ICCJ. Decizia nr. 601/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 601.
Dosar nr. 9899/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 4 august 2002 reclamanta M.S.A. a chemat în judecată pe pârâţii C.N., C.G., Consiliul Local al comunei Şelimbăr şi Comuna Şelimbăr , prin primar solicitând a se constata:
-nulitatea încheierii de C.F.nr.5985 din 22 aprilie 1997 şi a încheierii de C.F. nr. 11681 din 15 septembrie 1997 privind menţiunile de sub A+1 din C.F. 2882 Şelimbăr având părţi comune indivize în C.F. 1974 Şelimbăr;
- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 592 din 20 februarie 2000 încheiat între Consiliul Local al comunei Şelimbăr şi pârâţii persoane fizice;
- nulitatea încheierii de intabulare nr. 529 din 21 ianuarie 2002.
Motivând acţiunea, reclamanta a descris următoarea situaţie de fapt:
Prin hotărâri judecătoreşti s-a dispus sistarea comunităţii de bunuri dintre reclamantă şi fostul ei soţ M.A.I.
Ca urmare, reclamanta a fost întabulată în C.F. 2881 Şelimbăr ca proprietară asupra imobilului nr.top 1341/1/3/I şi nr.top 1342/1/2/I constând în apartamentul nr.1 din construcţia în roşu neterminată, iar fostul soţ a fost întabulat în C.F. 2882 Şelimbăr ca proprietar asupra apartamentului nr. 2 din aceeaşi construcţie sub nr.top 1341/1/3/II şi nr.top 1342/1/2/II.
Întreaga construcţie a fost preluată abuziv de către Statul Român în anul 1985 în aplicarea Decretului nr. 223/1974, ca urmare a părăsirii României de către proprietari.
Prin încheierea de C.F. nr. 5985 din 22 aprilie 1997 imobilul fost în proprietatea reclamantei a fost înscris eronat în C.F. 2882 Şelimbăr, dispunându-se concomitent radierea construcţiilor care aparţinuseră lui M.A.I., dar care există şi în prezent.
Ca urmare, în prezent, imobilul atribuit reclamantei ca efect al partajului apare înscris în două C.F. distincte: 2881 ( menţiune corectă ) şi 2882 ( menţiune eronată ).
Ulterior, cu rea credinţă, Consiliul Local al comunei Şelimbăr a vândut, iar pârâţii C. au cumpărat imobilul fost în proprietatea reclamantei, întabulându-se dreptul acestora de proprietate.
La data de 27 martie 2003 M.S.A. a depus la dosar o petiţie intitulată „complectare de acţiune" prin care solicită restituirea în natură a imobilului arătat în acţiunea principală şi anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 592 din 20 februarie 2002 intervenit între vânzătorul Consiliul Local al comunei Şelimbăr şi cumpărătorii C.N. şi C.G. „ca fiind preluat ilegal prin vicierea consimţământului, iar vânzarea s-a făcut cu nerespectarea legalităţii în condiţiile precarităţii titlului de proprietate pentru Consiliul Local Şelimbăr".
În continuare, petiţia conţine menţiunea: „Menţin celelalte cereri şi motivaţii în fapt şi în drept din acţiunea principală".
Petiţia de mai sus este dactilografiată cu excepţia unei adăugiri manuscrise intercalată între numele M.S.A. şi domiciliul ales al acesteia, având următorul conţinut: „pentru şi în numele lui M.D.W.".
Cu prilejul dezbaterii cauzei pârâţii C. au ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 5742 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Sibiu a admis excepţia şi a respins acţiunea pe cale de excepţie.
Prima instanţă a constatat ca stare de fapt că imobilul obiect al litigiului a constituit, anterior preluării de către stat, proprietatea exclusivă, dobândită pe calea partajului de bunuri comune, a lui M.I.A., fostul soţ al reclamantei, în prezent decedat.
În drept aceeaşi instanţă a statuat că în raport cu fostul proprietar reclamanta nu are nici un drept, succesoral sau de altă natură, astfel că nu are legitimitate procesuală activă, fiind inadmisibile cererile adresate justiţiei cu obiectul arătat.
De menţionat este faptul că prima instanţă nu a făcut nici o referire în motivarea şi/sau dispozitivul sentinţei cu privire la faptul că petiţia completatoare de acţiune din 27 martie 2003 ar fi fost formulată de M.S.A. pentru şi în numele lui M.D.W., examinând atât acţiunea principală, cât şi completarea de acţiune, ca fiind formulate în nume şi în interes propriu de către reclamanta M.S.A.
La data de 13 noiembrie 2003 a fost depusă declaraţia de apel împotriva sentinţei primei instanţe, din al cărei conţinut rezultă că a fost formulată pentru M.S. de către împuternicitul R.D. şi avocat, fără nici o referire la M.D.W..
La dat de 23 ianuarie 2004 au fost depuse motivele de apel formulate de M.S. şi avocat cu arătarea expresă de către de către M.S. că a acţionat în numele şi pentru fiul său M.D.W., moştenitor al fostului soţ şi tată defunctul M.A.I., potrivit împuternicirii speciale dată de M.D.W.
În motivarea acestui apel, M.D.W. a susţinut că hotărârea primei instanţe este vădit nelegală întrucât imobilul în litigiu a constituit proprietatea tatălui său M.A.I., fiind preluat abuziv de către Statul Român şi vândut pârâţilor persoane fizice, fiind nevoit a introduce acţiunea în justiţie soluţionată de prima instanţă, ca urmare a faptului că autorităţile pe care le-a notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 nu au soluţionat cererea sa de restituire în natură a imobilului.
Apelul astfel motivat a fost calificat ca fiind declarat de reclamanta M.S. în nume propriu şi pentru M.D.W. şi a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 533/A din 5 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă.
Instanţa de apel a examinat mai întâi exemplarul din completarea de acţiune din 27 martie 2003 comunicat Consiliului Local Şelimbăr, unde a fost înregistrat sub nr. 2341 din 22 aprilie 2003, depus în copie xerox la fila 79 în dosarul apelului, constatând că acesta conţine numai partea dactilografiată, lipsind adăugirea manuscrisă „pentru şi în numele lui M.D.W.".
Ca urmare, instanţa de apel a statuat că petiţia din 27 martie 2003 întocmită de M.S. în nume propriu, ca de altfel şi declaraţia de apel, numai motivele de apel fiind formulate în numele lui M.D.W.
Pe cale de consecinţă, Curtea de Apel a reţinut că M.D.W. nu a fost parte în procesul desfăşurat în primă instanţă, care a soluţionat corect excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei M.S.
Decizia din apel a fost atacată cu recurs de către M.D.W. prin mandatara M.S.A.
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, faţă de obiectul său, pricina a fost nelegal soluţionată fără citarea Consiliului judeţean Sibiu şi a Prefecturii judeţului Sibiu, iar hotărârile sunt nelegale şi netemeinice cu privire la fondul litigiului, pentru justificarea ultimei susţineri, recurentul prezentând pe larg situaţia de fapt şi de drept premergătoare declanşării procesului de faţă.
Cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei, recurentul a afirmat că excepţia avută în vedere de instanţe este vădit nelegală, deoarece proprietatea tatălui său a fost preluată abuziv de către stat şi este apărată şi garantată de actuala constituţie, iar în scopul dobândirii dreptului cuvenit în calitatea sa de moştenitor a formulat personal şi prin executorul judecătoresc cereri adresate Primăriei Şelimbăr şi Prefecturii Sibiu, iar a apoi a împuternicit pe mama sa M.S.A. să introducă acţiunea civilă cu a cărei judecată a fost investită Judecătoria Sibiu.
Pentru cele arătate şi dat fiind că nu a fost judecat fondul, recurentul a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru evocarea fondului.
Recursul astfel motivat nu este întemeiat şi va fi respins ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi pentru cele ce succed.
Potrivit art. 82 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă, printre altele, numele părţilor, ori, după caz, al reprezentantului, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
Din examinarea dosarelor formate în toate gradele de jurisdicţie parcurse de prezenta cauză se constată inexistenţa procurii, pretins a fi dată numitei M.S.A. de către recurent.
Indiferent însă de existenţa sau inexistenţa mandatului judiciar, este în afara oricărui dubiu că amândouă cererile de primă instanţă au fost formulate de către M.S., aşa cum corect au stabilit instanţele de fond şi de apel, atât pentru considerentele avute în vedere de acestea, cât şi în raport cu motivarea celor două cereri care au legat prima instanţă, din a căror analiză rezultă neîndoielnic că M.S.A. a pretins justiţiei recunoaşterea unui drept propriu asupra unor bunuri care au constituit proprietatea exclusivă a lui M.A.I., acţionând astfel doar în propriul său interes, nicidecum în interesul recurentului în calitate de mandatară a acestuia.
De altfel, pe calea motivării apelului şi prin recursul de faţă nici nu se susţine că M.S.A. ar avea îndreptăţire asupra imobilului obiect al procesului, achiesându-se la faptul că numai recurentul avea asemenea îndreptăţire.
În concluzie, pentru toate cele arătate, recurentul nu a fost parte în procesul de primă instanţă şi nici nu poate dobândi calitate de reclamant în căile de atac, potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., astfel că instanţele au soluţionat pe deplin legal cauza prin admiterea excepţiei procesuale invocate de pârâţii persoane fizice.
În raport de cele mai sus constatate, nu mai este necesar a se examina celelalte motive de recurs, date fiind efectele peremptorii ale excepţiei care a determinat soluţiile pronunţate în cauză.
Căzând astfel în recurs, potrivit prevederilor art. 274 şi art. 277 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute de pârâţii persoane fizice, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M.D.W. prin mandatar M.S.A. împotriva deciziei civile nr. 533 A din 5 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă pe recurentul de mai sus să plătească intimaţilor solidar C.N. şi C.G. suma de 7 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ( 700 lei RON ).
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6012/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6004/2005. Civil → |
|---|
