ICCJ. Decizia nr. 6256/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 16 decembrie 2003, reclamanta R.N.E. a chemat în judecată pe pârâții B.G., T.T. și T.M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate perfectă vânzarea-cumpărarea autoturismului Dacia 1300, încheiată între B.G. și T.M. în anul 2000. Totodată, reclamanta a solicitat ca, prin aceeași hotărâre, instanța de judecată să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului menționat, încheiat la data de 24 aprilie 2001 între B.G. și T.T.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu T.M.
în timpul căsătoriei, în anul 2000, T.M. a cumpărat de la pârâtul B.G. autoturismul menționat, încheind un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
Cu această ocazie, vânzătorul a predat cumpărătorului actele mașinii, iar acesta din urmă a achitat prețul convenit.
Trecerea autoturismului pe numele cumpărătorului urma să aibă loc în anul următor.
în urma procesului de partaj a bunurilor comune, autoturismul menționat a fost considerat bun comun și a intrat în lotul pârâtului T.M.
Prin aceeași hotărâre, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei o sultă și cheltuieli de judecată.
Pentru a recupera sumele de bani cuvenite, reclamanta a procedat la executarea silită a titlului executor.
Pârâta T.T., mama pârâtului T.M., a formulat contestație la executare, susținând că autoturismul este proprietatea sa, afirmație în sprijinul căreia a depus un contract de vânzare-cumpărare, pentru același autoturism, încheiat în anul 2001 cu pârâtul B.G. Or, acesta din urmă, urmare vânzării bunului în anul 2000, pârâtul B.G. nu mai avea calitate de proprietar, situație cunoscută de pârâta T.T., care a încheiat acest din urmă contract numai în scopul de a face imposibilă executarea silită pornită împotriva fiului său, pârâtul T.M.
Prin sentința nr. 233 din 23 martie 2004, Judecătoria Buhuși a admis acțiunea, a constatat perfectă vânzarea-cumpărarea încheiată la data de 26 noiembrie 2000 între pârâtul T.M., în calitate de cumpărător și pârâtul B.G., în calitate de vânzător, având ca obiect autoturismul Dacia 1300, pentru prețul de 8.000.000 lei, a constatat nu contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2001, încheiat între pârâtul B.G., în calitate de vânzător și pârâta T.T., în calitate de cumpărător, având ca obiect același autoturism și a dispus repunerea părților în situația anterioară.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta și pârâtul T.M. s-au căsătorit la data de 11 noiembrie 2000.
Căsătoria a fost desfăcută prin sentința nr. 3374 din 30 mai 2001 a Judecătoriei Bacău.
între pârâtul T.M. și pârâtul B.G. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru autoturismul menționat.
La data de 24 aprilie 2001, în timp ce pe rolul Judecătoriei Bacău se afla partajul bunurilor comune ale foștilor soți T., pârâții T.T. și B.G. au încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare privind același autoturism.
La data menționată pârâtul B.G. nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului.
Or, vânzarea unui bun de către un neproprietar se sancționează cu nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Mai mult, prin încheierea de admitere în principiu din 4 aprilie 2002, instanța a reținut că autoturismul menționat este bun dobândit în timpul căsătoriei.
în baza probatoriului administrat instanța a reținut că prețul autoturismului a fost achitat din banii rămași de la nuntă.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 12197/2002 a Judecătoriei Bacău, autoturismul a fost atribuit lotului pârâtului T.M., care a fost obligat la plata unei sulte.
împotriva hotărârii primei instanțe pârâta T.T. a declarat apel.
Aceasta a susținut că instanța de fond a stabilit eronat situația de fapt și a aplicat greșit legea, cu referire la art. 972 C. civ.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 1306 din 7 octombrie 2004, a respins apelul ca nefondat.
în motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciara reținut că, în toamna anului 2000, B.G. a vândut numitului T.M. un autoturism Dacia 1300.
Deși apelanta a susținut, prin întâmpinarea depusă la judecarea în fond a cauzei, că autoturismul a fost achiziționat înainte de căsătoria fiului său cu reclamanta, prin sentința nr. 12197 din 19 decembrie 2002, Judecătoria Bacău a stabilit că autoturismul este bun comun și l-a reținut la masa de partaj a soților T.
Hotărârea de partaj este definitivă.
Este adevărat că sentința nu este opozabilă apelantei-pârâte, da este opozabilă părților și, cum apelanta nu a dovedit că este proprietara autoturismului, aceasta nu poate pretinde a i se recunoaște calitatea de dobânditor al autoturismului.
De altfel, din coroborarea declarației și interogatoriul vânzătorului cu actele aflate la dosar, rezultă că înstrăinarea nu s-a făcut în favoarea apelantei-pârâte, ci a pârâtului T.M.
Apelanta nu se poate prevala de dispozițiile art. 972 C. civ., întrucât din probatoriul administrat nu a rezultat că aceasta posedă cu bună credință autoturismul.
Apelanta a intrat în posesia bunului, de la fiul său, după partajarea autoturismului, în scopul de a-l sustrage de la executarea silită începută la cererea reclamantei.
în acest scop a încheiat și actul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2004, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Prin urmare, a apreciat instanța de control judiciar, prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta T.T. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
S-a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății, cu referire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către aceasta cu pârâtul B.G. și hotărârea judecătorească de partaj.
Totodată, instanța a aplicat greșit legea, cu referire la art. 972 C. civ.
Recursul este nefondat.
Pârâtul T.M. are calitatea de debitor al reclamantei R.E., cu referire la sulta și cheltuielile de judecată stabilite în sarcina acesteia prin încheierea de admitere în principiu din data de 3 aprilie 2002, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 6372/2001, respectiv sentința nr. 12197 din 19 decembrie 2002.
La declanșarea procedurii de executare silită a creanței, reclamanta a constatat diminuarea patrimoniului pârâtului, prin scoaterea din acesta a autoturismului în modul arătat, ceea ce este de natură a determina insolvabilitatea, cel puțin parțială, a debitorului său.
Sesizată cu acțiunea în nulitate formulată de reclamantă, instanța de fond a avut a examina dacă actul de vânzare-cumpărare a cărui constatare a nulității se cere a fost unul real sau fictiv, încheiat în fraudarea drepturilor sale.
Or, probele administrate în prezenta cauză, concordante cu cele administrate în procesul de partajare a bunurilor comune, concordante, au stabilit cert caracterul autoturismului de fost bun comun.
Prin urmare, în mod judicios a reținut prima instanță lipsa calității de proprietar a pârâtului B.G., la data încheierii celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare, privind același bun.
Totodată, din probatoriul administrat a rezultat neîndeplinirea condiției privind posesia de bună credință a autoturismului, cu referire la pârâta T.T.
Așa fiind, se constată că prima instanță a stabilit exact starea de fapt, soluția pronunțată este susținută de materialul probator administrat, iar legea a fost corect aplicată.
Prin urmare, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o soluție legală și temeinică, nesupusă cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocate de pârâta T.T. în recurs.
în consecință, pentru considerentele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6254/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6257/2005. Civil → |
|---|
