ICCJ. Decizia nr. 6679/2005. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6679
Dosar nr. 23644/1/2005
Nr. vechi 7447/2005
Şedinţa publică din 6 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 18 mai 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a admis acţiunea formulată de reclamanta R.M.E., prin procurator U.D.S. împotriva pârâţilor Consiliul local al oraşului Boldeşti Scăieni, Primăria Oraşului Boldeşti Scăieni, prin Primar şi SC R. SA Valea Călugărească.
Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie construcţia compusă din cramă şi anexe aşa cum a fost identificată pe schiţa de plan a expertului C.P.
În baza art. 246 C. proc. civ. s-a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind revendicarea terenului.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Reclamanta este singura moştenitoare a foştilor proprietari ai imobilului în litigiu şi este îndreptăţită să promoveze prezenta acţiune în revendicare.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 21 martie 1949 a fost inventariată averea mobilă şi imobilă a autorilor reclamantei în vederea trecerii în proprietatea statului conform Decretului-lege nr. 83/1949.
Procesul-verbal întocmit la data de 6 februarie 1950 în acelaşi scop nu cuprinde vreo referire la actul normativ susmenţionat.
Pe de altă parte, Decretul nr. 83/1949 stabilea o procedură specială de preluare de către stat a imobilelor, exploatări agricole moşiereşti ce iniţial făcuseră obiectul exproprierii.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 203/1947 la care face trimitere Decretul nr. 83/1949, prin imobile agricole se înţelegea numai terenurile situate în afara satului, împreună cu clădirile de pe ele, iar în temeiul art. 2 lit. a) din Decretul nr. 83/1949, statul prelua numai acele exploatări agricole moşiereşti care făceau obiectul exproprierii prin Legea nr. 187/1945 şi nicidecum şi bunurile imobile, precum şi cele ce serveau ca locuinţă.
Ori, din probele dosarului, în special procesele-verbale menţionate rezultă că imobilul avea următoarea destinaţie: 1 corp de case pentru locuit şi dependinţe (neafectată exploatării agricole), povarnă, magazie, garaj, 1 coteţ de porci, 1 coteţ de păsări şi o seră de zarzavat.
Imobilul conţine şi anexe constând din cramă şi alte dependinţe, a trecut în proprietatea statului fără titlu.
Cu referire la HG nr. 11/1997 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995,s-a apreciat că locuinţele care au fost preluate de stat fără respectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, putând face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor formulate de persoanele îndreptăţite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.
Reţinându-se că imobilul, construcţii şi anexe au trecut în proprietatea statului, fără titlu, s-a concluzionat că, în privinţa acestuia sunt incidente dispoziţiile art. 480 C. civ.
Cu privire la terenul revendicat, potrivit art. 246 C. proc. civ. s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata acestei cereri.
Prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-au admis apelurile formulate de către pârâţi împotriva sentinţei susmenţionate.
A fost schimbată sentinţa în sensul respingerii acţiunii în revendicare privind construcţiile, casă de locuit, crama şi alte anexe, aflate pe terenul de 7,60 ha viţă nobilă, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate de către Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Prahova reclamantei, ca inadmisibilă.
Instanţa de apel a reţinut că imobilele construcţii de locuit, crama şi alte anexe au trecut cu titlu în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 83/1949 şi că reclamanta are calea procedurală de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul art. 39 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997.
S-a apreciat că în aceste condiţii, în mod cu totul greşit, tribunalul a soluţionat cauza pe fondul său.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 3639 din 23 octombrie 2002 a admis recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 5 din 17 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, dispunând casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, în motivarea deciziei următoarele considerente:
Soluţia adoptată de instanţa de apel de a califica o acţiune în revendicare întemeiată pe art. 480-481 C. civ. inadmisibilă reprezintă, potrivit art. 3 C. civ., un refuz de judecată a cauzei.
Prin Decizia civilă nr.429 din 29 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti s-au respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 164 din 18 mai 2004 pronunţată de Tribunalul Prahova, cu obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-intimată.
Instanţa de apel a reţinut următoarele considerente în motivarea deciziei.
Instanţa, de fond a reţinut corect că imobilul revendicat nu cădea sub incidenţa dispoziţiilor Decretului nr. 83/1949, astfel încât imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
În procesul-verbal de preluare şi respectiv inventariere a imobilului în litigiu de către stat încheiat la 12 martie 1949 se precizează drept temei al preluării Decretul nr. 83/1949.
Conform art.1 din Decretul nr. 203/1947 la care face trimitere Decretul nr. 83/1949, prin imobile agricole se înţelegeau doar terenurile situate în afara satului împreună cu clădirile aflate pe ele iar art. 2 din Decretul nr. 83/1949 stabilea că statul prelua numai acele exploatări moşiereşti ce făcuseră obiectul exproprierii prin Legea nr. 187/1945 şi nicidecum imobilele care serveau de locuinţă ca în cauza de faţă.
Terenul pe care se afla amplasat imobilul revendicat, este situat în intravilan, autorul reclamantei nu a fost inclus în listele de chiaburi sau moşieri, iar anterior preluării de către stat, acesta avea calitatea de avocat pensionat şi nicidecum chiabur sau moşier.
Reclamanta a dovedit, în condiţiile art. 480 C. civ., dreptul de proprietate pentru imobilul revendicat, intrarea acestuia în patrimoniul statului având loc cu nerespectarea dispoziţiilor legii la data preluării.
Critica vizând pretinsa apreciere eronată a probelor cu referire la greşita calificare a imobilului ca o exploatare agricolă moşierească s-a apreciat a fi neîntemeiată, deoarece din conţinutul procesului-verbal din 21 martie 1949 rezultă destinaţia de casă de locuit a imobilului în litigiu.
Cât priveşte greşita interpretare a prevederilor Legii nr. 177/1947 s-a reţinut că prin însăşi Decizia Curţii Supreme de Justiţie pronunţată în dosarul nr. 1167/2001 se recunoaşte dreptul reclamantei la exercitarea unei acţiuni reale imobiliare.
Criticile cu referire la pretinsa lipsă de rol activ a instanţei de fond în determinarea construcţiilor revendicate în raport de eventualele construcţii nou edificate nu au fost reţinute în lipsa unei cereri reconvenţionale, prin care pârâta să-şi valorifice acele drepturi.
Împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâta-apelantă SC R. SA Valea Călugărească, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Nu s-a făcut dovada titlului de proprietate al reclamantei, necesară sub dublu aspect: dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată construcţia, reconstituire ce trebuia făcută în condiţiile Legii nr. 18/1991; identitatea dintre construcţiile preluate de stat şi construcţiile existente în prezent.
Cu indicarea dispoziţiilor art. 492 C. civ., se arată că reclamanta a renunţat la restituirea terenului aferent şi pe care se află construcţiile iar statul, în calitate de proprietar legitim al terenului, a construit pe terenul său după data exproprierii şi dreptul său de proprietate asupra construcţiilor rămâne neatins.
Chiar dacă s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor, respectivele construcţii au fost edificate ulterior exproprierii prin investiţii ale statului, astfel încât dispoziţiile art. 492 C. civ. referitor la accesiunea imobiliară nu îi sunt aplicabile reclamantei.
În acelaşi context se invocă faptul că potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care construcţiile expropriate au fost demolate petentul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanta s-a oprit cu probaţiunea dreptului de proprietate asupra construcţiilor la data preluării de către stat iar pe parcursul soluţionării cauzei s-a susţinut de către toţi pârâţii că imobilele construcţii preluate de stat nu mai există în prezent.
Este posesorul actual al construcţiilor edificate ulterior preluării iar acestea fac parte din patrimoniul său.
Este evident că o construcţie edificată în anul 1812, nu poate rezista aproximativ 200 de ani, peste ea trecând şi câteva cutremure.
De altfel, în procesul-verbal din 21 martie 1949, întocmit cu ocazia inventarierii bunurilor expropriate, se menţionează starea avansată gravă a construcţiilor ca urmare a cutremurului din 1940.
În aceste condiţii, în mod greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că se putea proceda la analizarea acestui aspect numai dacă s-ar fi formulat o cerere reconvenţională.
2. În mod eronat instanţa de apel a reţinut că imobilul revendicat nu intra sub incidenţa Decretului nr. 83/1949, apreciind că preluarea s-a făcut fără titlu.
Decretul nr. 83/1949 pentru completarea Legii nr. 187/1949 reprezintă o modalitate de expropriere a exploatărilor agricole moşiereşti iar potrivit art. 481 şi art. 645 C. civ., exproprierea reprezintă un mod legal de dobândire a dreptului de proprietate.
În condiţiile în care asupra terenului preluat odată cu construcţia şi din care i s-au restituit în baza Legii nr. 18/1991 5 ha în natură iar 2,60 ha prin măsuri reparatorii, argumentat pe preluarea în temeiul Decretului nr. 83/1949 şi construcţiile au fost preluate în baza aceluiaşi temei legal. Nu s-a făcut dovada că terenul a fost preluat separat de construcţiile aflate pe el.
Făcându-se referire la probele administrate în cauză se invocă faptul că în mod greşit s-a apreciat de instanţă că imobilul construcţie revendicat avea destinaţia de locuinţă şi nu putea astfel să intre sub incidenţa exproprierii.
Înalta Curte a constatat că este competentă să soluţioneze litigiul faţă de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 219/2005 având în vedere că valoarea de impunere a imobilelor a fost în anul 2005 de 17.568.384.592 ROL conform adresei nr. 3902 din 14 decembrie 2005 emisă de Primăria Oraşului Boldeşti Scăieni judeţul Prahova, valoarea superioară celei indicate de către reclamantă la nivelul aceluiaşi an, cu ocazia invocării excepţiei de necompetenţă.
Analizându-se Decizia de apel în raport de criticile formulate, se constată că recursul este fondat pentru motivele care vor fi arătate în continuare:
Instanţa de apel a analizat titlul de preluare a imobilului – construcţie de către stat prin verificarea condiţiilor prevăzute de actul normativ de preluarea, respectiv Decretul nr. 83/1949 şi Decretul nr. 203/1947 la care se face trimitere în celălalt decret.
Această posibilitate îi este conferită instanţei de judecată de dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
După ce în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 susmenţionat se arată că face parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului, în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, în alin. (3) se arată că instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Instanţa de apel a analizat valabilitatea titlului statului prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la acea dată şi care au reprezentat temeiul legal invocat de stat pentru preluarea imobilelor.
Aspectele reţinute de instanţa de apel şi care au justificat neîncadrarea imobilului, atât ca situaţie cât şi prin calitatea proprietarilor, în dispoziţiile actului normativ de preluare, sunt rezultatul aprecierii probelor administrate în cauză şi prin situaţia de fapt reţinută de instanţă.
Aceste aspecte nu mai pot fi reanalizate de către instanţa de recurs în urma actualizării alin. (11) al art. 304 prin OUG nr. 138/2000.
În aceste condiţii, se constată că preluarea imobilului, astfel cum de altfel s-a şi reţinut în cauză, s-a făcut fără titlu valabil, nefiind respectate dispoziţiile legale de preluare.
Curtea constată însă că cererea de restituire a imobilelor construcţii, în starea în care se aflau la data cererii de restituire şi se află la data soluţionării cauzei, este neîntemeiată.
Este de necontestat, aspect reţinut de instanţe şi necontestat nici de către recurentă, că autorului reclamantei i-au fost preluate imobile-construcţii de către stat iar în cauză s-a apreciat că preluarea a fost fără titlu valabil.
Pentru soluţionarea cauzei era necesar să se stabilească dacă imobilele construcţii care au fost preluate de la autorii reclamantei sunt imobilele construcţii solicitate de către reclamantă şi care fac obiectul litigiului de faţă.
Acest aspect se impune şi din perspectiva art. 492 C. civ. care prevede că proprietarul terenului este proprietar şi asupra lucrărilor aflate asupra terenului, dacă nu se doreşte ca acestea din urmă ar fi fost edificate de către o altă persoană.
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 18 mai 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a luat act de faptul că reclamanta a renunţat la judecata cererii de revendicare prin care a solicitat acestuia terenul.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restituirea imobilului situat în oraşul Boldeşti Scăieni, judeţul Prahova format din construcţii de locuit, cramă şi alte anexe, care constă în suprafaţa de 7,60 ha.
Prin întâmpinarea formulată de reclamanta-intimată (care a continuat procesul în urma decesului reclamantei) în dosarul de recurs, se arată că declaraţia de renunţare la judecată atestă că s-a renunţat la judecată în legătură cu suprafaţa de teren aferentă şi că niciodată nu s-a renunţat la judecata terenului de sub construcţie.
Sub acest aspect, se constată că prin sentinţa de fond s-a luat act de renunţarea la judecata cererii referitoare la teren, fără nici o distincţie de genul celei făcută în întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, nepronunţându-se prima instanţa asupra unei cereri de restituire sau a vreunei suprafeţe de teren.
Reclamanta nu a formulat cerere de apel împotriva sentinţei iar în aceste condiţii, limitele în care s-a luat act de renunţarea la judecarea cererii de revendicare a terenului nu poate fi analizată direct în recurs.
În condiţiile în care terenul de sub construcţii şi cel aferent construcţiilor nu a solicitat de la stat, renunţarea la judecata terenurilor nefiind contestată în condiţiile procedurale de către reclamantă, acest teren a rămas în proprietatea statului.
În dosarul de apel, Primăria oraşului Boldeşti Scăieni a comunicat instanţei că reclamantei nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul pe care se află construcţiile crama S. şi casa S. ci pentru un teren în punctul „Sub cramă" (fila nr. 72).
Aceste adrese i-au fost ataşate sentinţei pronunţate de Judecătoria Ploieşti prin care a fost soluţionat procesul declanşat în baza Legii nr. 18/1991 şi rapoartele de expertiză care au stat la baza restabilirii dreptului de proprietate al reclamantei, care au susţinut cererea sa cu ocazia soluţionării acestui litigiu.
Astfel, în raportul de expertiză-completare (fila nr.81 dosar de apel) se menţionează că diferenţa de teren, 1,6264 ha, până a 9,2264 ha reprezintă terenul aferent construcţiilor (casa şi crama S.) şi care nu a făcut obiectul cererii de reconstituire în acel dosar.
Se constată că practic aceasta este suprafaţa de teren de sub construcţii şi aferentă acestora şi reprezintă diferenţa faţă de cei 7,60 ha care au fost reconstituiţi pe Legea nr. 18/1991.
În acţiunea ce face obiectul litigiului de faţă s-a solicitat restituirea construcţiilor şi a 7,60 ha vie nobilă, iar în declaraţia reclamantei R.M.E.(decedată) autentificată la data de 19 ianuarie 2001 sub nr. 13 se arată că s-a renunţat la judecata capătului de cerere prin care s-a revendicat suprafaţa de 7,60 ha viţă de vie nobilă, întrucât pentru această suprafaţă de teren i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 (fila nr. 37 primul dosar de apel).
Din raportul de expertiză efectuat în dosarul primei instanţe rezultă că din relaţiile obţinute de la localnicii în vârstă rezultă că actualul punct S. s-a numit ferma R. pe care se aflau unele construcţii, peste care ulterior s-au făcut şi altele (pag.41 dosar de fond).
În procesul-verbal întocmit în anul 1949 în baza Decretului-lege nr. 83/1949 şi prin care s-a inventariat averea preluată se arată următoarele cu privire la construcţiile preluate: una vilă avariată de cutremur, 1 corp de casă pentru locuinţa administratorului şi bucătăresei, 1 corp de case (M.) şi dependinţe formate din cramă, povarnă, magazie şi alte remize, magazii, garaj şi grajd, 1 coteţ de porci şi 1 coteţ de păsări, 1 seră de zarzavat, 1 closet (fila nr.73).
Atât în cererea de sechestru judiciar formulată de către reclamantă (fila 244 dosar de recurs) cât şi în coraportul de expertiză tehnică întocmit de expert C.C., expert ales de reclamantă, expertiza fiind efectuată în dosarul nr. 9643/2005 al Judecătoriei Ploieşti având ca obiect contestaţie la executare formulată de recurenta din litigiul de faţă, se arată că incinta cramei S. oraş Boldeşti Scăieni are o suprafaţă totală de 14.846,30 mp compusă din: suprafaţă construită 4.104,10 mp; suprafaţă-reţele 315,20 mp; suprafaţă căi de acces 4.457,00 mp iar suprafaţă liberă 5.970,00 mp.
Faţă de starea imobilelor la data preluării, reţinut a fi avariată de cutremur şi starea în care se aflau la data întocmirii raportului de expertiză (martie 2006) determinată de caracteristicile tehnice reţinute, de calitate superioară, suprafaţa de teren construită, inclusiv prin elementele de rezistenţă, materialele fiind folosite în perioada modernă a României şi în perioada prezentă (după cum se reţine chiar în coraportul întocmit de expertul solicitat de părţi pag. nr. 293 dosar de recurs), se constată că imobilele construcţii pentru care s-a dispus restituirea prin sentinţa primei instanţe sunt total diferite de cele care au fost preluate de la autorii reclamantei-intimate, fiind practic alte imobile.
Totodată, acelaşi expert, răspunzând unuia dintre obiectivele fixate de instanţă, arată că identificarea vechilor construcţii revendicate nu poate fi efectuată.
Făcându-se aplicarea art. 492 C. civ. şi faţă de titularul dreptului de proprietate asupra terenului de sub construcţie şi aferent construcţiei, precum şi de cele reţinute mai sus, se constată că cererea formulată referitor la construcţii şi anexe nu este fondată.
De altfel, reclamanta-intimată a apelat şi la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, notificând-o pe recurentă la data de 1 august 2001, putând beneficia în temeiul acestei legi de măsuri reparatorii pentru imobilele construcţii ce au aparţinut autorilor săi şi care, după cum s-a reţinut în cauză, au fost preluate de stat fără titlu valabil (fila nr. 107 dosar de apel).
Constatând, prin urmare, că recursul este fondat (faţă de criticile apreciate ca fiind întemeiate), Curtea urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) şi art. 297 alin. (2) C. proc. civ. şi să dispună admiterea acestuia, modificarea, în parte, a deciziei de apel contestată, în sensul că se va admite apelul formulat de pârâta SC R. SA împotriva sentinţei civile nr. 164 din 18 mai 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova.
În consecinţă, se va schimba, în parte, sentinţa în sensul că se va respinge acţiunea având ca obiect construcţiile identificate în prezent ca fiind construcţie „Hotel – Restaurant – Casa S. " cu anexe din oraşul Boldeşti Scăieni, judeţul Prahova, ca nefondată.
Faţă de limitele de judecată a recursului, se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei civile nr. 429 din 29 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Modifică, în parte, Decizia în sensul că:
Admite apelul formulat de pârâta SC R. SA împotriva sentinţei civile nr. 164 din 18 mai 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Schimbă, în parte, sentinţa în sensul că:
Respinge acţiunea având ca obiect construcţiile, ca nefondată.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7078/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 644/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
