ICCJ. Decizia nr. 6658/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la 23 aprilie 2002, ulterior modificată reclamanții D.C.S., B.C., A.E.S., O.M.S., V.M.D. și D.M.C. au chemat în judecată SC C. SA, pentru a se dispune anularea deciziei nr. 10 din 25 martie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea imobilului prin măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 340 din 14 aprilie 2003, a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data notificării pârâtei în aplicarea Legii nr. 10/2001, aceasta nu mai avea calitatea de deținător al bunului în litigiu, astfel nu-i incumbă obligația de acordare a măsurilor recuperatorii.
Tribunalul a apreciat că în cauză operează prezumția legală absolută, desprinsă din dispozițiile art. 2 din lege în sensul caracterului abuziv al preluării realizate în temeiul Legii nr. 119/1948, astfel nu a încuviințat cererile reclamanților de administrare de probe pe acest aspect.
Cu privire la reclamanții O.M.S., V.M.M. și D.M.C. a reținut că ei nu au notificat nici o persoană deținătoare, astfel că s-a stins definitiv dreptul lor subiectiv asupra bunului, teren și construcție, în discuție.
Modificarea cererii inițial formulate prin renunțarea la revendicarea imobilului, a făcut să rămână fără eficiență solicitarea comparării titlurilor de proprietate, iar prezumția bunei-credințe a pârâtei nu a putut fi înlăturată cu probele administrate.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 453 A din 3 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, reținând legalitatea hotărârii atacate.
Considerând decizia nelegală, reclamanții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, iar pe fond admiterea acțiunii precizate, anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente imobilului proprietatea autorului lor, compus din teren și construcție situat în Oltenița, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că instanța nu a trecut la examinarea cererii în fond, nu a examinat modul de preluare de către stat a imobilului și a respins acțiunea ca neîntemeiată deși s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive. Excepția nu a fost invocată din oficiu, nu a fost pusă în discuția părților pentru a se putea formula apărări și propune probe.
Recursul este fondat.
Prin acțiunea modificată, reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 10/2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituirea imobilului din Oltenița, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea de despăgubiri aferente în valoare de 4.918.000.000 lei vechi.
Din actele dosarului, rezultă că, reclamanții au făcut notificare inițial Primăriei Oltenița la 2 august 2001, ulterior la A.P.A.P.S. și societății pârâte la 2 februarie 2002.
întrucât în răspunsul la notificare formulat de A.P.A.P.S. la 9 noiembrie 2001, s-a comunicat reclamanților despre contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă la 25 martie 1977 cu SC N.C. SRL, (anterior privatizării pârâtei, 1999), instanța a reținut că pârâta nu este titularul unui drept actual, că nu are calitate de unitate deținătoare, condiție necesară conform art. 20 din Legea nr. 10/2001 și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Soluția dată pe fond nu-și găsește justificarea în excepția reținută, lipsa calității procesuale pasive, mai mult, nici aceasta din urmă nu poate fi primită.
Reclamanții nu au cunoscut situația reală a imobilului, respectiv că a fost înstrăinat de pârâtă către SC N.C. SRL.
Decizia nr. 10 din 25 martie 2002 emisă de pârâtă, de respingere a cererii formulate de reclamanți în baza art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, s-a justificat de aceasta prin deținerea imobilului în discuție în baza unui act juridic valabil, respectiv privatizarea făcută cu respectarea prevederilor legale, ei fiind dobânditori de bună credință.
Pârâta a vândut imobilul în 1997 înainte de privatizarea societății care a avut loc în anul 1999, are calitate procesuală pasivă, în considerarea efectului subrogației reale cu titlu particular în patrimoniul său efect ce constă în înlocuirea imobilului litigios cu prețul vânzării, cu consecința existenței obligației de dezdăunare întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
în consecință, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a fost admis recursul împotriva deciziei nr. 453/A din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a modificat decizia atacată în sensul că a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 340 din 14 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. A fost desființată sentința și s-a trimis cauza pentru soluționarea pe fond Tribunalului București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6684/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6617/2005. Civil → |
|---|
