ICCJ. Decizia nr. 6144/2005. Civil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6144
Dosar nr. 8599/1/2005
Nr. vechi 2053/200.
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 august 2002, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtă SC P.H. SA şi Ministerul Industriei şi Resurselor solicitând constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de Ministerul Industriei şi a transcrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC P.H. SA, asupra imobilului înscris în C.F. Iacobeni, nr.top. 8963/a, 8965, 8958/a şi 8959/a.şi 8959/a; rectificarea înscrierii în C.F. Iacobeni în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC P.H. SA şi reînscrierii corpului funciar cu nr.top. 8963/a şi 8965 în C.F. Iacobeni, a corpului funciar nr.top. 8958 a în C.F. Iacobeni şi a corpului funciar nr.top.8959/a în C.F. Iacobeni în favoarea proprietarilor anteriori. În motivarea acţiunii s-a arătat că, anterior eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a fost proprietarul tabular al terenului. Niciodată terenul nu a fost înscris pe numele Statului Român şi astfel, nu putea să treacă în proprietatea pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 743 din 22 mai 2003, Tribunalul Harghita, faţă de actele şi lucrările cauzei, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de Ministerul Industriilor şi a transcrierii dreptului de proprietate în favoarea SC P.H. cu privire la imobilul înscris în C.F. Iacobeni nr.top.8963/a; 8958/a şi 8959/a.
A dispus rectificarea înscrierii în C.F. Iacobeni în sensul radierii dreptului de proprietate al SC P.H. SA şi reînscrierea în favoarea vechilor proprietari a corpurilor funciare cu nr.top. 8963/a, 8965 în C.F. Iacobeni, a corpului funciar 8958/a în C.F. Iacobeni şi a corpului funciar 8959/a în C.F. Iacobeni.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel Ministerul Economiei şi Comerţului, solicitând să se constate necompetenţa Tribunalului de a soluţiona acţiunea şi trimiterea ei la Curtea de Apel Târgu Mureş, ca instanţă de fond.
În motivarea apelului s-a arătat că în măsura în care s-a solicitat anularea actului administrativ emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, prin care s-a certificat o anumită stare patrimonială, competenţa revenea, potrivit art. 3 C. proc. civ., curţii de apel ca primă instanţă.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu este un act administrativ emis de Ministerul Industriilor, ca autoritate administrativă centrală, iar nu un act juridic prin care statul transmite către societatea comercială dreptul de proprietate asupra terenului.
Dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit de societatea comercială prin efectul legii, respectiv art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Prima instanţă s-a pronunţat asupra actului administrativ, ca şi instanţă de contencios administrativ, analizând aspectele cu privire la interesul reclamantului, deşi prin acţiune se solicita constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în motivarea acţiunii reclamantul susţinând că prin acest act administrativ i-a fost vătămat un drept la său.
Invocarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru a evita prescripţia dreptului la acţiune, nu poate avea aplicabilitate în legătură cu legalitatea actului administrativ, întrucât, potrivit deciziei civile nr. 401/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sub raportul termenului de introducere a acţiunii de contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului administrativ ori se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
Art. 1 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 nu face nici o distincţie între cele două nulităţi.
Momentul eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu se confundă cu momentul constituirii dreptului de proprietate asupra terenului prin efectul legii [art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990].
Împotriva aceleiaşi sentinţe civile a declarat apel şi SC P.H. SA solicitând casarea ei şi trimiterea acesteia spre competentă soluţionare Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că, actul-certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este emis de o autoritate administrativă centrală şi, deci, acţiunea privind anularea respectivului act este de competenţa curţii de apel, secţia contencios.
Prin Decizia civilă nr. 148/A din 23 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, în dosarul nr. 1303/2003/c, s-a admis apelul declarat de Ministerul Economiei şi Comerţului şi cel declarat de SC P.H. SA, s-a anulat sentinţa civilă nr. 743 din 22 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Harghita şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, secţiei comerciale şi de contencios administrativ în cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a constatat că obiectul acţiunii formulate de reclamant este constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de Ministerul Industriei şi a rectificării înscrierilor în CF.
În speţă, actul a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată a fost calificat ca act administrativ emis de o autoritate a administraţiei publice centrale şi, deci, constatarea nulităţii sau anularea lui trebuie examinată prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 29/1990, iar sub aspectul competenţei materiale, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 3 C. proc. civ., aceasta aparţine Curţii de Apel Târgu Mureş.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul B.I. criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa în primă instanţă a secţiei civile, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., combinat cu dispoziţiile art. 46 alin. (2), (4), (5) şi ale art. 24 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
S-a arătat că, prin acţiunea admisă prin sentinţa civilă nr. 743 din 22 mai 2003 a Tribunalului Harghita s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Industriei, şi a transcrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC P.H. SA, precum şi rectificarea intabulărilor făcute în cărţile funciare.
În baza art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se prevede că, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, iar acţiunile promovate în baza acestui text de lege sunt supuse dreptului comun.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat în favoarea pârâtei SC P.H. SA, constituie un act juridic în baza căruia s-a efectuat transcrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, iar competenţa de soluţionare a acţiunii aparţine tot tribunalului.
La aceeaşi concluzie se poate ajunge şi în baza prevederilor art. 24 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 10/2001, privind determinarea competenţei secţiei civile a tribunalului pentru rezolvarea cererii în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă.
Curtea constată că, prin acest motiv de recurs se critică săvârşirea unor greşeli cu privire la competenţa de primă instanţă, în soluţionarea acţiunii, ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei civile recurate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrare în drept fiind făcută de către instanţă în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Cel de-al doilea motiv de recurs, priveşte tot nelegalitatea şi se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că prin hotărârea recurată au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, recurentul-reclamant a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Resurselor, instanţa de fond a rezolvat cauza în contradictoriu cu acest minister, totuşi, apelul admis prin hotărârea recurată a fost declarat de Ministerul Economiei şi Comerţului, deci, a fost declarat de către o persoană juridică care nu avea calitate de parte în proces.
Examinând Decizia civilă recurată în raport de motivele de recurs, de nelegalitate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia, în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Obiectul căii de atac declarate de pârâţi îl constituie o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă de către tribunal, astfel că potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., competenţa soluţionării apelurilor aparţine curţii de apel, critica formulată de recurentul-reclamant pe acest aspect fiind nefondată. Tot nefondată este şi critica privind jurisdicţia căreia îi este supusă acţiunea în anulare sau nulitate absolută a unui act administrativ, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de o autoritate administrativă centrală, respectiv celei de drept comun şi nu celei speciale reglementată de Legea nr. 29/1990.
Sub acest aspect, legal a constatat instanţa de apel că, faţă de obiectul acţiunii formulate de reclamant, în constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO 3 nr. 3269/1996, eliberat de Ministerul Industriei, acesta este un act administrativ, a cărui cenzurare în justiţie se face prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 29/1990, iar competenţa materială de soluţionare a litigiului în primă instanţă aparţine Curţii de Apel, potrivit dispoziţiilor art. 3 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, se constată că hotărârea recurată este legală, soluţia adoptată de aceasta de admitere a apelurilor declarate de pârâtă, de anulare a sentinţei primei instanţe şi de trimitere a cauzei, pentru competentă soluţionare în primă instanţă, Secţiei comerciale şi de contencios administrativ a curţii de apel, fiind corectă.
În ce priveşte critica formulată de recurentul-reclamant, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată, deoarece prin OUG nr. 664/2003 (publicată în M. Of. nr. 464 din 29 iunie 2003), s-a înfiinţat Ministerul Economiei şi Comerţului prin reorganizarea Ministerului Industriei şi Resurselor.
Apelul Ministerului Economiei şi Comerţului a fost formulat la data de 24 iulie 2003 şi în raport de această situaţie, rezultă fără echivoc faptul că Ministerul Economiei şi Comerţului, rezultat prin reorganizarea Ministerului Industriei şi Resurselor, are calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamantul B.I. şi continuat de A.M. împotriva deciziei civile nr. 148/A din 23 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa va obliga pe recurentă la 2.400 lei, cheltuieli de judecată în recurs, către intimata SC P.H. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.I. şi continuat de A.M. împotriva deciziei civile nr. 148/A din 23 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la 2.400 RON cheltuieli de judecată către intimata SC P.H. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 615/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6078/2005. Civil → |
|---|
