ICCJ. Decizia nr. 6021/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6021
Dosar nr. 27922/1/2005
nr. vechi 11460/2005
Şedinţa publică din 19 iunie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.E. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1214 din 5 august 2003 a Primarului General al Municipiului Bucureşti prin care i-a fost respinsă notificarea în partea privind restituirea în natură a construcţiei situată în Bucureşti.
În motivarea contestaţiei se arată că prin Dispoziţia contestată i-a fost restituit în natură terenul nu şi construcţia fără a se respecta dispoziţiile legale referitoare la proprietate deoarece construcţia rămâne ilegal în proprietatea statului, care a preluat întregul imobil în anul 1976 conform Decretului nr. 223/1974.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 574 din 10 iunie 2004 a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Instanţa a reţinut că reclamantei i-a fost restituit prin Decizia contestată terenul în suprafaţă de 228,57 mp liber de construcţii. Cu privire la imobilul construcţie revendicat acesta a fost vândut chiriaşului conform Legii nr. 112/1995. În plus imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu plată conform Decretului nr. 223/1974 astfel că preluarea nu a fost abuzivă.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 368 din 17 mai 2005.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care susţine, în esenţă că în mod greşit s-a apreciat că imobilul construcţie nu poate fi restituit în natură, fiind preluat de stat cu titlu în baza Decretului nr. 223/1974 şi acordarea unor despăgubiri modice ce nu poate conduce la concluzia că preluarea nu a fost abuzivă. Legea nr. 10/2001 consacră ca regulă principiul restituirii în natură şi numai în cazuri expres prevăzute de lege când restituirea nu este posibilă în natură exista posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului.
Recursul se priveşte ca fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul compus din teren şi construcţie situat în Bucureşti.
Prin Decizia nr. 1622 din 17 noiembrie 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti întregul imobil a fost trecut în proprietatea statului cu plată în temeiul Decretului nr. 223/1974.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanta a formulat „notificare" la 26 octombrie 2001 şi a solicitat restituirea în natură a imobilului teren şi construcţie.
Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin dispoziţia nr. 1214 din 5 august 2003 a dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafaţă de 228,57 mp situat în Bucureşti. A fost respinsă notificarea privind restituirea construcţiei de la aceiaşi adresă cu motivarea că aceasta a fost preluată cu plată în proprietatea statului (art. 2 din decizie).
Instanţele prin hotărârile menţionate în partea privind istoricul litigiului au confirmat ca fiind legală soluţia prevăzută de art. 2 din Decizia contestată.
Sub acest aspect hotărârea recurată nu este în concordanţă cu Legea nr. 10/2001. Potrivit prevederilor acestei legi restituirea în natură constituie regula iar celelalte măsuri reparatorii pot fi luate numai în situaţiile în care conform aceleaşi legi restituirea în natură nu este posibilă.
Trecerea în proprietatea statului a unor bunuri imobile în temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuzivă, acest act normativ fiind printre primele abrogate după 22 decembrie 1999. Plata unor despăgubiri, oricum limitele, nu poate înlătura caracterul abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului.
Astfel că, sub acest aspect, motivul de recurs invocat de reclamantă este întemeiat.
Numai că, o parte din imobil şi anume apartamentul nr. 1 parter a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 către R.A.M.A. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 338/25514 din 30 septembrie 1996 şi a actului adiţional din 7 martie 2003.
În conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001 (atât în redactarea iniţială cât şi după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005) pentru apartamentul vândut măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.
Drept consecinţă, reclamanta este îndreptăţită să i se restituie în natură apartamentul situat la etaj şi mansardă.
Pentru apartamentul situat la parter, vândut de stat cum s-a arătat aceiaşi reclamantă este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii reprezentând diferenţa dintre valoarea despăgubirilor actualizate şi valoarea corespunzătoare a apartamentului.
Aceasta este măsura legală deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a fost anulat în condiţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 modificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 368 A din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 574 din 10 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Anulează în parte dispoziţia nr. 1214 din 5 august 2003 emisă de Primarul General cu privire la art. 2.
Constată că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a apartamentului situat la etajul şi mansarda construcţiei din sectorul 1 şi obligă Primăria să emită decizie de restituire în acest sens.
Stabileşte că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentul de la parter, ce a fost vândut, reprezentând diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea corespunzătoare a apartamentului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6110/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6042/2005. Civil. Despagubiri - daune morale... → |
|---|
