ICCJ. Decizia nr. 6061/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6061
Dosar nr. 10376/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 aprilie 1999, reclamantul N.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC P.T. SRL Bucureşti şi A. 1, solicitând obligarea primei pârâte la plata sumei de 5.000.000 dolari SUA şi a celei de a doua pârâte la plata sumei de 45.000 dolari SUA.
La data de 24 iunie 1999, reclamantul a renunţat la judecată faţă de pârâta A. 1.
În motivarea cererii, astfel cum a fost restrânsă, s-a arătat că la data de 2 ianuarie 1998, pârâta SC P.T. SRL Bucureşti a transmis plecarea doamnei M.M.U. în America de Sud şi Antarctica, utilizând imagini filmate de reclamant cu ocazia expediţiilor acestuia la Polul Nord şi în Groenlanda de Nord–Vest din anul 1995, fără acordul său, producându-i un prejudiciu de 50.000 dolari SUA.
Prin sentinţa civilă nr. 12324 din 23 septembrie 1999, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 823 din 30 iunie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 29/A din 22 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea acestuia şi a obligat-o pe pârâta SC P.T. SRL Bucureşti să-i plătească reclamantului suma de 5.000 dolari SUA sau contravaloarea acestei sume la data executării hotărârii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că filmul documentar realizat de reclamant cu prilejul expediţiei efectuată în anul 1995 la Polul Nord, ale cărui imagini au fost difuzate de pârâtă, este un film documentar ştiinţific ce are caracterul unei opere ştiinţifice audiovizuale, aşa cum este ea definită de art. 64 din Legea nr. 8/1996, apreciind că pârâta a încălcat dispoziţia art. 13 lit. h) din lege, deoarece a transmis publicului filmul, fără a avea acordul reclamantului, singurul care avea dreptul distinct şi exclusiv de a autoriza difuzarea.
Prin Decizia nr. 2412 din 16 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei date în apel, pe care a casat-o, trimiţând cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Curtea Supremă de Justiţie a reţinut că instanţa de apel, în baza rolului activ, trebuia să dispună efectuarea unei expertize din care să rezulte în ce măsură imaginile filmate de reclamant şi difuzate de pârâtă au caracterul de operă ştiinţifică în sensul prevederilor Legii nr. 8/1996.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 2867/2002, instanţa dispunând efectuarea expertizei de specialitate pentru stabilirea caracterului de operă ştiinţifică a imaginilor filmate de către reclamant la Polul Nord.
Prin Decizia nr. 493/A din 29 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul N.T. Gheorghe împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea restrânsă a reclamantului, dispunând obligarea pârâtei să-i plătească acestuia suma de 10.000 dolari SUA cu titlu de despăgubiri.
Curtea a constatat imposibilitatea efectuării expertizei dispuse de instanţa superioară, faţă de răspunsurile Biroului Local pentru Expertize Judiciare şi al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în sensul că nu dispune de experţi în domeniu, precum şi de adresa Institutului Naţional de expertize Criminalistice, prin care s-a comunicat instanţei că stabilirea caracterului de operă ştiinţifică nu constituie obiectul expertizei şi ca atare, nu este de competenţa acestui institut să desemneze experţi în domeniu.
Prin adresa din 20 octombrie 2003, Oficiul Român pentru Drepturile de autor a comunicat instanţei că în înţelesul art. 64 din Legea nr. 8/1996, imaginile filmate sunt asimilate operelor audiovizuale care constituie obiect al dreptului de autor, conform art. 7 lit. e) din lege.
În raport de probele administrate în dosar, instanţa a reţinut că pârâta a difuzat pe post imaginile filmate de reclamant fără consimţământul acestuia, că imaginile în litigiu reprezintă o operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996, reclamantul fiind singurul care poate consimţi la utilizarea operei de către alţii, conform art. 12 şi 13 din lege.
Totodată, instanţa a reţinut că folosirea de către pârâtă a acestor imagini, fără consimţământul reclamantului, îi creează acestuia un prejudiciu atât material cât şi moral, stabilind cuantumul despăgubirilor în raport de valoarea ştiinţifică deosebită a imaginilor difuzate, de durata difuzării acestora de aproximativ un minut şi în considerarea renumelui ştiinţific al reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine pârâta că materialul filmat este calificat de instanţă drept operă ştiinţifică, fără însă a arăta în ce constă caracterul ştiinţific al respectivului material.
Totodată, se învederează că în mod greşit instanţa a apreciat că materialul filmat în discuţie se încadrează în prevederile art. 64 din Legea nr. 8/1996, care trebuie interpretate prin raportare la articolele următoare ale legii.
Pârâta mai arată că nu vede în ce mod ar fi fost afectat, prin difuzarea imaginilor în discuţie, renumele ştiinţific al reclamantului şi, deci, ce legătură a stabilit instanţa între acesta şi pretinsul prejudiciu.
Ulterior, invocând prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pârâta a susţinut că prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Bucureşti a obligat-o la plata unei sume mai mari decât cea la care fusese obligată prin hotărârea pronunţată iniţial în cauză, atacată numai de aceasta cu recurs.
Deşi tardiv formulat, având în vedere prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza şi motivul de ordine publică invocat de pârâtă.
Recursul va fi admis, în limitele care urmează.
Contrar susţinerilor pârâtei, instanţa de apel a calificat imaginile filmate de reclamant ca operă audiovizuală în sensul art. 64 din Legea nr. 8/1996 şi nu ca operă ştiinţifică.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia în mod greşit instanţa ar fi reţinut că imaginile se încadrează în prevederile art. 64 din Legea nr. 8/1996, care contrazice prima susţinere a pârâtei, este de observat că instanţa de apel, reţinând caracterul de operă audiovizuală a imaginilor filmate de reclamant, a apreciat în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 şi art. 13 din lege, care prevăd drepturile patrimoniale ale autorului, inclusiv acela de a consimţi la utilizarea operei de către alţii şi de transmitere a operei prin fir, prin cablu, prin fibră optică, prin orice alt procedeu.
Or, aşa cum a reţinut instanţa de apel, folosirea de către pârâtă a imaginilor fără consimţământul reclamantului, i-a creat acestuia un prejudiciu moral şi material.
Drept urmare, criticile potrivit cărora materialul filmat de reclamant nu beneficiază de protecţia Legii nr. 8/1996, se vădesc nefondate.
Deşi pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., critica privind înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, fiind de altfel întemeiată.
Prin Decizia nr. 29 A din 22 ianuarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul N.T. împotriva sentinţei nr. 823 din 30 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III–a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte cererea sa, obligând-o pe pârâta SC P.T. SRL Bucureşti să-i plătească reclamantului suma de 5000 dolari SUA sau contravaloarea acestei sume la data executării hotărârii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai pârâta, ce a fost admis prin Decizia nr. 2412/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, care a casat hotărârea, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 493 A din 29 octombrie 2003, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 823/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III–a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acţiunea reclamantului, dispunând obligarea pârâtei să-i plătească acestuia suma de 10.000 lei dolari SUA.
Din cele de mai sus rezultă că, urmare a admiterii recursului declarat numai de SC P.T. SRL Bucureşti, cu prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a obligat-o pe aceasta să achite reclamantului o sumă mai mare decât cea stabilită prin hotărârea casată.
Cum principiul non reformatio in pejus potrivit căruia părţii nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată vizează nu numai soluţionarea propriu-zisă a căii de atac ci şi faza rejudecării fondului după casare, pentru considerentele mai înainte arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 5.000 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL împotriva deciziei civile nr. 493/A din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că obligă pârâta SC P.T. SRL să plătească reclamantului N.T.G. suma de 5.000 dolari SUA, cu titlu de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6062/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 60/2005. Civil → |
|---|
