială nu prevede posibilitatea atacării acestei dispoziţii de către terţe persoane.
În cazul în care aceste persoane doresc să atace dispoziţia, o pot face numai pe calea unei acţiuni de drept comun şi pentru motive de nulitate de ordine publică, nu orice pretinsă nerespectare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 încadrându-se în această categorie.
Prin urmare, în mod legal a decis instanţa de apel că reclamaţii nu au calitate procesuală activă în cauză.
2. În plus, recurenţii reclamanţi tind să repună în discuţie aspecte care au fost definitiv şi irevocabil judecate într-un alt proces în care ei înşişi au fost părţi.
Prin Decizia civilă nr. 2756 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, intrată în puterea lucrului judecat şi opozabilă reclamanţilor din prezenta cauză, s-a stabilit că:
Imobilul construcţie din Baia Mare a trecut în proprietatea statului din proprietatea numiţilor B.V. şi B.M.
Preluarea imobilului a fost nevalabilă.
Ulterior preluării, statul a făcut îmbunătăţiri şi l-a transformat în două unităţi locative, pe care în anul 1977 le-a vândut numiţilor H.I. şi L. şi respectiv M.B. şi O.
În legătură cu contractele de vânzare-cumpărare, instanţa a constatat că acestea sunt nule, deoarece au fost încheiate cu rea-credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
În prezenta cauză reclamanţii solicită instanţei să constate că, de fapt, pârâţii nu au fost niciodată proprietari ai imobilului şi că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt valabile, ceea ce nu sete posibil, deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterior menţionate şi dispoziţiile art. 1121 C. civ.
Problema investiţiilor făcute de stat la imobilul în litigiu şi, respectiv, aceea a considerării acestuia ca fiind un imobil nou se poate discuta şi eventual soluţiona numai între părţile implicate în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, nefiind o chestiune de ordine publică pe care să o poată invoca orice persoană interesată.
Pentru aceste considerente, hotărârea instanţei de apel este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte o va menţine şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanţii H.I., H.L., M.B. şi M.E. împotriva deciziei civile nr. 69/A din 27 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6295/2005. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 5923/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
