ICCJ. Decizia nr. 6080/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara înregistrată sub nr. 7752/2004, ulterior precizată, reclamanta F. Hunedoara a chemat în judecată pârâții Consiliul local Deva, Primăria Deva, Primarul municipiului Deva, Prefectura județului Hunedoara și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor solicitând instanței anularea Dispoziției nr. 930/2003 emisă de Primarul municipiului Deva și obligarea acestuia, împreună cu Consiliul local Deva, să emită o dispoziție de restituire în natură sau prin echivalent bănesc în sumă de 9046 Euro, la cursul BNR din ziua plății, a imobilului apartament nr. 3 compus din 2 camere, bucătărie, cămară, hol, baie, situat în Deva, donat Statului Român în anul 1974 în temeiul Decretului nr. 478/1954. în subsidiar, a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Prefecturii județului Harghita în solidar cu pârâții Consiliul local Deva, Primăria Deva, Primarul municipiului Deva să întocmească documentația de la Legea nr. 10/2001 și să-i acorde despăgubiri bănești la valoarea menționată.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că în mod netemeinic și nelegal Primarul municipiului Deva a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu, motivat de faptul că s-a respins acțiunea în constatarea nulității actului de donație. Reclamanta a arătat că pentru imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale, cum este cazul în speță, nu este necesară obținerea în prealabil a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de anulare a donației. Reclamanta a susținut că imobilul în litigiu a fost construit din fondurile Cooperației de Consum și donat Statului Român cu condiția repartizării apartamentului unui membru cooperator. Ulterior, apartamentul a fost vândut chiriașului în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990 și că este persoană îndreptățită la restituire, în baza art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 676 din 21 aprilie 2004, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență că, reclamanta nu se poate prevala, în formularea acțiunii, de dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât organizațiile cooperatiste sunt enumerate ca debitori ai obligației de restituire a imobilelor, alături de stat și nicidecum ca persoane îndreptățite la restituire, cu atât mai mult cu cât proprietatea cooperatistă a fost o formă de proprietate socialistă. A mai reținut instanța de fond că până la adoptarea Legii nr. 10/2001 s-au mai edictat acte normative care au prevăzut măsuri reparatorii în legătură cu diferite categorii de imobile, printre acestea numărându-se și Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum, care în art. 162 alin. (3) și (4) prevede că activele imobilizate, trecute fără plată în proprietatea statului, vor fi restituite acestora, la cerere, în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta a susținut că în mod greșit s-a invocat greșita reținere a calității reclamantei de persoană exceptată de art. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru că Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd în mod expres, la pct. 2.3 că la art. 2 alin. (1) lit. c) din lege că "imobilele donate statutului (_) în baza unor acte normative speciale adoptate vizează acele donații făcute în baza Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului" cum e cazul în speță. S-a mai arătat că imobilul în litigiu a fost donat în baza Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile statului, care este un act normativ special și legea nu condiționează acordarea despăgubirilor de admiterea acțiunii în constatarea nulității donației așa încât în mod greșit Primarul municipiului Deva a respins notificarea nr. 61 din 11 februarie 2002 pe considerentul că într-un litigiu anterior, acțiunea în constatarea nulității donației a fost respinsă de Judecătoria Deva prin sentința civilă nr. 590 din 28 februarie 2003, definitivă și irevocabilă, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 fiind pe deplin aplicabil.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1630 A din 28 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că deși Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că obiect de reglementare al acestui act normativ îl reprezintă și donațiile făcute statului sau altor persoane juridice în temeiul Decretului nr. 478 /1954, aceasta nu este suficient pentru a fi incidente prevederile art. 1 și 2 pct. c din Legea nr. 10/2001, în speță nefăcându-se dovada că reclamanta ar fi persoană juridică îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 critica sub acest aspect nefiind fondată. Critica cu privire la faptul că art. 162 alin. (2) din Legea nr. 109/1996 nu și-ar găsi aplicare în cauză, deși instanța de fond a apreciat astfel, a fost înlăturată cu motivarea că acest text de lege vizează nu numai construcțiile speciale denumite uscătoare de legume-fructe și depozite de legume-fructe care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificarea legumelor și fructelor, respectiv active cu destinație specială, cum susține reclamanta, ci inclusiv apartamentele sau alte imobile trecute fără plată în proprietatea statului, Legea nr. 109/1996 cuprinzând o reglementare echivalentă cu cea din Legea nr. 10 /2001, de reparație, care vizează imobilele proprietatea organizațiilor cooperatiste.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta. în dezvoltarea motivelor de recurs, al căror temei n-a fost indicat în drept, reclamanta F. Hunedoara a reiterat motivele invocate în apel și a susținut, în esență, că în mod greșit s-a reținut că nu ar fi persoană îndreptățită, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, că apartamentul în litigiu a fost construit din fondurile Cooperației de consum, așa cum rezultă din actul de donație autentificat de notariatul de stat regional Hunedoara Deva sub nr. 634 din 11 mai 1964, făcând dovada calității de proprietar la data donării. A mai susținut reclamanta că acordarea despăgubirilor pentru imobilele donate statului în baza unui act normativ special, cum este Decretul nr. 478/1954 nu este condiționată de admiterea acțiunii în nulitate și că, în cauză, fiind vorba despre un asemenea imobil erau îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii. Totodată reclamanta a reiterat susținerea că art. 162 din Legea nr. 109/1996 se referă la activele imobilizate reprezentând construcții speciale care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificare a legumelor și fructelor și nu la imobilele cu destinația de locuințe, donate statului, pentru care s-a dat legea specială din 2001.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 se consideră a fi preluate abuziv și "imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă".
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele juridice, proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, după data de 6 martie 1945. Această restituire este însă condiționată, în ceea ce privește persoana îndreptățită, de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.
în speță, în mod legal, atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut că reclamanta nu întrunește cerințele impuse de textul de lege menționat pentru a fi îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 atâta timp cât nu a produs dovezi în acest sens și cu atât mai mult cu cât organizațiile cooperatiste, cum este cazul reclamantei, sunt nominalizate alături de stat, ca debitori ai obligației de restituire a imobilelor și nicidecum ca posibile persoane îndreptățite la restituire, critica reclamantei fiind nefondată sub acest aspect.
Nici susținerea potrivit căreia art. 162 din Legea nr. 109/1996 se referă strict la activele imobilizate reprezentând construcții speciale care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificare a legumelor și fructelor și nu și la imobilele cu destinația de locuințe, donate statului, pentru care s-a dat legea specială din 2001, nu este fondată.
Astfel, potrivit art. 162 alin. (3) din actul normativ menționat "activele imobilizate, proprietate a organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, care au fost trecute fără plată în proprietatea statului, vor fi restituite acestora. Cererile de restituire se depun la instanțele judecătorești competente, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aceste cereri sunt scutite de taxa de timbru. în cazul în care bunurile respective nu pot fi restituite în natură, organizațiile cooperației de consum și ale cooperației de credit vor fi despăgubite."
Rezultă cu evidență că textul de lege redat vizează toate imobilele trecute fără plată în proprietatea statului și nu precizează că prin aceste active imobilizate s-ar înțelege numai imobilele cu destinație specială, respectiv construcții speciale care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificare a legumelor și fructelor, cum susține reclamanta așa încât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6185/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6182/2005. Civil → |
|---|
