ICCJ. Decizia nr. 6692/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 25 noiembrie 2003, T.A.M. a contestat decizia nr. 9521 din 12 noiembrie 2003 emisă de Primăria municipiul Brăila.
în motivarea cererii s-a arătat că prin decizia contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brăila, acordându-se despăgubiri pentru o cotă de 1/6 din imobil.
Această decizie este nelegală întrucât contestatorul are o cotă de ? din imobil.
Prin sentința civilă nr. 883 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Brăila a respins contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din actele dosarului rezultă că imobilul revendicat a fost demolat și pe amplasamentul acestuia s-au construit blocuri de locuințe. Prin dispoziția atacată instituția notificată i-a făcut contestatorului ofertă de restituire prin echivalent, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001, pentru care acesta trebuia să opteze în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei.
Cu privire la cota parte din moștenire sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care fac trimitere la dispozițiile Codului civil în materie de moștenire și de împărțire a acesteia. în cauză, cu privire la același imobil au pretins drepturi mai mulți moștenitori, urmând ca drepturile acestora să se stabilească în raport de cotele ce li se cuvin.
Apelul declarat de contestator a fost respins prin decizia civilă nr. 761 din 19 mai 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
în considerentele deciziei tribunalului s-a reținut că reclamantul a renunțat expres la moștenirea mamei sale și a unchiului după mamă, iar această renunțare nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Totuși, reclamantului i-a fost recunoscută o cotă de 1/6, situație care nu mai poate fi schimbată.
La instanța de fond reclamantul a contestat acordarea cotei de 1/6 din imobil și a cerut să se depună referatul privind imposibilitatea restituirii în natură, fără să ceară și o reevaluare a imobilului. A făcut acest lucru abia în apel, astfel încât cererea este nouă, în condițiile art. 294 C. proc. civ.
împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, critica privind următoarele aspecte:
Nici Legea nr. 10/2001 și nici H.G. nr. 498/2003 nu prevăd nici o mențiune cu privire la limitarea cotelor ideale cuvenite notificatorilor în condițiile în care aceștia sunt rude de același grad și sunt succesoare ale titularului dreptului de proprietate solicitat a fi reconstituit.
în speță, dintre toți succesorii fostului proprietar au făcut cerere de retrocedare numai recurentul și B.A. Cota ce ar fi revenit celui de-al treilea succesor, care nu a formulat notificare, nu poate reveni statului, ci trebuie atribuită celorlalți doi, aspect care rezultă chiar din prevederile art. 4.6. din H.G. nr. 498/2003.
Din eroare instanța de apel a omis să ia în considerare certificatul de moștenitor care atestă calitatea de moștenitor a reclamantului e de pe urma mamei sale. Acceptarea succesiunii produce efecte irevocabile și în consecință renunțarea ulterioară este lipsită de efecte juridice. în aceste condiții, constatarea instanței de apel cu privire la actele de renunțare făcute de recurent în anul 1978 trebuie să fie înlăturată.
De vreme ce a fost contestată cota succesorală s-a contestat inclusiv valoarea despăgubirilor acordate prin decizie, deci nu se poate vorbi de o cerere nouă în apel.
în drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
Curtea a apreciat că dezvoltarea criticilor aduse hotărârii atacate face posibilă încadrarea acestora în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizat recursul, reținându-se următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță a fost contestată dispoziția prin care s-a respins cererea de restituire în natură a unui imobil și i s-a recunoscut contestatorului dreptul la despăgubiri într-o cotă de 1/6 din imobil.
în dispoziția contestată s-a reținut că imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat a fost demolat iar pe vechiul amplasament au fost construite blocuri de locuințe.
Contestatorul nu a făcut dovada, în condițiile art. 1169 C. civ., că ar fi rămas o porțiune de teren liberă, pentru care să se obțină restituirea în natură, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. în aceste condiții, măsura de respingere a cererii de restituire în natură și de recunoaștere a dreptului la despăgubiri este corectă.
Nu a putut fi primită nici critica privitoare la întinderea cotei recunoscută contestatorului.
Conținutul certificatului de moștenitor nu poate fi contestat în cadrul procedurii speciale stabilite prin Legea nr. 10/2001,art. 4 alin. (3) nefăcând decât să-i repună pe succesibilii care nu au acceptat succesiunea, în termenul de acceptare a moștenirii, pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. în condițiile art. 4 alin. (1) din lege, atunci când restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-păți ideale, potrivit dreptului comun. Or, cota de 1/6 ce îi revine contestatorului a fost stabilită pe baza mențiunilor din ambele certificate de moștenitor pe care acesta își întemeiază pretențiile și din care rezultă că vine la succesiune alături de alți moștenitori. Dacă dorește să i se recunoască o altă cotă, atunci trebuie să atace aceste certificate, în condițiile dreptului civil comun.
Așadar, reținerea greșită a faptului că reclamantul ar fi renunțat la moștenire, deși aceasta nu a fost făcută înăuntrul termenului de opțiune succesorală, nu a fost de natură să influențeze legalitatea soluției date în cauză.
Pe de altă parte, critica în sensul de vreme ce s-a contestat cota succesorală înseamnă că s-a contestat și valoarea despăgubirilor acordate prin decizie, astfel încât nu se poate considera că s-a făcut o cerere nouă în apel, nu este întemeiată.
Unul din drepturile care intră în conținutul principiului disponibilității este cel privitor la stabilirea de către reclamant a limitelor cererii de chemare în judecată cu privire la obiect.
Prin cererea introductivă de instanță nu s-a contestat și valoarea despăgubirii propusă de intimată, astfel încât aprecierea instanței de apel în sensul că aceasta constituie o cerere nouă în apel este corectă.
împrejurarea că în urma modificării cotei sale succesorale contestatorului i-ar reveni o sumă de bani mai mare, nu înseamnă că prin simplul fapt că se contestă cota se majorează și totalul despăgubirilor propuse de unitatea notificată. Drept urmare, cererea făcută în apel pentru majorarea despăgubirilor încalcă dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a considerat că motivele de recurs formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a legilor materiale aplicabile speței.
Ca atare, recursul a fost respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința păstrării hotărârii atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6700/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6686/2005. Civil → |
|---|
