ICCJ. Decizia nr. 632/2005. Civil. Strămutare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 632.
Dosar nr. 23519/1/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 304 din 1 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea R.E. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Bucureşti şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 2653 din 16 martie 2004 emisă de primar.
Intimata a fost obligată să stabilească şi să acorde contestatoarei măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 179 mp situat în Bucureşti.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, compus dintr-o construcţie (cameră, bucătărie, debara şi antereu) şi teren în suprafaţă de 179 mp prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1274 din 5 februarie 1974.
Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 5/1983, construcţia fiind demolată, astfel cum rezultă din adresa nr. 4471 din 20 septembrie 2001 emisă de SC T. SA, iar pe teren a fost construit un bloc de locuinţe.
Prin notificarea adresată conform Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri băneşti pentru terenul în litigiu.
Intimata, prin dispoziţie nr. 2653 din 16 martie 2004 a respins notificarea reclamantei pe motiv că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici dovada calităţii de moştenitor.
Tribunalul a constatat că această dispoziţie a fost emisă cu încălcarea art. 4 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi art. 22.1 lit. a) din HG nr. 498/2003.
Astfel, chiar în cuprinsul notificării, reclamanta a arătat că înţelege să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului prin actul de vânzare-cumpărare autentificat în anul 1974 şi a anexat adresa nr. 4471 din 20 septembrie 2001 emisă de SC T.A. SA, din care rezultă că imobilul a fost expropriat de la reclamantă.
În situaţia în care intimata ar fi avut nelămuriri putea să solicite reclamantei înscrisuri suplimentare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 22.4 şi art. 23.1 alin. ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 şi nu să respingă notificarea pentru nedepunerea în termenul legal a actelor doveditoare.
Având în vedere caracterul reparator al Legii nr. 10/2001 şi constatând că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1274 din 5 februarie 1974, tribunalul a anulat dispoziţia contestată şi a stabilit că reclamantei i se cuvin măsurile reparatorii prevăzute de art. 10, art. 11 şi art. 33 din Legea nr. 10/2001. În acest sens a obligat-o pe intimată să stabilească şi să acorde reclamantei măsurile reparatorii pentru imobil.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1644 A din 14 decembrie 2005.
S-a reţinut că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată după modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, ce sunt de imediată aplicare, legiuitorul a prevăzut că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că actele doveditoare pot fi depuse de notificator până la soluţionarea definitivă a notificării, moment ce coincide cu epuizarea căilor de atac în justiţie împotriva dispoziţiei emise conform Legii nr. 10/2001.
Or, contractul de vânzare-cumpărare autentificat în anul 1974, ce reprezintă titlul de proprietate al reclamantei asupra imobilului, a fost depus la instanţa de fond în calea de atac a contestaţiei, astfel încât tribunalul în mod corect a reţinut acest titlu ca mijloc de probă în cauză.
La termenul prevăzut de lege, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general criticând-o ca fiind nelegală şi invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurentul susţine în esenţă că dispoziţia emisă respectă cu stricteţe prevederile Legii nr. 10/2001 ce impun persoanelor îndreptăţite obligaţia de a depune toate actele doveditoare pe care îşi sprijină demersul de a obţine măsuri reparatorii.
Că în tot intervalul acordat de lege completării dosarelor, intimata-contestatoare nu a depus la dispoziţia comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 acte din care să reiasă cu certitudine calitatea de persoană îndreptăţită asupra imobilului revendicat.
În mod greşit au fost interpretate dispoziţiile art. 22, devenit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată de către instanţe deoarece actele doveditoare trebuiau depuse la dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziţiei contestate asupra temeiniciei căreia instanţa era investită să se pronunţe şi nu să fie luate în consideraţie înscrisuri depuse ulterior emiterii actului menţionat.
Analizând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat, deoarece pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat anterior declarării recursului (22 februarie 2006) prin Legea nr. 219/2005, se va constata că acesta nu este fondat.
În mecanismul de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 22-26 din legea republicată, iar obligaţia persoanei îndreptăţite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Anterior modificării Legii nr. 10/2001, persoana îndreptăţită era obligată să depună actele doveditoare până la data de 1 iulie 2003, termen prelungit ultima dată prin OUG nr. 10/2003,
În prezent, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată pin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a prevăzut că actele doveditoare pot fi depuse „până la data soluţionării notificării".
Ca urmare, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziţiei motivate. Stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanţei, investită cu acţiunea întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Obligaţia pentru instanţă de soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţia României şi a dreptului la un proces echitabil consacrat atât prin Constituţie cât şi prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar fi inadmisibil.
Că, în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptăţită poate să administreze probe o prevede chiar art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată: „În cazul în care dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoană îndreptăţită, în funcţie de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la aceasta".
Ca urmare, în cauză, în mod judicios instanţa de apel a păstrat hotărârea instanţei de fond care a luat în considerare proba depusă de intimata-reclamantă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat în anul 1974, înscris ce atestă calitatea acesteia de proprietate al imobilului în litigiu.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul să plătească intimatei-reclamante suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei nr. 1644 A din 14 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă recurentul-pârât Municipiul Bucureşti la cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON către intimata-contestatoare R.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6335/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6316/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
