ICCJ. Decizia nr. 6012/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6012
Dosar nr. 9381/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Lipova reclamanţii E.P., L.I.G., J.S., M.P.A. şi M.E. au solicitat să se constate existenţa dreptului de proprietate dobândit prin succesiune asupra imobilului înscris în C.F. 1223 Radna, top 1071-1073/b, radierea dreptului de proprietate al comunei Păuliş şi intabularea corespunzătoare a dreptului de proprietate al reclamanţilor.
În motivarea cererii au arătat că prin Decizia civilă nr. 142 din 7 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara s-a anulat dispoziţia nr. 133 din 3 decembrie 2002 emisă de Primarul comunei Păuliş, iar pârâta comuna Păuliş a fost obligată să restituie reclamanţilor, în natură, conta de 93,08% din imobilul înscris în C.F. 1223 Radna, în suprafaţă totală de 17.693 mp.
Decizia irevocabilă şi investită cu formulă executorie nu este susceptibilă de a fi pusă în executare, în sensul că dreptul de proprietate nu poate fi intabulat în C.F.
Prin sentinţa civilă nr. 627 din 22 octombrie 2003 Judecătoria Lipova a respins cererea şi excepţia puterii lucrului judecat invocată de pârâtă reţinând că în cele două cauze, cea soluţionată prin Decizia civilă nr. 142/2002 şi prezenta, nu există identitate de părţi şi, în consecinţă, nici autoritate de lucru judecat.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanţii au posibilitatea ca în baza deciziei civile nr. 142/2002 să oblige autoritatea competentă să facă restituirea, să procedeze la emiterea actelor prevăzute de lege, putând recurge şi la executarea silită a acestei obligaţii de a face.
Reclamanţii au avut posibilitatea de a cere realizarea dreptului legal, ca atare, acţiunea privind constatarea existenţei unui drept, în baza art. 111 a fost respinsă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii arătând că în mod eronat prima instanţă a reţinut că prin Decizia civilă nr. 142/2002 cum s-ar fi stabilit în ce modalitate urmează a fi restituită cota de 93,08%, respectiv care dintre cei 3 pârâţi din acel dosar (Primăria comunei Păuliş, Primarul comunei Păuliş sau Consiliul Local Păuliş) a fost obligat la restituirea în natură.
De asemenea, acţiunea în constatare este admisibilă întrucât reclamanţii nu au posibilitatea de a obţine realizarea dreptului prin emiterea actelor prevăzute de lege sau prin executarea silită a obligaţiei de a face.
Deşi dispozitivul deciziei civile nr. 142/2002 prevede obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului, acesta nu poate fi interpretat în sensul reluării procedurii administrative de soluţionare a revendicării.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 214 din 25 februarie 2004 a respins apelul ca nefondat reţinând, în esenţă, că Decizia civilă nr. 142/2002 a dobândit putere de lucru judecat. În baza acestei hotărâri reclamanţii pot recurge la executarea silită şi, în consecinţă, au posibilitatea de a cere acordarea dreptului.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de apel a reţinut că Decizia civilă nr. 142/2002 putea fi pusă în executare, întrucât instanţa care a pronunţat titlul executoriu a omis de defalca cotele de proprietate, inegale, cuvenite fiecărui reclamant recurent.
Recursul este nefondat.
Analizând lucrările dosarului se constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile restrictive prevăzute de art. 111 C. proc. civ. deoarece recurenţii reclamanţi, în baza titlului executoriu, respectiv Decizia civilă nr. 142/2002, au posibilitatea formulării unei acţiuni în rectificarea înscrierii în carte funciară, care este o acţiune în realizarea dreptului pretins.
În motivarea recursului se precizează că instanţa care a pronunţat titlul executoriu a omis a avea în vedere precizarea la acţiune depusă la 16 mai 2002 prin care au fost individualizate defalcat cotele indivize de proprietate ce se cuvin fiecărui reclamant. Această omisiune se putea remedia prin promovarea recursului împotriva deciziei civile nr. 142/2002 şi nu a unei acţiuni separate, în constatare, astfel cum au procedat recurenţii.
De altfel, cotele indivize de proprietate ale fiecărui recurent reclamant pot fi stabilite oricând, pe calea unei acţiuni de ieşire din indiviziune.
Aşa fiind, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii E.P., L.I.G., J.S., M.P.A. şi M.E. împotriva deciziei civile nr. 214 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6025/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 601/2005. Civil → |
|---|
