ICCJ. Decizia nr. 6686/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 363 din 24 septembrie 2002, Tribunalul Dolj a admis acțiunea formulată de reclamanții T.M.A. și E.N. împotriva pârâtei SC U. SA, pe care a obligat-o la emiterea, în condițiile Legii nr. 10/2001, a deciziei motivate, ca răspuns la notificarea adresată acesteia. S-a respins acțiunea față de pârâta SC E. SA.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare conform art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, iar în cauză, pârâta notificată nu a emis o astfel de decizie, în mod eronat procedând la restituirea notificării către reclamanți.
Apelul declarat de pârâta SC U. SA împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 88 din 25 aprilie 2003.
Instanța de apel a reținut în esență că bunurile imobile revendicate sunt deținute în fapt de pârâta SC U. SA, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deține și vinde acțiuni la societăți comerciale și nu active.
împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta SC U. SA, arătând că bunurile în litigiu au fost preluate de stat în baza Legii nr. 119/1948 și Decretului nr. 92/1950, cu titlu valabil, iar în aceste condiții notificarea trebuia adresată instituției publice care a efectuat privatizarea. A precizat totodată că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unei dovezi relevante în soluționarea cauzei, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor nr. 962 din 30 august 1996.
Recursul este nefondat.
Unitatea deținătoare notificată avea obligația, instituită prin art. 23 din Legea nr. 10/2001, ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării și depunerii actelor doveditoare să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Aceeași obligație îi revenea unității deținătoare și în ipoteza reglementată de art. 24 din lege în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, situații în care persoanei îndreptățite trebuie să i se facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Or, în speță, pârâta, prin adresă, a restituit reclamanților notificarea trimisă prin executorul judecătoresc, deși modalitatea de răspuns la notificare este reglementată imperativ prin lege.
în ceea ce privește invocarea de către recurenta-pârâtă a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, se reține că una din condiții, esențială pentru aplicarea acestui text de lege și care limitează dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent este ca bunul să fi fost preluat de stat cu titlu valabil, or, imobilele în litigiu au trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, care, ca act normativ lovit în întregime de neconstituționalitate, nu putea sta decât la originea unor preluări fără titlu valabil.
Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel nu a ținut cont de contractul prin care a avut loc vânzarea către SC E.E. SA a unui număr de 3.827 acțiuni la societatea recurentă prin intermediul Fondului Proprietății de Stat (actuala Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului) nu este relevantă întrucât în cadrul procesului de privatizare s-au vândut, respectiv cumpărat acțiuni (corespondent al capitalului social) și nu active (corespondent al patrimoniului), nefiind astfel vorba de acte juridice de înstrăinare cu titlu particular ci de cumpărarea unui pachet de acțiuni.
Pentru cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat în temeiul art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6692/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6690/2005. Civil → |
|---|
