ICCJ. Decizia nr. 658/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 28 mai 2003, reclamanta V.F. a chemat în judecată SC C.N. SA Cluj, solicitând instanței obligarea pârâtei de a încheia contract de vânzare-cumpărare pentru garsoniera din Năsăud, și de a plăti în caz de refuz, daune cominatorii în cuantum de 300.000 lei/zi de întârziere, până la îndeplinirea acestei obligații.
Judecătoria Năsăud, prin sentința civilă nr. 1831 din 8 octombrie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru locuința în litigiu.
De asemenea, pârâta a fost obligată să-i achite reclamantei câte 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației de a contracta.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în speță că reclamanta, în virtutea calității sale de chiriașă, are dreptul de a cumpăra locuința în condițiile art. 1 și art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Prin decizia nr. 323 din 19 decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis în parte apelul pârâtei și a schimbat sentința doar în sensul înlăturării obligației pârâtei de a plăti daune cominatorii.
S-au avut în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, care obligă pârâta să vândă titularului contractului de închiriere locuința pe care o deține, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 precum și ale art. 5803C. proc. civ. potrivit cărora debitorul poate fi constrâns la executarea obligației prin aplicarea unei amenzi civile, doar dacă la rămânerea definitivă a hotărârii va refuza executarea obligației stabilită în sarcina sa.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC C.N. SA Cluj care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. susține în esență că reclamanta nu a răspuns în termen notificării făcute de societate, situație în care în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999, este decăzută din dreptul de cumpăra locuința.
De altfel, se mai susține, reclamanta nu mai avea calitatea de chiriaș, întrucât termenul de 1 an pentru care a fost încheiat contractul, expirase la 1 noiembrie 2002.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că la 1 noiembrie 2001 părțile au încheiat, pe termen de 1 an, un contract de închiriere pentru spațiul în litigiu.
Deși la 1 noiembrie 2002, termenul pentru care fusese încheiat contractul expirase reclamanta, cu acordul tacit al pârâtei, a continuat să ocupe locuința din actele cauzei rezultând că pârâta a acceptat plata chiriei inclusiv pentru luna martie 2003 (dosar 1345/2003 al Judecătoriei Năsăud).
Ca atare, în mod corect instanțele au apreciat că în cauză, a operat tacita relocațiune.
Mai mult, prin notificarea cu nr. 306 din 12 mai 2003, pârâta recunoscând reclamantei calitatea de chiriaș, îi oferă spre vânzare locuința, la prețul de 100.000.000 lei (dosar fond).
înlăuntrul termenului de 15 zile acordat de pârâtă pentru a răspunde notificării reclamanta a formulat prezenta acțiune, pretinzând calcularea prețului, în raport de dispozițiile la Decretul-lege nr. 61/1990.
Or, în cauză sunt într-adevăr aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 ce vizează locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, altele decât locuințele de intervenție, lege instituind anumite limitări cu privire la libertatea societăților comerciale de a dispune asupra înstrăinării acestor spații, limitări ce vizează persoana cumpărătorului, care nu poate fi decât titularul contractului de închiriere, și prețul ce nu poate fi stabilit decât în condițiile acestui act normativ și ale Decretului-lege nr. 61/1990.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 655/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 645/2005. Civil → |
|---|
