ICCJ. Decizia nr. 5986/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5986
Dosar nr. 20667/200.
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 2 septembrie 2003 reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC B.M.R. SA Roşiorii de Vede şi Oficiul de Stat pentru invenţii şi mărci (denumit în continuare O.S.I.M. ), să se dispună anularea certificatului de înregistrare a mărcii verbale S. nr. 36137 (depăşit reacţional reglementar 050090 din 19 martie 1998) eliberat de O.S.I.M. în favoarea societăţii comerciale pârâte; obligarea O.S.I.M. la publicarea hotărârii ce se va pronunţa în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi la continuarea procedurii de examinare a dosarului nr. 2002 02972 din 25 iunie 2001 cu acordarea protecţiei pentru clasele pentru care a fost frustrat prin Decizia din 27 mai 1996.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, investit u soluţionarea cererii de chemare în judecată, prin sentinţa civilă nr. 938 din 15 octombrie 2003 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
A reţinut că atâta timp cât reclamantul nu a obţinut protecţia juridică impusă de lege pentru denumirea S., pe care a folosit-o în activitatea sa comercială, nu poate pretinde că ar fi fost prejudiciat în vreun fel. Reclamantul ar fi trebuit să urmărească îndeaproape când anume expiră protecţia acordată pentru marca internaţională şi după aceea să depună diligenţe pentru a obţine înregistrarea mărcii. Reclamantul a acţionat tardiv, mult după momentul când R. SA a constituit depozitul naţional reglementar.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 1817 de la 27 septembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a obţinut protecţie pentru marca S. cu element figurativ clasele 9 şi 11 la 13. Deşi la aceeaşi dată a solicitat înregistrarea mărcii şi pentru clasa 32,b 28 februarie 1996 a primit aviz provizoriu de respingere a înregistrării mărcii pentru această clasă cu motivarea că există marcă internaţională S. care beneficia de protecţie şi în România. Reclamantul nu a făcut opoziţie împotriva acestui aviz de respingere. Pârâta a făcut cerere de înregistrare pentru clasele 32 şi 35 b 19 martie 1998, după expirarea perioadei de protecţie ce a intervenit la 6 octombrie 1995.
Faptul că, în lipsa înregistrării mărcii şi pentru clasa 32, reclamantul şi-a extins producţia şi la băuturi alcoolice, el deţinând protecţia mărcii S. pentru clasa 33 b 25 iunie 2001, nu-i poate fi imputabil nici pârâtei şi nici O.S.I.M. Clasa 33 exclude din categoria băuturilor alcoolice berea, conform clasificării de la Nisa, berea fiind inclusă în clasa 32. Nu se poate considera că cele două părţi foloseau marca S. pentru produse sau servicii similare, astfel încât să se producă confuzie pentru public, deoarece clasa 33 exclude berea din cadrul băuturilor alcoolice.
Reclamantul nu a produs şi bere, astfel încât să se considere că pârâta nu s-a informat în legătură cu existenţa pe piaţă a unui produs similar marca S. şi deci să se considere că a fost de rea credinţă la înregistrarea mărcii.
În egală măsură nici O.S.I.M. nu a fost de rea credinţă atunci când i-a comunicat pârâtei că nu s-a găsit nimic opozabil pentru denumirea S.
Argumentele prezentate au răspuns motivelor de apel invocate de reclamant referitoare la faptul că: O.S.I.M. a acordat protecţie intimatei în aceleaşi condiţii în care reclamantului îi respinsese protecţia pe clasele 32 şi 35; prima instanţă nu a luat în considerare răspunsul la întâmpinarea intimatei prin care reclamantul argumenta că societatea a solicitat şi a obţinut cu rea credinţă marca S.; reclamantul a folosit primul denumirea, iar pârâta produce şi comercializează sub această denumire unul din sortimentele de bere din portofoliul propriu de mărci, dar apare pe etichetă ca o marcă secundară, denumirea principală fiind R.; atât berea cât şi băuturile alcoolice conţin alcool şi sunt produse similare, chiar dacă aparţin unor clase diferite.
Împotriva acestei hotărâri apelantul a declarat recurs, critică întemeiată în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, şi 9 C. proc. civ., privind următoarele aspecte:
Instanţa nu a luat în considerare argumentele referitoare la obţinerea cu rea credinţă, profitând de neatenţia unui examinator O.S.I.M. a interpretat greşit înscrisurile depuse în apel ori nu le-a luat în considerare, pronunţând o hotărâre cu interpretarea greşită a legii.
Curtea de apel nu a observat că recurentul a fost primul care a solicitat înregistrarea mărcii, pe care a folosit-o efectiv, iar O.S.I.M. a acordat protecţie R. SA, societate fantomă, în exact aceleaşi condiţii în care recurentului îi fusese refuzat.
Instanţa s-a pronunţat asupra acţiunii în anularea întemeiată în baza dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 fără a cere audierea conducerii societăţii comerciale.
Societatea recurentului produce băuturi alcoolice sub marca S. Atât berea cât şi băuturile alcoolice conţin alcool şi sunt produse similare, chiar dacă berea, alături de sucuri este din clasa 32, iar băuturile alcoolice din clasa 33.
Băuturile alcoolice S. sunt băuturi din clasa lux, în timp ce berea S. este o apariţie modestă, care se adresează segmentului ieftin al pieţei.
Berea S. şi băuturile alcoolice S. nu pot coexista fără a produce confuzii grave în rândul consumatorilor.
Intimata, în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a depus întâmpinare prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat; se solicită, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea cererii de recurs pentru lipsa menţiunilor prevăzute de art. 3011 lit. a) C. proc. civ. deoarece lipsesc menţiunile referitoare la sediul părţilor, număr de înmatriculare în Registrul comerţului, C.U.I, cont bancar.
Excepţia nulităţii pentru lipsa menţiunilor prevăzute de art. 3021 lit. a) C. proc. civ. este nefondată întrucât textul a fost declarat neconstituţional în măsura în care se interpretează ca fiind o nulitate absolută. Fiind în prezenţa unei nulităţi relative, actul de procedură se va declara nul numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor [art. 105 alin. (2) C. proc. civ.). Cum intimata şi-a făcut apărările necesare, prin depunerea întâmpinării şi cum aceasta nu a dovedit vreo vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea cererii de recurs, instanţa constată, aşa cum s-a arătat, că excepţia este nefondată.
Analizând Decizia, în limita motivelor de recurs invocate art. 304 pct. 7, 8, şi 9 C. proc. civ., şi în raport de probatoriul administrat, vor fi reţinute următoarele:
Conform art. 48 lit. b) din Legea nr. 84/1998 anularea unei mărci poate fi cerută de orice persoană interesată atunci când înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 din lege. În temeiul art. 6 lit. c) o marcă este refuzată la înregistrare dacă este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice, sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară, iar potrivit art. 6 lit. d) refuzul de înregistrare intervine atunci când marca este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
În speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele nici unuia din textele enunţate.
Astfel, reclamantul a obţinut protecţie pentru marca S. cu element figurativ, clasele 9 şi 11 la 13 octombrie 1993.
Deşi la aceeaşi dată a solicitat înregistrarea mărcii şi pentru clasa 32, a primit aviz provizoriu de respingere a înregistrării mărcii pentru această clasă cu motivarea că există marca internaţională S.A., care beneficia de protecţie şi în România până la 6 octombrie 1995.
Intimata a formulat cererea de înregistrare a mărcii S. pentru clasele 32 şi 35 la 19 martie 1998, după expirarea perioadei de protecţie în România a mărcii internaţionale, cerere ce a fost admisă.
Rezultă astfel că motivele ce au condus la emiterea avizului provizoriu de respingere a mărcii, aviz necontestat de recurent, sunt divergente motivelor ce au condus la admiterea cererii de înregistrare a mărcii S. de către intimat, câtă vreme la 13 octombrie 1993 marca internaţională S.A. beneficia de protecţie în România, iar la 19 martie 1998, protecţia expirase.
Clasa 33 pentru care reclamantul a obţinut protecţia mărcii S. exclude din categoria băuturilor alcoolice berea, care este inclusă în clasa 32 a băuturilor răcoritoare.
În rândul publicului avizat nu poate exista riscul de confuzie între o băutură alcoolică (vodcă, gin) şi bere, băutură considerată a fi răcoritoare.
Nefondate sunt şi motivele referitoare la nesocotirea notorietăţii mărcii S. pe piaţa românească câtă vreme recurentul deşi ţinut, de dispoziţiile Regulii 16 alin. (4) HG 833/1998, să dovedească, prin orice mijloc de probă, cunoaşterea largă a mărcii pe teritoriul României, nu a produs aceste dovezi.
Depunerea unor diplome obţinute în cadrul unor concursuri ori a unor factori nu reprezintă probe în sensul dovedirii notorietăţii mărcii ci doar atestări din partea unor specialişti că băuturile alcoolice produse sunt de calitate precum şi faptul că aceste băuturi se fabrică şi se comercializează.
Nefondate se găsesc a fi şi criticile referitoare la nerealizarea înscrisurilor depuse în apel câtă vreme acestea nu au fost înscrisuri noi, propuse în condiţiile art. 292 C. proc. civ., ci înscrisuri care existau şi în dosarul de primă instanţă (facturi fiscale, certificate de înmatriculare, etichete etc.).
Reaua credinţă, invocată de recurent, trebuia probată, căci buna credinţă se prezumă.
Astfel intimata a constituit depozitul naţional reglementar pentru marca S. clasele 32 şi 35 la 19 martie 1998, Decizia de admitere a cererii fiind dată la 22 martie 2000.
Recurentul, dacă s-ar fi considerat vătămat în drepturile sale de titular al mărcii S. nr. 24136 ar fi putut formula o opoziţie la înregistrarea mărcii S. nr. 3613, cale de atac neutilizată, cum neutilizat a fost şi dreptul de a formula contestaţie la înregistrarea parţială a mărcii nr. 24136.
De precizat că în cazul procedurilor derulate în vederea înregistrării mărcilor, O.S.I.M. nu examinează buna sau reaua credinţă a solicitanţilor la momentul depunerii cererii de înregistrare, căci reaua credinţă poate fi un motiv de anulare a mărcii şi nu de refuz a protecţiei.
Totodată, O.S.I.M. examinează notorietatea unei mărci doar în eventualitatea în care se formulează o opoziţie în care se invocă ca drept anterior o marcă notorie şi nu din oficiu, în faza de examinare de fond.
Din argumentele prezentate rezultă netemeinicia motivelor de recurs referitoare la reaua credinţă a O.S.I.M. (denumit de recurent "neglijenţa unui funcţionar").
Nefondată este şi critica referitoare la ignorarea faptului utilizării de către recurent a denumirii S. începând cu anul 1990, întrucât acordarea titlului de protecţie se face în favoarea celui care a depus primul o cerere de înregistrare şi nu celui care foloseşte marca.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei nr. 1817 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5945/2005. Civil → |
|---|
