ICCJ. Decizia nr. 6494/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6494
Dosar nr. 19554/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 399 din 8 aprilie 2004, Tribunalul Mureş a admis contestaţia formulată de B.F. şi B.I. în contradictoriu cu intimata Primăria Târgu–Mureş, a anulat dispoziţia nr. 1372 din 16 decembrie 2003, emisă de intimată şi a dispus restituirea în natură a imobilului apartament nr. 8, situat în Târgu–Mureş, înscris în C.F. individual nr. 13328 Târgu–Mureş, condiţionat de restituirea despăgubirilor în sumă de 44.741 lei, actualizată la data plăţii în raport de indicele inflaţiei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul, proprietatea soţilor B.F. şi I., a fost preluat de Statul Român prin Decizia nr. 413 din 8 noiembrie 1988, emisă în baza Decretului nr. 223/1974. Despăgubirea stabilită a fost de 59.191 lei, dar contestatorii au primit doar 44.741 lei, diferenţa fiind virată la C.E.C. Mureş.
În urma notificării transmise de contestatori la 12 februarie 2002, Primăria Târgu–Mureş a emis dispoziţia nr. 1372 din 16 decembrie 2003, prin care, invocând art. 1 pct. 1.4 lit. B) pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că s-au primit despăgubiri îndestulătoare.
Constatând că imobilul nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, că Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură şi că textul invocat din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, adaugă la lege, tribunalul a admis contestaţia, a anulat dispoziţia atacată şi a dispus restituirea în natură a imobilului.
S-a mai arătat că dacă notificarea ar fi fost soluţionată de Primărie în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, nu s-ar fi pus problema interpretării normelor metodologice, deoarece HG nr. 498/2003 nu era în vigoare.
Apelul declarat de Primăria municipiului Târgu–Mureş a fost respins prin Decizia nr. 628/A din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Târgu–Mureş.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a stabilit corect situaţia de fapt şi a făcut o corectă aplicare a legii.
Chiar dacă prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 s-a considerat că preluarea imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, în cazul în care persoana a părăsit în mod legal ţara, nu se consideră abuzivă, aceste norme nu vin decât să adauge la Legea nr. 10/2001, care nu face nici o distincţie în acest sens.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului Târgu–Mureş.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta–pârâtă a susţinut că hotărârile pronunţate în fond şi în apel sunt nelegale, deoarece, conform art. 1 pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea nu se consideră a fi abuzivă dacă persoana legal plecată din ţară a fost îndestulată rezonabil prin preţul primit.
Recurenta combate susţinerea instanţei de fond că dacă ar fi soluţionat în termen contestaţia nu s-ar fi pus problema interpretării normelor metodologice, arătând că legea civilă prevede numai pentru viitor, iar termenul „lege" trebuie interpretat în sensul general, de act normativ.
Se mai arată că hotărârile instanţelor sunt greşite şi în ceea ce priveşte suma la restituirea căreia reclamanţii au fost obligaţi, deoarece, conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 184/2002, actualizarea sumei se face prin raportarea cursului leu/dolar din data preluării la cursul leu/dolar din anul emiterii dispoziţiei de soluţionare.
Recursul nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 este reglementat prin Legea nr. 10/200.
Art. 2 al actului normativ în discuţie stabileşte domeniul de aplicare al legii, printre ipotezele avute în vedere regăsindu-se la lit. g) şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Potrivit Constituţiei României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Prin urmare, dispoziţiile constituţionale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative şi o limită determinată a conţinutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.
În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, textul din Legea nr. 10/2001, definind noţiunea de imobil preluat abuziv, nu face nici o distincţie cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4, lit. B) din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 498/2003, ce stabileşte caracterul neabuziv al preluării în situaţia în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este în mod evident în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice.
Prin urmare, atât tribunalul cât şi curtea de apel au făcut o corectă aplicare a legii, stabilind că şi imobilele preluate conform decretului nr. 223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Nici critica referitoare la susţinerea tribunalului că, dacă dispoziţia primarului ar fi fost emisă în termenul legal, nu s-ar mai fi pus problema interpretării normelor metodologice nu este întemeiată. Curtea de apel, motivându-şi Decizia doar pe aplicabilitatea art. 12 din Legea nr. 10/2001 şi constatând că textul invocat din normele metodologice adaugă la lege, în mod implicit a înlăturat acest argument al instanţei de fond.
Neîntemeiate sunt susţinerile recurentei şi în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a sumei la care au fost obligaţi intimaţii, deoarece art. I alin. (1) din OUG nr. 184/2002, care se referă la despăgubirile acordate în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989, vizează situaţia în care soluţionarea notificării prin completarea despăgubirii primite este posibilă ca alternativă la restituirea în natură.
Pentru toate aceste considerente, recursul va fi privit ca nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Primăria municipiului Târgu–Mureş împotriva deciziei civile nr. 628/A din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Târgu–Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4345/2005. Civil. Contestatie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 3845/2005. Civil → |
|---|
