ICCJ. Decizia nr. 6831/2005. Civil. încuviinţare executare silită. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6831

Dosar nr. 5999/2005

Şedinţa publică din 16 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2004 creditoarea Asociaţia de proprietari Bacău a cerut încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 5928 din 23 august 2004 a Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu debitoarea A.V.

Prin încheierea din 9 decembrie 2004 Judecătoria Bacău a admis cererea şi, în temeiul art. 3731 C. proc. civ. a încuviinţat executarea.

Prin Decizia civilă nr. 42 din 3 martie 2005 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de debitoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea.

Referitor la calea de atac dedusă judecăţii:

- având în vedere prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din OUG nr. 138/2000, modificate, ulterior, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, text potrivit căruia tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în primă instanţă,

- având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din OUG nr. 138/2000, modificate, ulterior prin art. I pct. 3 din Legea nr. 219/2005, potrivit cărora, curţile de apel judecă, ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

- având în vedere că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data intrării în vigoare a legii, 14 iulie 2005, conform art. II alin. (3) din Legii nr. 219/2005, urmează a fi trimise spre competentă soluţionare curţilor de apel.

Înalta Curte, urmează a trimite recursul dedus judecăţii în cauză, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de A.V. împotriva deciziei nr. 42 din 3 martie 2005 a Curţii de Apel Bacău în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6831/2005. Civil. încuviinţare executare silită. Recurs