ICCJ. Decizia nr. 6110/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6110
Dosar nr. 22868/1/2005
Nr. vechi 7058/2005
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 628 din 3 iunie 2006 reclamantul M.E. a chemat în judecată municipiul Bucureşti, prin primarul General solicitând ca acesta să fie obligat să emită o dispoziţie cuprinzând oferta de restituire în echivalent a apartamentului nr. 6, et. 1, situat în Bucureşti, la valoarea actuală.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este unicul moştenitor al defunctei O.F., care a fost proprietarul imobilului solicitat, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11065 din 17 aprilie 1950. Acest imobil a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 iar ulterior a fost vândut foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995. Prin notificarea înregistrată sub nr. 3364 din 29 octombrie 2001, se arată în continuare, a solicitat Primăriei municipiului Bucureşti măsuri reparatorii, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, însă nu a primit nici un răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 756 din 16 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis acţiunea şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze notificarea adresată de reclamant.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că pârâtul nu a respectat obligaţiile ce-i revin potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General care a susţinut că tribunalul nu era competent material să soluţioneze cererea, instanţa competentă fiind judecătoria şi că împotriva soluţiei pronunţate se poate exercita doar calea de atac a contestaţiei potrivit art. 33 din acest act normativ.
Prin Decizia civilă nr. 130/A din 27 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că persoana îndreptăţită este îndrituită să primească răspuns la petiţia formulată, iar în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 deţinătorul imobilului are obligaţia de a emite decizie sau dispoziţie motivată prin care se face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, în ipoteza în care restituirea în natură a acestuia nu este aprobată sau nu este posibilă.
Pârâtul a atacat cu recurs Decizia pronunţată în apel, invocând prevederile art. 304 pct. 9 cod şi susţinând că „hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 20 pct. 1, 2 şi 3 coroborat cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, depăşirea lui neputând fi sancţionată în nici un fel, iar pe de altă parte, notificatorii aveau obligaţia de a se interesa dacă dosarele erau complete, în caz contrar fiind obligaţi să aducă documentele lipsă.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat pentru considerentele ce succed.
În sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Deşi recurentul a invocat teza a II-a a acestui text de lege, nu a arătat expres în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a legii, făcând doar o prezentare a textelor art. 20 pct. 1, 2 şi 3 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi o succintă analiză a termenului de 60 de zile, considerat ca fiind un termen de recomandare.
Chiar şi în această situaţie de motivare sumară, puţin argumentată a recursului, Înalta Curte reţine că instanţele anterioare au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent.
Faţă de prevederile legale enunţate, rezultă fără echivoc, că, indiferent de situaţie, respectiv dacă persoanei îndreptăţite i se restituie imobilul în natură, se oferă restituirea prin echivalent sau i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată asupra solicitării adresate prin notificare.
Chiar dacă legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, ca răspuns la notificare.
Inconsecvenţa legiuitorului şi necorelarea dispoziţiilor legale în Legea nr. 10/2001 nu poate constitui o piedică în calea persoanei îndreptăţite de a-şi valorifica drepturile recunoscute de lege.
Faţă de aceste argumente, prevăzute expres prin dispoziţiile legale menţionate sau rezultate din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui act normativ, se privesc ca nefondate criticile recurentului, astfel că se va dispune respingerea recursului ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 130/A din 27 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6102/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6021/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
