ICCJ. Decizia nr. 6785/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6785
Dosar nr. 10800/2005
Şedinţa de la 15 septembrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 16 septembrie 2002, precizată ulterior, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâtul A.D.C. pentru a se constata că pârâtul i-a vândut la data de 21 mai 1997 mai multe construcţii în valoare de 192.228.300 lei, solicitând a se dispune ca hotărârea ce se va da să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, precum şi încuviinţarea intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară.
Reclamantul a indicat ca temei juridic al acţiunii prevederile art. 111 C. proc. civ. şi art. 1295 şi urm. C. civ.
Cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Deva, care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1193 din 28 aprilie 2004.
Reclamantul a declarat apel la 14 iulie 2004, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin Încheierea nr. 215/A din 21 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat incidenţa prevederilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493/2004, precum şi a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004, iar ca urmare a declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara competenţa soluţionării apelului.
La rândul său, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 138/A din 28 aprilie 2005, a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia competenţa soluţionării aceluiaşi apel şi, constatând ivirea conflictului negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca regulator de competenţă.
Tribunalul a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile legale avute în vedere de către curtea de apel în raport cu valoarea litigiului de sub un miliard lei.
Examinând conflictul negativ de competenţă Înalta Curte constată cele ce succed.
Prima instanţă a fost investită pe cale principală cu o acţiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., prin care reclamantul a solicitat să i se constate dreptul de proprietate asupra unor imobile, scopul urmărit fiind acela de a obţine pe cale judecătorească constatarea existenţei acestui drept, celelalte cereri având caracter accesoriu.
Calificarea corectă a cererilor deduse judecăţii prezintă importanţă, printre altele, şi în stabilirea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor de primă instanţă care le rezolvă, întotdeauna acestea fiind prevăzute de lege numai pentru cererea principală, chiar dacă se atacă doar soluţia pronunţată cu privire la cererea accesorie sau incidentală.
De asemenea, potrivit art. 725 alin. (3) C. proc. civ., în caz de modificare a dispoziţiilor de procedură, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Totodată, cererile în constatare reglementate de art. 111 C. proc. civ., a căror caracteristică esenţială este că nu au ca efect condamnarea pârâtului, sunt cereri neevaluabile în bani indiferent de valoarea bunului asupra căruia se cere a se constata existenţa sau inexistenţa unui drept.
Faţă de considerentele expuse, hotărârea de primă instanţă dată în pricina de faţă era supusă la data pronunţării ei, 28 aprilie 2004, căii de atac a apelului la tribunal potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 2 şi art. 282 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la acea dată.
Textele legale enunţate au fost modificate succesiv prin Legea nr. 195/2004 şi prin Legea nr. 493/2004, în aplicarea cărora s-a ivit conflictul negativ de faţă.
Ulterior acestui conflict de competenţă a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005, prin care art. 2 pct. 2 C. proc. civ. a fost modificat în sensul că tribunalele, ca instanţe de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, iar art. 282 alin. (1) C. proc. civ. a redobândit conţinutul avut anterior Legii nr. 195/2004.
Potrivit dispoziţiei tranzitorii din art. II alin. (1) al Legii nr. 219/2005, căile de atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii.
Ca urmare, în concret hotărârea de primă instanţă din cauza de faţă este supusă apelului, a cărui soluţionare este de competenţa Tribunalului Hunedoara, sens în care va fi rezolvat acest conflict negativ de competenţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Hunedoara competenţa soluţionării căii de atac exercitată de reclamantul B.P. împotriva sentinţei civile nr. 1193 din 28 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 4262/2002.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6783/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 6781/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
