ICCJ. Decizia nr. 6426/2005. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6426
Dosar nr. 8190/1/2005
nr. vechi 1951/2005
Şedinţa publică din 30 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 357 din 19 mai 2004 Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul H.D. împotriva pârâtei C.E.M. SRL, acţiune pe care a constatat-o ca fiind introdusă în termenul de prescripţie, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 7 426 035 lei drepturi de autor aferente tirajului de 26 104 exemplare, a sumei de 412 019 069 lei drepturi de autor ca urmare a obligaţiei asumate prin contractul nr. 656/1996, a sumei de 10 000 000 lei daune interese şi a sumei de 14 526 000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 13 iulie 1996 s-a încheiat între părţi contractul de editare nr. 656, potrivit căruia reclamantul a cesionat pârâtei dreptul de a edita lucrarea „Dicţionarul limbii române", pe teritoriul României, pe o durată de 20 de ani.
În contract s-a mai prevăzut că tirajul va fi stabilit de editură în funcţie de rezultatele anchetei de piaţă, numărul minim fiind de 25 000 exemplare, iar numărul maxim de 90 000 exemplare pe an.
Dreptul de autor a fost fixat la 7% din valoarea obţinută în urma vânzării fiecărui tiraj.
În perioada 1 august 1996-31 decembrie 2003 pârâta a tipărit 26 354 exemplare din lucrarea contractată, în valoare de 298 300 500 lei, din care drepturile de autor sunt de 20 881 035 lei.
Tribunalul a arătat că, din această sumă, reclamantului i se pot acorda 8 441 035 lei, în limitele învestirii instanţei.
Totodată, tribunalul a reţinut că, dacă pârâta se încadra în prevederile contractului şi tipărea lucrarea într-un număr de minim 25 000 exemplare anual, drepturile cuvenite reclamantului ar fi fost de 412 019 069 lei.
În ceea ce priveşte daunele interese pentru editarea unor ediţii pirat, tribunalul a reţinut că şi această cerere este întemeiată, deoarece pârâta a editat în anii 2000 şi 2001 lucrarea „Dicţionar selectiv al limbii române", nesocotind art. 1 din contractul de editare şi art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996 conform căruia autorul unei opere are dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţa publicului.
Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei conform căreia reclamantul a încălcat clauza art. 7 din contract, prin care s-a obligat să nu cedeze altei edituri dreptul de editare a lucrării fără consimţământul pârâtei.
În acest sens, tribunalul a reţinut că cesiunea prevăzută în contract a fost exclusivă pe teritoriul României, iar editarea lucrării şi la editura S. din Republica Moldova nu încalcă clauza contractuală.
Totodată, nu s-au administrat dovezi privind difuzarea operei pe teritoriul României.
Oricum, pretinsa încălcare de către reclamant a contractului nu o îndreptăţeşte pe pârâtă să nesocotească acelaşi contract, care nu a fost desfiinţat.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta.
Prin Decizia civilă nr. 1814 din 8 decembrie 2004 Curtea de Apel Iaşi a respins apelul ca nefondat, cu următoarea motivare:
Cauza nu a fost soluţionată într-un complet constituit pentru conflicte de muncă, ci într-un complet constituit pentru cauze civile, critica formulată pe acest aspect nefiind fondată.
În mod corect s-a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, deoarece concluziile acesteia au constatat aspectele financiare ale derulării raporturilor juridice dintre părţi.
De altfel, şi apelanta recunoaşte în cererea de apel că datorează reclamantului suma stabilită prin expertiză, astfel că celelalte critici nu se mai impune a fi analizate.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei şi a sentinţei ca fiind nelegale.
În motivarea recursului, recurenta invocă următoarele motive:
În mod greşit litigiul s-a soluţionat în primă instanţă la tribunal şi în apel la curtea de apel, printr-o calificare greşită ca fiind conflict de drepturi. În realitate, este un litigiu civil cu o valoare de sub 2 miliarde lei, care trebuia judecat în primă instanţă la Judecătoria Iaşi, în apel la Tribunalul Iaşi, iar în recurs la Curtea de Apel Iaşi.
Pentru că litigiul a fost considerat conflict de drepturi şi timbrajul a fost necorespunzător.
Instanţele au interpretat greşit clauzele contractului de editare şi au stabilit că reclamantul avea dreptul să editeze lucrarea şi în Republica Moldova şi apoi să o difuzeze şi în România, făcând astfel o concurenţă neloială lucrării editate de către pârâtă.
În mod nelegal i s-au acordat reclamantului despăgubiri pentru tirajele prevăzute în contract, când în realitate aceste tiraje nu s-au scos, tocmai din cauza cărţilor editate în Republica Moldova la un preţ mai mic.
Instanţele nu au ţinut seama de buna-credinţă a pârâtei în derularea raporturilor contractuale.
În mod greşit instanţa de apel a decăzut-o pe pârâtă din probe, care erau legal încuviinţate.
Ştiind că pricina s-a judecat ca un conflict de drepturi, pârâta a declarat recurs, dar, fără a se pune în discuţie calificarea căii de atac, aceasta a fost soluţionată ca apel.
Pe de altă parte, recurenta arată că este dezarmant modul în care curtea de apel a motivat soluţia doar în doar patru fraze, expediind litigiul dintr-un condei şi obligând-o pa pârâtă să plătească aproape o jumătate de miliard de lei pentru nişte drepturi necuvenite.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Aşa cum corect a reţinut curtea de apel, cauza a fost judecată în primă instanţă la Tribunalul Iaşi, în complet de un judecător, corespunzător cauzelor civile, şi nu în complet constituit pentru conflictele de drepturi, care fac parte din categoria mai largă a litigiilor de muncă.
Excepţia de necompetenţă materială a tribunalului de a judeca pricina în primă instanţă, invocată de recurentă, este nefondată deoarece, pentru determinarea acestei competenţe, în speţă nu este operant criteriul valoric.
Astfel, obiectul litigiului îl reprezintă despăgubiri solicitate pentru încălcarea drepturilor de autor, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală sunt de competenţa tribunalului în primă instanţă, fără ca legea să facă vreo distincţie după valoarea acestora.
În ceea ce priveşte calea de atac, în sentinţă s-a făcut menţiunea că este supusă apelului, pârâta a atacat sentinţa intitulând cererea ca fiind recurs, iar instanţa a soluţionat-o ca apel, fără să pună în discuţia părţilor această chestiune şi fără să motiveze în vreun fel calificarea dată.
Nici în ceea ce priveşte criticile aduse pe fond sentinţei, Decizia curţii de apel nu este motivată.
Mărginindu-se să reţină, eronat de altfel, că pârâta recunoaşte pretenţiile reclamantului, curtea de apel a considerat că nu se mai impune analiza celorlalte critici.
Or, atacând sentinţa, pârâta criticase modul în care prima instanţă a interpretat clauzele contractului şi în special clauzele de exclusivitate inserate în contract şi negase dreptul reclamantului de a primi alte sume de bani decât suma de 8 441 035 lei, aferentă tirajului tipărit, pentru care a considerat contractul ca fiind în derulare.
Cum însă curtea de apel nu a analizat aceste critici, în cauză nu se poate exercita controlul judiciar, iar Decizia apare ca fiind dată fără soluţionarea fondului cauzei.
Aşadar, sub acest aspect, ultima critică formulată de recurentă, care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este fondată.
În baza art. 312 alin. (4) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va proceda cu prioritate la calificarea căii de atac, punând-o în discuţia părţilor, dar nu după distincţia dintre litigiile de muncă şi celelalte cauze civile, ci în funcţie de valoarea obiectului pricinii, de data pronunţării sentinţei atacate şi verificând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., care prevăd că nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigii în materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 1814 din 8 decembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 357 din 19 mai 2004 a Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6401/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
