ICCJ. Decizia nr. 646/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 646
Dosar nr. 3646/200.
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii prin mandatar şi cu domiciliul ales la acesta au introdus la 3 decembrie 1998 acţiunea în revendicarea imobiliară pentru imobilul situat în Bucureşti susţinând că a fost preluat fără titlu valabil de la autorii lor prin Decretul nr. 92/1950 care erau exceptaţi de la naţionalizare fiind pensionar şi studentă. Mai susţin că au plecat în străinătate şi că proprietatea asupra imobilului a fost dobândită prin actul de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 1947.
Tribunalul Bucureşti respinge acţiunea prin sentinţa civilă nr. 400/2002 pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A. SA şi ca neîntemeiată faţă de ceilalţi pârâţi.
Curtea de Apel Bucureşti respinge apelul reclamanţilor reţinând în esenţă că tribunalul a introdus în cauză că pârâtul B.S. ca succesor legal al pârâtei C.R. decedată la 24 ianuarie 2001, că s-a pronunţat implicit asupra nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare fondându-şi soluţia pe buna credinţă a cumpărătorilor şi că titlul acestora este preferabil celui invocat de reclamanţi.
Împotriva ambelor hotărâri reclamanţii au declarat recurs pe temeiurile din art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:
- nepronunţarea tribunalului şi a curţii de apel asupra nulităţii absolute a celor doua contracte pentru lipsa cauzei ş.
- caracterizarea ca preferabil a titlului pârâţilor cu încălcarea criteriilor de preferinţă şi dând valoare substanţială bunei credinţe, ceea ce este incorect cât timp titlul acestora provine de la stat care a preluat prin naţionalizarea prevăzută de Decretul nr. 92/1950 fără titlu valabil, întrucât între adevăratele proprietare şi persoanele din anexă nu este identitate.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, imobilul a fost preluat prin naţionalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950 iar cu respectarea condiţiilor şi termenelor din Legea nr. 112/1995 ambele apartamente au fost vândute chiriaşilor în 1997. Iniţial reclamanţii au formulat numai acţiunea în revendicare, apoi au cerut şi declararea nulităţii celor doua contracte, pentru ca ulterior să-şi precizeze iarăşi acţiunea în revendicare în forma iniţială, adică revendicare prin compararea titlurilor; ei nu au declarat, însă, expres că renunţă la cererea de nulitate absolută a contractelor de vânzare-cumpărare.
Împrejurarea că tribunalul nu s-a pronunţat în mod clar şi distinct asupra acestei cereri nu este de natură a atrage casarea cu trimitere la prima instanţă în condiţiile art. 297 C. proc. civ., mai ales că instanţa de apel examinează acest aspect şi reţine existenţa bunei-credinţe a cumpărătorilor pârâţi, prezumţie care nu a fost răsturnată de reclamanţi.
Aşadar, susţinerea că această cerere nu a fost soluţionată este fără suport probator, astfel încât instanţa de recurs va reţine că Decizia din apel este legală.
Solicitând compararea titlurilor prin acţiune şi în continuare prin motivele de recurs, reclamanţii recunosc validitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, încheiate in baza Legii nr. 112/1995, dar cer sa fie caracterizat mai bine si preferabil titlul lor, adică al autorilor lor, întrucât este cel original.
Nici aceasta cerere nu este fondata in condiţiile in care pârâţii sunt apăraţi de buna-credinţă, consolidată prin efectul dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, titlul lor fiind întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi în deplină concordanţă cu condiţiile acesteia, astfel că acesta este preferabil, mai ales ca pârâţii exercită posesia bunului revendicat.
În consecinţă, acţiunea în revendicare este neîntemeiată recurenţii reclamanţi având calea rezervată de Legea specială nr. 10/2001 şi protecţia concretă din art. 47 al aceleiaşi legi de care puteau să prevaleze în condiţiile şi în termenele din lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.S.C.L. si P.A.E.I. împotriva deciziei nr. 209/A din 7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6512/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 6393/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
