ICCJ. Decizia nr. 6001/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6001
Dosar nr. 7856/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 29 iunie 2001 D.B. şi D.D. au notificat Exploatarea Minieră Urdari şi Primăria Urdari în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 solicitându-le restituirea în natură a suprafeţei de 30 ha terenuri agricole situate în comuna Urdari, judeţul Gorj, aflate în exploatarea minei Urdari, arătând că, în cazul în care restituirea în natură nu se aprobă sau nu este posibilă, optează pentru despăgubiri băneşti în sumă de 3 miliarde lei.
Cu motivarea că notificarea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut de lege, prin acţiunea civilă introdusă la 10 februarie 2003, reclamanţii D.B. şi D.D. au chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională a Lignitului Oltenia solicitând a fi obligată să le restituie terenul în natură, iar dacă aceasta nu este posibilă să le plătească valoarea terenului în sumă de minim 120.000 Euro echivalent în lei la data plăţii.
Acţiunea a fost admisă prin sentinţa nr. 181 din 12 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, iar pârâta Compania Naţională a Lignitului Oltenia Tg.Jiu a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 1.500.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile ca măsură reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reţinut în motivarea sentinţei că pârâta nu a rezolvat în termen legal notificarea, doar în cursul procesului emiţând dispoziţie prin care a respins cererea reclamanţilor pe motiv că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991 şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, că în acelaşi sens pârâta s-a apărat prin întâmpinare şi că apărările sunt neîntemeiate, deoarece terenul este deţinut de o subunitate a pârâtei, fiind afectat de lucrări miniere, fiind incidente dispoziţiile art. 1, art. 8, art. 9 pct. 2, art. 10 pct. 1 şi 7, art. 36 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 402 din 5 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâta Compania Naţională a Lignitului O. SA şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe, respingând pe fond acţiunea reclamanţilor.
În raport cu probele administrate în primă instanţă şi cu precizarea făcută în apel de către reclamantul D.D., Curtea a stabilit ca situaţie de fapt că terenul în litigiu în suprafaţă de 30 ha face parte din terenurile în suprafaţă totală de 41,78 ha pentru care reclamantul D.B. a fost validat pentru a primi despăgubiri în temeiul Legii nr. 1/2000, fiind înscris ca atare la poziţia 56 în anexa 39 a Hotărârii nr. 3026 din 18 februarie 2002 emisă de Comisia judeţeană Gorj pentru aplicarea Legii fondului funciar.
Faţă de această situaţie de fapt, instanţa de apel a statuat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cerinţă suficientă pentru admiterea apelului şi schimbarea sentinţei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii introduse de reclamanţii D.B. şi D.D., cu menţiunea că reclamantul iniţial D.B. a decedat în timpul judecării apelului, locul său procesual fiind luat de moştenitorii B.T.E. şi coreclamantul D.B.D.
Reclamanţii D.B.D. şi B.T.E. au declarat recurs susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât, indiferent de existenţa Hotărârii Comisiei judeţene Gorj pentru aplicarea Legii fondului funciar, care de altfel este nelegală, regimul juridic al terenului în litigiu nu este reglementat de Legea nr. 18/1991, deoarece a fost preluat de stat în afara modalităţilor prevăzute de această lege şi este ocupat de investiţii miniere, nefiind restituibil potrivit art. 38 alin. (3) din Legea fondului funciar, şi nici de celelalte legi de reparaţie, care nu conţin referi la terenurile deţinute de companiile naţionale şi regiile autonome, singura lege aplicabilă fiind tocmai Legea nr. 10/2001.
Pentru cele arătate, reclamanţii solicită casarea deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii.
Recursul astfel motivat se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu este întemeiat, astfel că va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cele de succed.
Este reală susţinerea reclamanţilor făcută în sensul că, potrivit art. 38 alin. (3) din forma iniţială a Legii nr. 18/1991, devenit art. 42 alin. (3) din forma republicată a legii, nu pot fi atribuite suprafeţe de teren pe care
s-au efectuat investiţii, altele decât îmbunătăţiri funciare.
Într-adevăr, prin prisma dispoziţiei legale enunţate terenul în cauză nu face obiectul restituirii în natură reglementată prin Legea nr. 18/1991.
Însă, regimul juridic al terenului (extravilan şi ocupat de lucrări miniere) a fost reglementat prin prevederile art. 3 alin. (4) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 modificată prin OUG nr. 102/2001 în sensul că, pentru asemenea tipuri de teren (care depăşesc suprafaţa de 10 ha restituibilă prin Legea nr. 18/1991 sau care sunt incluse în diverse amenajări de orice natură), foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li se restituie suprafeţe din terenurile la dispoziţia comisiilor locale, din terenuri trecute în proprietatea localităţii conform art. 49 din Legea nr. 18/1991 republicată, din terenuri agricole care trec în proprietatea privată a statului, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente se vor acorda despăgubiri în condiţiile legii.
De altfel, în aplicarea acestor dispoziţii legale, D.B., autorul reclamanţilor a şi fost validat pentru a primi despăgubiri prin Hotărârea Comisiei judeţene Gorj pentru aplicarea Legilor fondului funciar nr. 3026 din 18 februarie 2002.
Atât argumentele expuse cât şi însăşi hotărârea comisiei judeţene, a cărei valabilitate nu a fost atacată pe căile legale, confirmă statuarea instanţei de apel referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi demonstrează netemeinicia recursului, fiind în afara oricărui dubiu că regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 1/2000, nefiind aplicabilă Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.B.D. şi B.T.E. împotriva deciziei nr. 402 din 5 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 iulie 2005
| ← ICCJ. Decizia nr. 6037/2005. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5978/2005. Civil → |
|---|
