ICCJ. Decizia nr. 6005/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6005
Dosar nr. 7991/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6675 din 24 iunie 1999 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, D.A.F.L. Bucureşti şi SC T. SA Bucureşti au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului H.C. imobilul situat în Bucureşti, compus din 2 corpuri de clădire şi terenul aferent.
În executarea acestei hotărâri judecătoreşti, Primarul General al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 1556 din 25 septembrie 2000 prin care a dispus restituirea imobilului în proprietatea lui H.C., predarea–primirea bunului pe bază de proces verbal cu luarea consimţământului proprietarului de a respecta dispoziţiile OUG nr. 40/1999 în raporturile cu chiriaşii din imobil şi radierea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în cauză din Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare.
Prin HG nr. 240/2001 imobilul a fost declarat ca făcând parte din proprietatea privată a statului şi a fost dat în administrarea RA L., comasată ulterior prin absorbţie de RA A.P.S. potrivit OUG nr. 32/2002 aprobată prin Legea nr. 377/2002.
Prin acţiunea civilă din 15 august 2002 reclamantul H.C. a chemat în judecată pe pârâta RA A.P.S. pentru:
- a fi obligată să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din teren în suprafaţă de 1093 mp şi două corpuri de clădire;
- a fi obligată să-i restituie chiria încasată cu începere de la data introducerii acţiunii;
- evacuarea pârâtei din imobil,
- anularea contractului prin care pârâta a închiriat imobilul organizaţiei „CORPS OF PEACE".
La data de 15 noiembrie 2002 pârâta a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, cerând introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice ca proprietar al imobilului revendicat de către reclamant.
Prin cererea reconvenţională din aceeaşi dată pârâta a cerut obligarea reclamantului la plata sumei de 790.793.790 lei, fără TVA, neactualizată, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate la imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 88 din 17 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a respins ca inadmisibil capătul de cerere din acţiunea reclamantului referitor la revendicarea imobilului şi ca nefondate celelalte capete de cerere, precum şi cererea reconvenţională.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 489/A din 29 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Curtea de apel nu a primit motivul de apel formulat de reclamant în sensul că imobilul revendicat a reintrat în proprietatea sa prin hotărâre judecătorească şi Decizia primarului general anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001şi deci nu face obiectul acestei legi, arătând instanţa de apel că atât hotărârea judecătorească, cât şi dispoziţia primarului general, nu pot fi opuse pârâţilor din cauza de faţă, care sunt terţi faţă de cauza soluţionată prin acea hotărâre judecătorească, iar mai mult hotărârea judecătorească are doar caracter declarativ de drepturi, nicidecum caracter constitutiv de drepturi, şi nici nu a fost pusă efectiv în executare, reclamantul neintrând în stăpânirea de drept a imobilului.
Ca urmare, reţinând că imobilul a fost preluat de stat în perioada prevăzută prin art. 1 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a statuat că reclamantul are deschisă numai calea specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, acţiunea în revendicare de drept comun fiind inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a şi pornit procedura specială, ceea ce semnifică acceptarea faptului că imobilul face parte din categoria celor cărora li se aplică Legea nr. 10/2001.
Reclamantul H.C. a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. şi solicitând casarea deciziei curţii de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel în vederea evocării fondului.
Dezvoltând în fapt recursul, reclamantul a susţinut în esenţă că imobilul revendicat are un regim juridic care-l scoate din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 sub două aspecte.
În primul rând, nu a fost preluat abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, neavând astfel regimul juridic reglementat prin art. 1 al Legii nr. 10/2001,întrucât a fost naţionalizat în ianuarie 1990 prin Decretul-lege nr. 30/1990.
În al doilea rând, indiferent de momentul şi modalitatea preluării de stat, imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2000,întrucât la data intrării acesteia în vigoare, a ieşit din proprietatea statului sub toate aspectele atributelor dreptului de proprietate, fiind restituit în deplină proprietate şi netulburată posesie reclamantului prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pusă în executare prin dispoziţia Primarului General al municipiului Bucureşti şi procesul verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc.
Contrar statuărilor instanţei de apel, reclamantul susţine prin recurs că prin titlu se înţeleg atât actele constitutive de drepturi, cât şi cele declarative de drepturi, iar singura cale de urmat prin justiţie, dată de arătatul regim juridic al imobilului, este acţiunea în revendicare de drept comun, iar nu procedura specială prevăzută prin Legea nr. 10/2001.
Recursul este întemeiat pentru cele ce succed.
Este indiscutabil că, indiferent de data şi modalitatea în care imobilul în discuţie a ieşit din patrimoniul reclamantului, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din anul 1999 deţinătorii imobilului de la acea dată au fost obligaţi să-l lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului.
Mai mult, hotărârea a şi fost executată de bună voie prin actul administrativ din 25 septembrie 2000, prin care s-a transferat dreptul de proprietate către reclamant şi s-a radiat din Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare fostul drept de proprietate al Statului Român.
Ca urmare, indiferent de faptul că hotărârea de mai sus nu este opozabilă pârâtei R.A.A.P.P.S. pentru că nu a fost parte în procesul în care a fost pronunţată, nu poate fi ignorată forţa sa probantă privind regimul juridic al imobilului în discuţie, acela de bun aflat în proprietatea privată a reclamantului, trecut la un moment dat în proprietatea statului şi restituit în proprietatea privată a reclamantului pe calea dreptului comun anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/200.
Fără a fi constitutivă de drepturi, hotărârea judecătorească în cauză are un evident caracter reparatoriu, producând consecinţe în privinţa calificării actului de preluare de către stat ca fiind fără titlu valabil şi în privinţa păstrării de către reclamant a calităţii de proprietar avută la data preluării, pe care o poate exercita după punerea ei în executare.
Este cert astfel că, prin efectele hotărârii judecătoreşti asupra situaţiei juridice a imobilului, acesta din urmă nu face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, chiar dacă în fapt este deţinut de către pârâta R.A.A.P.P.S .în virtutea dreptului de administrare conferit la un moment dat de către acelaşi stat, care a deţinut imobilul ca făcând parte din domeniul său privat şi care, prin organele administraţiei sale, a fost obligat la restituirea imobilului către reclamant.
În concluzie, singura cale de apărare a invocatului său drept de proprietate deschisă reclamantului este calea dreptului comun, iar nu calea specială reglementată prin Legea nr. 10/2001, cum greşit au statuat instanţele prin hotărârile date în prezenta cauză, care au aplicat greşit legea.
Ca urmare, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (5) C. proc. civ., recursul de faţă va fi admis, hotărârea dată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare pentru evocarea fondului aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul H.C. împotriva deciziei civile nr. 489A din 29 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6004/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6000/2005. Civil → |
|---|
