ICCJ. Decizia nr. 6883/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6883

Dosar nr. 5339/2005

Şedinţa publică din 19 septembrie 2005

Asupra conflictului de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu de la 7 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Blaj, s-a respins cererea formulată de executorul judecătoresc T.V.P. privind încuviinţarea executării silite pornite la cererea creditoarei SC M.S. SRL Alba Iulia, asupra debitoarei SC H. SRL Blaj, în temeiul sentinţei civile nr. 369/CA/2001 a Tribunalului Alba.

Creditoarea a declarat apel împotriva menţionatei încheieri.

Curtea de Apel Alba Iulia verificându-şi competenţa materială, s-a considerat necompetentă să judece pricina (conform art. 3 pct. 2 paragraf final C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 493/2004 şi art. 3731 alin. (2) şi art. 339 alin. (3) C. proc. civ.) şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe creditoarea SC M.S. SRL Alba Iulia în contradictoriu cu debitoarea SC H. SRL Blaj şi executorul judecătoresc T.V., în favoarea Tribunalului Alba, prin Decizia civilă nr. 59/A din 18 ianuarie 2005.

La rândul său, Tribunalul Alba, prin Decizia civilă nr. 71/A din 25 februarie 2005 a declinat, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia competenţa de soluţionare a apelului declarat de creditoarea SC M.S. SRL Alba Iulia împotriva încheierii pronunţate la 7 septembrie 2004 de Judecătoria Blaj. A constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi, pentru a soluţiona acest conflict, considerând că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 339 alin. (3) C. proc. civ.

Investită cu rezolvarea prezentului conflict negativ de competenţă, ivit în condiţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa soluţionării căii de atac exercitată de creditoarea SC M.S. SRL Alba Iulia împotriva încheierii din 7 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Blaj în dosarul nr. 84/2004, în favoarea Tribunalului Alba, pentru cele ce succed.

Conform art. 2 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă lege de imediată aplicare, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat de creditoarea SC M.S. SRL Alba Iulia împotriva încheierii din 7 septembrie 2004 a Judecătoriei Blaj, pronunţată în dosarul nr. 87/2004, în favoarea Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6883/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei