ICCJ. Decizia nr. 6102/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6102
Dosar nr. 7238/1/2005
nr. vechi 1711/2005
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2913 din 31 mai 2002 emisă de Primarul municipiului Brăila s-a respins cererea formulată de petentul B.C. pentru restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, întrucât imobilul a fost trecut în proprietatea statului în baza ordonanţei de adjudecare nr. 286 din 12 aprilie 1952 de la numiţii L.M. şi L.A., cărora autorii petentului le-a vândut imobilul anterior anului 1952.
Petentul a formulat contestaţie împotriva acestei dispoziţii, solicitând desfiinţarea acesteia şi retrocedarea imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 355 din 25 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4576/2002 s-a respins ca nefondată contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că proprietarii iniţiali ai imobilului au fost autorii contestatorului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 13 februarie 1920; ulterior însă, prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 951 din 11 august 1948 aceştia au vândut imobilul cumpărătorilor L.M. şi L.A., de la care a fost preluat de stat.
Contestatorul a declarat apel împotriva sentinţei sus-menţionate, susţinând, în esenţă, că s-a făcut o greşită interpretare a probelor administrate şi s-a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea.
Prin Decizia civilă nr. 87/A din 22 noiembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi apelul a fost respins ca nefondat, reţinându-se că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului de la numiţii L. şi nu de la autorii contestatorului, astfel că acesta nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul care a susţinut că instanţele nu au reţinut corect situaţia de fapt, că este succesorul proprietarilor imobilului în litigiu şi că a depus înscrisuri în susţinerea afirmaţiilor sale.
Prin Decizia nr. 2138 din 17 martie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, s-a admis recursul, s-a modificat Decizia civilă nr. 87/2002 a Curţii de Apel Galaţi în sensul că s-a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 355/2002 a Tribunalului Brăila, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că în cauză nu s-a făcut o interpretare unitară a probelor administrate, instanţa nepronunţându-se în legătură cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant pentru dovedirea legitimării sale procesuale, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 313 din 13 februarie 1920, declaraţiile de impunere, adresa nr. C 1307/1996 a Arhivelor Naţionale ş.a.
Rejudecând cauza după casare Tribunalul Brăila a pronunţat sentinţa civilă nr. 479 din 25 august 2004 prin care a admis contestaţia, a anulat dispoziţia emisă de Primarul municipiului Brăila şi a constatat că petentul este îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din actele depuse la dosar de către contestator rezultă gradul de rudenie dintre acesta şi fostul proprietar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul care a susţinut că instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi că sentinţa este confuză şi nu poate fi pusă în aplicare.
Prin Decizia civilă nr. 1488/A din 30 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul.
În motivarea deciziei s-a reţinut că susţinerile apelantei nu sunt întemeiate întrucât din declaraţiile individuale pentru impunerea veniturilor proprietăţilor date la recensământul clădirilor efectuat în anul 1950 proprietar al imobilului în discuţie era A.B., aceeaşi împrejurare rezultând şi din cererea înregistrată sub nr. 3271 din 24 februarie 1951 formulată de soţii B.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs intimatul Primarul municipiului Brăila care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu aplicarea greşită a legii şi sunt lipsite de temei legal, întrucât au reţinut o situaţie juridică a imobilului contrară realităţii. Astfel, imobilul în litigiu nu a intrat niciodată în proprietatea statului, autorii contestatorului au transmis proprietatea bunului familiei L., pe numele căreia există acte de proprietate şi de impunere, iar recurenta nu poate fi obligată să acorde măsuri reparatorii pentru un imobil care este proprietatea particulară a familiei L.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.
Scopul şi raţiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsuri reparatorii foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă.
Legitimarea procesuală activă în litigiile generate de aplicarea Legii nr. 10/2001 au persoanele îndreptăţite, enumerate limitativ prin dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din acest act normativ.
Aplicând aceste prevederi legale în speţă, rezultă că este persoană îndreptăţită moştenitorul persoanei fizice, proprietară a imobilului la data preluării abuzive de către stat.
Aceste condiţii însă nu sunt îndeplinite în cauză.
Din probele administrate a rezultat că într-adevăr bunicii paterni ai contestatorului A. şi S.B. au dobândit proprietatea imobilului în discuţie, în baza actului vânzare-cumpărare transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920.
Ulterior, după decesul lui S.B., moştenitorii acestuia împreună cu A.B. înstrăinează imobilul, prin două acte succesive de vânzare-cumpărare, numiţilor M. şi A.L. Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare transcris la grefa Tribunalul Brăila sub nr. 4206 din 20 august 1947 numiţii A.B., D.B. şi P.B. au vândut soţilor M. şi A.L. 7/8 din imobilul în litigiu. Prin actul transcris la aceeaşi grefă sub nr. 951 din 11 august 1948 încheiat între N.P., în calitate de vânzător şi aceeaşi cumpărători, se transmite acestora din urmă şi restul de 1/8 din imobil.
Este adevărat că prin ordonanţa de adjudecare din 14 aprilie 1952 a Tribunalului Brăila imobilul în cauză a trecut în proprietatea Ministerului de Finanţe, pentru acoperirea sumei de 80.000 lei, datorată de debitoarea A.S.B. Însă, prin sentinţa civilă nr. 758 din 22 august 1953 pronunţată de acelaşi tribunal se admite contestaţia formulată de soţii M.L. şi A.L., se anulează ordonanţa de adjudecare şi se dispune ca formalităţile de scoatere a imobilului la vânzare să fie făcute pe numele contestatorilor, L.M. şi A. „care sunt proprietarii menţionatului imobil şi al căror drept de proprietate a fost transcris cu mult înainte de a se cere de către Secţiunea Financiară oraş Brăila, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică, a acestui imobil, pentru debite restante".
Toate aceste probe, cu valoare de acte juridice translative de proprietate, în sensul prevederilor art. 22.1 lit. a) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003, converg spre concluzia că la data preluării abuzive a imobilului în litigiu, proprietari ai acestuia erau soţii L. şi nu autorii contestatorului.
Aceeaşi împrejurare a fost reţinută şi prin hotărârile pronunţate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7600/1996 al Judecătoriei Brăila, în care B.C. solicita restituirea imobilului în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 (f. 32 fond).
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, instanţele reţinând în mod eronat, prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii, că intimatul-contestator este persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001. Acesta nu poate avea o asemenea calitate întrucât autorii săi nu mai erau proprietarii imobilului la data preluării abuzive, condiţia esenţială cerută de lege pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute prin legea specială.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul, a se casa atât Decizia pronunţată în apel cât şi sentinţa, iar pe fond se va respinge ca neîntemeiată contestaţia introdusă de contestator împotriva dispoziţiei emisă de recurentul-intimat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primarul Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 30 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 479 din 25 august 2004 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia civilă, iar pe fond, respinge ca neîntemeiată contestaţia introdusă de B.C. împotriva Dispoziţiei nr. 2913 din 31 mai 2002, emisă de Primarul Municipiului Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6284/2005. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 6110/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
