ICCJ. Decizia nr. 6208/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 20 octombrie 2003, reclamantul D.N. a chemat în judecată pârâții B.G. și B.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună evacuarea acestora și membrilor lor de familie din imobilul situat în București, pentru lipsa titlului locativ.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului menționat.
Pârâții locuiesc de mai mult timp în imobilul menționat, fără titlu locativ.
Aceștia nu au avut un titlu locativ în curs de derulare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 40/1999.
Reclamantul a notificat pârâții cu privire la calitatea sa de proprietar, precum și cu privire la necesitatea reglementării raporturilor locative, aceștia nedând însă curs notificării și continuând a ocupa imobilul fără drept.
Pe de altă parte, la data de 5 iunie 2001, reclamantul a încheiat cu pârâtul B.G. un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care s-a stabilit prețul și data încheierii de vânzare-cumpărare.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul menționat și, drept urmare contractul de vânzare-cumpărare nu a mai fost încheiat.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc din culpa exclusivă a reclamantului.
Pe cale reconvențională, pârâții au solicitat să se constate că reclamantul-pârât reconvențional nu și-a îndeplinit obligația legală a notificării, conform art. 10 din O.U.G. nr. 40/1999, în vederea perfectării unui nou contract de încheiere și că, prin efectul tacitei relocațiuni, contractul de încheiere semnat anterior cu fostul I.C.R.A.L. a fost prelungit de drept.
O a doua cerere reconvențională, cu același obiect, a fost formulată de pârâții B.I., B.M. și B.C.
Prin sentința nr. 2269 din 29 martie 2004, Judecătoria sectorului II București a respins, ca inadmisibile, acțiunea principală și cererea reconvențională.
S-a reținut că pârâții ocupă imobilul menționat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare.
Acțiunea în evacuare, sancțiune în materia drepturilor locative, este inadmisibilă, reclamantul având la dispoziție acțiunea în revendicare, în vederea restituirii imobilului de către posesorul neproprietar.
Totodată, cererea reconvențională este inadmisibilă, în raport de împrejurarea că pârâții-reclamanți reconvenționali nu a făcut dovada existenței unui contract de închiriere, solicită constatare unei situații negative, cu referire la primul capăt de cerere, iar în ipoteza existenței unui drept locativ în imobilul în litigiu, pentru obligarea reclamantului la încheierea unui contract de închiriere, au la îndemână o acțiune în realizarea dreptului.
împotriva hotărârii primei instanțe reclamantul a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.
Prin decizia nr. 834/A din 24 august 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a respins apelul, ca nefondat.
S-a reținut că antecontractul de vânzare-cumpărare nu constituie titlu locativ, în acesta stipulându-se în mod expres faptul că promitentul-cumpărător va intra în stăpânirea de drept și de fapt a imobilului, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
Ca atare, în absența unor raporturi locative între părți, reclamantul are deschisă doar calea acțiunii în revendicare pentru a reintra în posesia imobilului.
împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
S-a susținut că în mod greșit s-a apreciat că, în cazul ocupării abuzive a unui imobil, această încălcare a legii să poată fi înlăturată numai prin acțiunea în revendicare.
Recursul este fondat.
în cauză, reclamantul a făcut dovada calității de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului menționat.
în această calitate, reclamantul beneficiază de toate drepturile conferite de lege proprietarului, cu referire la art. 480 C. civ.
în acest context, urmează a se observa că revendicarea, ca acțiune petitorie, în sensul că tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, conduce implicit și la redobândirea posesiei, dar aceasta apare doar ca efect accesoriu.
Or, în speță obiectul cererii nu privea stabilirea existenței dreptului de proprietate ci redobândirea posesiei prin evacuarea pârâților, care folosesc imobilul fără titlu.
Ca atare, în mod greșit s-a reținut că acțiunea în evacuare este inadmisibilă și că, pentru redobândirea posesiei, titularul dreptului de proprietate, necontestat în cauză, are la îndemână exclusiv acțiunea în revendicare.
Prin urmare, respingând apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe și menținând sentința atacată, prin care acțiunea a fost soluționată prin admiterea greșită a excepției, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent.
în consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 312 alin. (2) cu referire la art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată, a admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a anulat-o și a trimis dosarul instanței de apel, în vederea rejudecării cauzei prin evocarea fondului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6192/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6205/2005. Civil → |
|---|
