ICCJ. Decizia nr. 6185/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 30 mai 2002, reclamanții M.G. și T.G. au chemat în judecată pe pârâtul N.M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să le fie soluționată cererea de revendicare a terenului ce le-a fost atribuit prin deciziile nr. 180/1975 și nr. 183/1975 ale fostului Consiliul popular al municipiului Craiova, să le fie respectată folosința terenului respectiv și să li se constituie un drept de servitute pentru suprafața din jurul locuințelor construite pe terenul atribuit.
S-a mai solicitat ca pârâtul să fie obligat să le plătească reclamanților câte 10.000.000 lei daune morale și despăgubiri pentru medicamente precum și câte 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Reclamantul M.G. a precizat la data de 28 februarie 2002 că solicită să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului de 100 mp ce i-a fost atribuit prin decizia nr. 183/1975 a fostului Consiliu popular al municipiului Craiova în str. P., teren pe care a edificat o locuință și să se constate că pârâtul N.M. a devenit prin abuz proprietarul terenului în litigiu prevalându-se de acte nevalabile și ascunzând faptul că terenul revendicat este ocupat de construcție.
Prin precizarea din data de 28 iunie 2002, reclamantul T.G. a solicitat să-i fie lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie terenul atribuit prin decizia nr. 182/1975 emisă de Consiliul popular al municipiului Craiova și prin decizia nr. 15/1992 emisă de Prefectura Dolj.
Totodată reclamantul a solicitat să i se atribuie în proprietate conform art. 35 din Legea nr. 18/1991 o suprafață de 350 mp și să fie anulată procura specială de care s-a folosit pârâtul N.M. în procesul de revendicare intentat Statului Român. Pârâtul să mai fie obligat la plata unor despăgubiri și cheltuieli de judecată.
La data de 27 septembrie 2002, reclamanții au precizat acțiunea în sensul că solicită să se constate dreptul lor de proprietate asupra terenurilor de câte 100 mp și a construcțiilor edificate în Craiova, str. P. și că înțeleg să renunțe la judecata celorlalte cereri formulate anterior.
Prin încheierea din 22 noiembrie 2002, instanța de fond a disjuns acțiunea reclamantului T.G. de cea formulată de reclamantul M.G.
La același termen, s-a luat act că reclamantul M.G. și-a precizat acțiunea ca fiind în constatarea dreptului său de proprietate întrucât deși prin decizia nr. 15/1992 emisă de Prefectura Dolj i s-a atribuit suprafața de 100 mp în Craiova, str. P., pârâtul N.M. îi contestă dreptul de proprietate. Totodată reclamantul a mai solicitat, în baza art. 616 C. civ., să i se constituie o servitute de trecere pe terenul pârâtului spre str. P. deoarece terenul său este loc înfundat și nu are ieșire la drumul public.
Reclamantul a solicitat ca servitutea de trecere să aibă o lățime de 2-3 m iar suprafața de exercitare a acesteia să fie de 200 mp.
Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 9884 din 10 octombrie 2003 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.G. și a instituit o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtului N.M. situat în Craiova pentru exploatarea imobilului proprietatea reclamantului situat în Craiova, str. P. în perimetrul determinat de punctele 14-M-L-K-J-J1-E-D-C-B-14 din planul anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. P.M.
A fost respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 100 mp menționat în decizia nr. 15/1992 emisă de Prefectura Dolj.
Cheltuielile de judecată efectuate de părți au fost compensate.
Pe baza probelor administrate (înscrisuri, interogatorii, expertiză tehnică) și aplicând dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 15/1992 emisă de Prefectura Dolj a fost atribuită în proprietatea reclamantului M.G. și a soției sale suprafața de 100 mp din terenul situat în Craiova, teren care în prezent are nr. 8A.
Pârâtul N.M. a cerut constatarea nulității absolute a deciziei nr. 15/1992 emisă de Prefectura Dolj însă prin sentința civilă nr. 21528/2000 a Judecătoriei Craiova acțiunea acestuia a fost respinsă.
Hotărârea judecătoriei a rămas irevocabilă prin respingerea apelului și apoi a recursului astfel încât s-a reținut că reclamantul M.G. are titlu de proprietate pe teren, opozabil erga omnes deci și față de pârât.
Din această perspectivă, s-a considerat că acțiunea în constatare intentată de reclamant este lipsită de interes așa încât acest capăt de cerere a fost respins de instanță, mai ales că în situația în care contestarea dreptului reclamantului de către pârât va deveni efectivă și actuală, acesta are la îndemână acțiunea în revendicare.
Referitor la capătul de cerere privind instituirea unei servituți de trecere conform art. 616 C. civ., la cererea reclamantului s-a efectuat o expertiză de ing. P.M.
Potrivit concluziilor expertizei, terenurile proprietatea pârâților se află în Craiova, str. P. nr. 8 și nr. 8A. Terenul și construcția edificată pe acesta, proprietatea reclamantului din str. P., nu are ieșire la calea publică, fiind loc înfundat.
Art. 616 C. civ. prevede că proprietarul unui loc înfundat care nu are ieșire la calea publică poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului.
Așa fiind, această cerere formulată de reclamantul M.G. a fost admisă și s-a instituit o servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâtului pentru a asigura accesul reclamantului la calea publică, respectiv str. P. fără ca servitutea să împovăreze excesiv fondul aservit.
S-a avut în vedere propunerea expertului ing. P.M. prevăzută în planul anexă la expertiză.
Apelul declarat de reclamantul M.G. împotriva sentinței judecătoriei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 353 din 4 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.
S-a reținut că în raport de precizările aduse acțiunii inițiale, reclamantul nu a investit instanța și cu instituirea unei servituți de lumină și vedere, așa încât această cerere excede cadrului procesual.
Referitor la împrejurarea că instanța de fond nu a instituit o servitute de trecere pe o suprafață de 200 mp din terenul pârâtului, s-a stabilit că o asemenea servitute ar fi împovărat proprietatea pârâtului în mod nejustificat, mai ales că pentru servitutea de trecere nu este necesară acordarea și a unui teren în jurul casei.
Pentru efectuarea unor reparații la locuința reclamantului sau în caz de avarie se poate cere, la momentul potrivit, o trecere pe fondul aservit, dar această trecere nu poate avea caracter permanent.
De altfel, apelantul-reclamant nu a făcut dovada necesității unor lucrări de întreținere și reparații la imobilului său pentru a reclama o asemenea servitute.
Instanța de apel a considerat că s-au aplicat corect dispozițiile art. 616-618 C. civ. atunci când s-a instituit o servitute de trecere suficientă și pentru accesul cu autoturismul.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul M.G. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, recurentul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la instituirea unei servituți de trecere pe o suprafață de 209 mp în jurul locuinței sale, necesară pentru acces în caz de avarie sau efectuare de reparații cu utilaje și dispozitive de gabarit mare. Că această suprafață este necesară și pentru lumină și vedere.
O altă critică se referă la împrejurarea că, în mod greșit, instanța a instituit o servitute de trecere de pe o lățime de 3 m în loc de 5 m, cât a cerut. Că lățimea de 5 m a servituții era necesară pentru că aceasta este în indiviziune cu vecinul său T.G. Această servitute le-a fost creată de RADPFL Craiova atunci când le-a fost atribuită în folosință suprafața de 200 mp teren atât recurentului cât și vecinului său T.G. și pe ea sunt amplasate utilitățile de apă, gaze și energie electrică.
Recurentul menționează că intimatul-pârât N.M. nu are titlul de proprietate constând într-un act autentic asupra terenului pe care îl deține și în mod nelegal instanța de fond nu i-a admis obiecțiunile la expertiză.
Recursul declarat este nefondat.
Prin ultima precizare a acțiunii sale, recurentul-reclamant a investit instanța cu o cerere de instituire a unei servituți de trecere pe terenul intimatului-pârât pentru ieșirea la calea publică, respectiv spre str. P. întrucât proprietatea sa este un loc înfundat (fila 159 dosar judecătorie).
Potrivit art. 129 alin. (6) "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".
In cauza de față, instanțele s-au pronunțat asupra acțiunii cu care au fost investite și pe baza înscrisurilor și a expertizei tehnice efectuate au instituit în favoarea recurentului o servitute de trecere la calea publică pe o lățime de 3 mp, astfel încât să nu împovăreze nejustificat fondul aservit, ce este proprietatea intimatului.
Crearea unei servituți de trecere pe o suprafață de 200 mp care să includă teren și în jurul casei recurentului ar fi creat prejudicii fondului aservit și s-ar fi încălcat dispozițiile art. 616 și art. 618 C. civ.
Pentru eventualele avarii și lucrări de întreținere și reparații la imobilul recurentului, în cazul în care intimatul ar refuza accesul, se poate institui la momentul oportun o servitute dar numai pe durata lucrărilor și nu în mod permanent.
Pe de altă parte, instanțele nu pot obliga pe intimat să respecte o servitute pe o cale de acces de 5 m lățime, așa cum le-a fost recunoscute recurentului și vecinului său în anul 1975 de RADPFL Craiova, mai ales că s-a constatat că Statul Român nu are titlu pe terenul în litigiu (acțiunea în revendicare inițiată de intimatul N.M. împotriva statului a fost admisă prin sentința civilă nr. 10252 din 29 mai 1995 a Judecătoriei Craiova).
Este de observat că recurentul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de ing. P.M. dar nu le-a mai susținut în fața instanței de fond și în apel nu le-a reiterat și nu a solicitat completarea expertizei efectuate în cauză.
Față de cele ce preced, criticile recurentului nu sunt fondate iar prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. indicate în cererea de recurs nu sunt incidente în cauză întrucât "instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
Drept urmare, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.G.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6193/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6080/2005. Civil → |
|---|
