ICCJ. Decizia nr. 6067/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6067
Dosar nr. 10446/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă, constată.
P.I. şi P.M., cu notificarea nr. 1671/N din 12 noiembrie 2001, a solicitat Consiliului Local Craiova restituirea în natură a suprafeţei de 184 mp teren preluată în mod abuziv şi fără nici un titlu în anii 1973–1974 de conducerea Şcolii Obedeanu.
Prin dispoziţia nr. 5741 din 23 mai 2003 Primarul Municipiului Craiova a respins cererea, motivat de faptul că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât se află în incinta Şcolii nr. 1 Obedeanu şi, fiind afectat utilităţi publice, aparţine domeniului public conform prevederilor HG nr. 965/2002 poziţia 5353 publicată în M. Of. nr. 687/bis/2002.
Prin aceeaşi dispoziţie notificarea a fost înaintată Prefecturii Judeţului Dolj cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, la valoarea estimată de petiţionari.
Prin contestaţia înregistrată la 26 iunie 2003 reclamanţii P.I. şi P.M. au cerut anularea dispoziţiei menţionate.
În motivarea contestaţiei, în esenţă, reclamanţii susţin că terenul în litigiu le poate fi retrocedat în natură, chiar dacă ar aparţine domeniului public de interes local, întrucât statul nu deţine un titlu cu privire la acesta şi terenul nu este absolut necesar în vederea continuării activităţilor de interes public care pot fi mutate în celelalte imobile deţinute legal de respectiva entitate.
Prin sentinţa civilă nr. 491 din 21 noiembrie 2003 Tribunalul Dolj a respins contestaţia ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin probatoriul administrat s-a dovedit că reclamanţii sunt proprietarii terenului în litigiu, teren care a fost ocupat, în mod abuziv, prin demontarea gardului vechi şi refacerea unui nou gard, de conducerea Şcolii Obedeanu, în anii 1973–1974.
Apreciază însă prima instanţă că, atâta timp cât deposedarea nu s-a realizat de reprezentanţii puterii comuniste, reprezentanţii şcolii neputând acţiona în exerciţiul autorităţii de stat, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, se reţine că reclamanţii puteau obţine satisfacţie pentru încălcarea dreptului lor de proprietate numai în procedura de drept comun însă, în această situaţie, li se opune autoritatea de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 2521 din 13 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj, rămasă irevocabilă, hotărâre prin care le-a fost respinsă acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală, invocând greşita aplicare a legii de către prima instanţă, care a reţinut în mod eronat că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv că ar opera autoritatea lucrului judecat.
Prin Decizia civilă nr. 625 din 25 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, în substituirea considerentelor reţinute de prima instanţă, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Referitor la situaţia de fapt instanţa de apel constată că reclamanţii au fost deposedaţi în mod abuziv de terenul în litigiu în perioada 1973–1974 de către conducerea de la acea dată a Şcolii Obedeanu.
Totodată, instanţa de apel a constatat că, prin Hotărârea Consiliului Local Craiova nr. 96 din 30 aprilie 2001, terenul în litigiu a fost trecut în patrimoniul public de interes local (anexa nr. 1 poziţia 53), fiind menţionat şi în HG nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al Municipiului Craiova, poziţia 5353, caz în care, în raport de dispoziţiile Legii nr. 213/1998, nu mai poate fi restituit în natură, urmând ca reclamanţii să primească măsuri reparatorii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând incidenţa art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanţii susţin că, în mod greşit, instanţele de fond, fără a observa conţinutul normelor metodologice emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, au concluzionat în sensul că terenul în litigiu nu le poate fi restituit în natură, dimpotrivă dispoziţiile actului normativ menţionat permiţând restituirea unor astfel de terenuri preluate în mod abuziv.
Totodată, recurenţii susţin că în cazul în care terenul nu le poate fi restituit în natură sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care însă nu le-au fost acordate.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest scop judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părţile se împotrivesc.
În fapt, în mod necontestat, reclamanţii au dobândit prin cumpărare, conform contractului autentificat sub nr. 39049 din 10 septembrie 1957, o suprafaţă de 485 mp pe care este edificată casa în care locuiesc şi în prezent, teren din care, în mod abuziv, în anii 1973-1974, au fost deposedaţi de o suprafaţă de 184 mp.
Referitor la această suprafaţă de teren, instanţele au reţinut că ar aparţine domeniului public al Municipiului Craiova, în conformitate cu menţiunile hotărârii nr. 96/2001 a Consiliului Local al Municipiului Craiova şi respectiv HG nr. 965/2002, caz în care nu mai poate fi restituită în natură foştilor proprietari, în procedura Legii nr. 10/2001, întrucât, în raport de prevederile Legii nr. 213/1998, este inalienabilă şi insesizabilă.
Or, la poziţia nr. 53 din H.C.L. Craiova nr. 96/2001 este menţionată doar Şcoala nr.1, fără a se indica suprafaţa de teren aferent acesteia.
Totodată, la poziţia nr. 5353 din HG nr. 147/1999 este indicată o suprafaţă a terenului aferentă şcolii menţionate de 11.257 mp.
Din lucrările dosarului nu rezultă însă dacă există identitate între suprafaţa de teren mai sus arătată şi cea revendicată de recurenţi respectiv, dacă suprafaţa de teren în litigiu este afectată de declaraţia de utilitate făcută prin hotărârile date de organele administraţiei publice menţionate.
Dat fiind că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, Înalta Curte nu poate analiza dacă instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a legii la raportul juridic dedus judecăţii, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării instanţa de apel urmează a analiza, sub formă de apărări, şi celelalte susţineri invocate de reclamanţi prin recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.I. şi P.M. împotriva deciziei nr. 625 din 25 martire 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6113/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 6037/2005. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
