ICCJ. Decizia nr. 6563/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată reclamanta SC G.S. SA Ploiești a chemat în judecată Guvernul României și I.J.Ș. Prahova, solicitând să fie obligat Guvernul României să remită suma de 11.500.000.000 lei reprezentând justa despăgubire la valoarea de piață ce i se cuvine în urma preluării de către I.Ș. Prahova a imobilului proprietatea sa, situat în Ploiești.
S-a arătat că potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, pentru imobilul ce a fost integrat în baza materială a învățământului i se cuvin despăgubiri, sens în care s-a adresat guvernului, care nu a achitat justa despăgubire.
în cauză s-a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, de către Ministerul Finanțelor Publice, care a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 107 din 7 martie 2002, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, în contradictoriu cu Guvernul României, I.Ș.J. Prahova, Ministerul Educației și Cercetării București și Ministerul Finanțelor Publice și:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Guvernul României;
- a respins cererea de intervenție formulată de Ministerul Finanțelor Publice;
- a obligat Guvernul României să plătească reclamantei suma de 15.632.492.000 lei, reprezentând despăgubiri și 185.969.920 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut, esențial, că, pentru imobilul predat prin protocol I.Ș.J. Prahova, Guvernul României a fost obligat prin sentința nr. 227 din 11 septembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, să stabilească justa despăgubire și cum aceasta nu a fost acordată potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și art. 70 din Legea nr. 151/1999 acțiunea trebuie admisă.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 61 din 11 iunie 2002, a admis apelurile declarate de Guvernul României și de D.G.F.P. Prahova în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 107 din 7 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Prahova și, în consecință, a schimbat în tot sentința în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 numai Guvernului României îi revine obligația de a emite hotărârea sau un alt act administrativ de autoritate, prin care să stabilească cuantumul despăgubirilor "după caz", o asemenea prerogativă implicând o serie de acte pregătitoare, de competența exclusivă a acestuia.
întrucât actele guvernului intră numai sub incidența Legii nr. 29/1990, Legea contenciosului administrativ și cum prin sentința civilă nr. 227/2000 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, guvernul a fost obligat să emită o hotărâre prin care să stabilească despăgubirile, reclamanta putea formula o acțiune pe contencios administrativ, în baza dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990.
Deci, arată mai departe instanța, numai Guvernului îi revine competența de a stabili despăgubirile cuvenite reclamantei, în baza dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și nu instanței judecătorești astfel că acțiunea este inadmisibilă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.S. SA Ploiești susținând că:
- apelurile au fost soluționate pe baza unei excepții, aceea a lipsei competenței materiale a instanței, care nu a fost ridicată părți sau de instanță din oficiu;
- s-a făcut o greșită aplicare și interpretare a legii, întrucât existând o hotărâre de obligare a guvernului să acorde o justă despăgubire, nu se mai putea formula o nouă acțiune pe calea contenciosului administrativ, astfel încât potrivit Legii nr. 84/1995 și a prevederilor art. 21 și art. 4 din Constituție, dat fiind refuzul Guvernului României de a se conforma legii, reclamanta avea calea liberului acces la justiție.
în această fază de judecată, recurenta a ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 166 alin. (3), alin. (31) și alin. (32) din Legea învățământului nr. 84/1995, a art. II din O.U.G. nr. 110/2003 pentru completarea art. 166 din Legea nr. 84/1995, excepție care a fost respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 197 din 14 aprilie 2005.
S-a reținut, în esență că, autorul excepției critică sintagma "justa despăgubire se acordă, după caz, de Guvern" cuprinsă în textul legii, precum și procedura de acordare a acesteia, în legătură cu care, prin O.U.G. nr. 110/2003 pentru completarea art. 166 din Legea învățământului nr. 84/1995, legiuitorul a instituit o procedură administrativă specială de reintegrare, fără plată, a bazei materiale în patrimoniul Ministerului Educației și Cercetării, aceasta fiind o opțiune a legiuitorului.
S-a mai reținut că, de altfel, prin H.G. nr. 969 din 15 iunie 2004, adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 110/2003, s-a aprobat SC G.S. SA plata justei despăgubiri.
Recursul nu este fondat.
Este eronată susținerea recurentei conform căreia, instanța de apel a soluționat cauza, pe baza unei excepții care nu a fost ridicată de nimeni și care nu a fost pusă în discuția părților.
Sub acest aspect, prin considerentele aduse instanța a răspuns motivelor de apel formulate în acest sens de Guvernul României.
Mai departe, așa cum de altfel s-a pronunțat și Curtea Constituțională, corect s-a apreciat că, prin prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora justa despăgubire se acordă, după caz, de Guvern, și în aceleași condiții se reintegrează fără plată, în patrimoniul Ministerului Educației Naționale și imobilele care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora, s-a instituit o procedură administrativă specială în acest sens. Așadar, acțiunea de față, formulată pe calea dreptului comun, este inadmisibilă, reclamanta putând formula o acțiune pe calea contenciosului administrativ.
De altfel, reclamanta a și intentat o astfel de acțiune, soluționată prin sentința nr. 42 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin care i s-au acordat daune cominatorii în cuantum de 12.000.000 lei/zi până la adoptarea actului administrativ de acordare a despăgubirilor.
Mai mult, justa despăgubire a și fost stabilită, pe parcursul judecății și acordată, prin H.G. nr. 969 din 15 iunie 2004 fiind și încasată de reclamantă.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6571/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6565/2005. Civil → |
|---|
