ICCJ. Decizia nr. 6791/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6791

Dosar nr. 10865/2005

Şedinţa de la 15 septembrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3605 din 4 iunie 2004 pronunţată în dos. 556/2004, Judecătoria Oradea a respins acţiunea reclamantei SC M. SRL prin lichidator SC C.C.L. 2000 SA şi a admis acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul M.A., a constatat că a fost cumpărat autoturismul FIAT VNO DS de către pârâtul reclamant a dispus ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare pentru acest autoturism şi a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 8.121.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC M. SRL prin lichidator SC C.C.L. 2000 SA.

Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 27/A din 26 ianuarie 2005 a declinat competenţa soluţionării recursului declarat de reclamanta în favoarea Curţii de Apel Oradea, a calificat calea de atac drept apel şi în motivare a reţinut dispoziţiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ. aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004.

Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 363 din 15 aprilie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1251/2005 a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a recursului reclamantei, în favoarea Tribunalului Bihor a constatat conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru regulatorul de competenţă.

Instanţa a reţinut în motivarea deciziei că dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 195 din 25 aprilie 2004, în sensul că în hotărârile judecătoreşti supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat-o

Examinând conflictul negativ de competenţă de faţă se constată următoarele:

Indiferent de modalitatea de aplicare a normelor de competenţă, în vigoare la data ivirii conflictului negativ de competenţă, determinantă în soluţionarea acestuia este intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.

Faţă de obiectul acţiunilor formulate de reclamantă şi de pârât în cererea reconvenţională (acţiune în restituire şi respectiv acţiune în constatare) aplicabile sunt dispoziţiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ. aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, competenţa soluţionării căii de atac formulate de reclamantă aparţine Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte în favoarea Tribunalului Bihor competenţa soluţionării căii de atac exercitată de reclamanta SC M. SRL prin lichidator SC C.C.L. 2000 SA împotriva sentinţei civile nr. 3605 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Oradea pronunţată în dosarul 556/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6791/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei