ICCJ. Decizia nr. 7084/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7084
Dosar nr. 21063/1/2005
Nr. vechi 6153/200.
Şedinţa publică din 15 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2003, reclamantele V.E. şi K.A.M. au chemat în judecată pârâtele SC H. SA Bucureşti, sucursala Târgu Jiu, Primăria municipiului Bucureşti, Prefectura Gorj şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, D.G.F.P. Gorj pentru a fi obligate la despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în localitatea Târgu Jiu, în suprafaţa de 8000 mp sau restituirea în natură.
În motivarea acţiunii, reclamantele au susţinut că sunt moştenitoarele legale ale defunctului V.V., căruia, prin Decretul nr. 111/1951 i-a fost preluat imobilul în mod abuziv, fără plata vreunei despăgubiri.
Deşi au respectat şi urmat procedura prevăzută de dispoziţiile art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, adresându-se cu notificare pârâtelor, acestea nu au comunicat nici un răspuns, motiv pentru care au promovat prezenta cerere.
Au mai arătat că terenul este ocupat parţial de clădiri.
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 31 martie 2004 a Tribunalului Gorj a fost admisă în parte cererea introductivă, astfel cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtelor să emită o dispoziţie motivată. S-a dispus obligarea pârâtei Primăria municipiului Târgu Jiu să comunice notificarea din 9 ianuarie 2001 pârâtei SC H. SA Bucureşti, sucursala Târgu Jiu, care a fost obligată să emită o decizie/dispoziţie motivată prin care să se pronunţe asupra notificării. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la daune cominatorii.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă că notificarea reclamantelor comunicată la data de 9 ianuarie 2002 pârâtei Primăria municipiului Târgu Jiu nu a fost înaintată nici uneia dintre persoanele juridice deţinătoare a terenurilor solicitate, printre care se află şi pârâta SC H. SA Bucureşti, sucursala Târgu Jiu.
Faţă de prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectate de reclamanţi, corelativ cu neîndeplinirea de către pârâte a cerinţei instituite de prevederile art. 23 din lege, prima instanţă a reţinut temeinicia acţiunii introductive.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii a fost respins, justificat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu prevăd expres o astfel de sancţiune în cazul nerespectării obligaţiunii prevăzute de dispoziţiile legale sus-citate.
Apelul declarat de pârâta SC H. SA Bucureşti, sucursala Târgu Jiu, a fost admis ca fondat prin Decizia civilă nr. 743 din 8 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova. A fost schimbată în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a fost respinsă cererea formulată în nume propriu de reclamanta V.E.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor cu precizarea că a fost obligată doar SC H. SA Bucureşti SA Bucureşti în loc de sucursala Târgu Jiu, să emită decizie/dispoziţie motivată.
Instanţa de apel a constatat ca întemeiată critica privind neîndeplinirea, în persoana reclamantei V.E. , a calităţii de persoană îndreptăţită în condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât autorul său, despre care s-a susţinut că este succesor al titularului dreptului de proprietate invocat, era decedat la momentul deschiderii succesiunii de cujus-ului, motiv pentru care reclamanta nu are vocaţie de a succede la succesiunea invocat şi deci, nici calitatea cerută de legea specială pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de dispoziţiile sale.
S-a constatat ca întemeiată şi critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei persoană juridică chemată în proces, care nu are personalitate juridică, capacitate procesuală având pârâta SC H. SA Bucureşti, sens în care au fost invocate prevederile art. 24 din HG nr. 627/2000 privind reorganizarea C.N.E. SA şi în sarcina căreia a fost dispusă îndeplinirea obligaţiei impusă de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Au fost respinse ca nefondate celelalte critici, fiind dovedită atât legitimarea procesuală activă a reclamantei K.A.M., nepoata de cujus-ului V.V., cât şi îndreptăţirea acesteia de a uza de prevederile legii speciale de reparaţiune, incidente raportului juridic litigios.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC H. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut următoarele:
1. instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., sens în care a susţinut că, deşi intimatele nu au solicitat, instanţa a dispus trimiterea notificării de către primărie;
2. hotărârea cuprinde o motivare insuficientă care echivalează cu nemotivarea, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care a arătat că instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a considerat că cererea precizată a fost depusă în termenul prevăzut de lege şi nu cu depăşirea acestuia, deşi faţă de obiectul acesteia, depunerea sa după un an de la demararea procedurii judiciare s-a făcut peste momentul impus de cerinţele art. 132 C. proc. civ.
3. hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa a dispus să-i fie trimisă spre soluţionare notificarea înaintată primăriei, aplicând astfel normele dreptului comun unei situaţii speciale, distinct reglementată de prevederile legii de reparaţiune.
Au mai arătat că, atât notificarea cât şi acţiunea introductivă au fost formulate de o persoană ce nu avea calitatea de persoană îndreptăţită, iar cea care avea această calitate nu a înţeles să uzeze de prevederile legii speciale pentru realizarea dreptului său.
Au fost astfel greşit soluţionate atât excepţiile întemeiate pe motivele sus expuse, cât şi cele privind nulitatea cererii de chemare în judecată, precum şi aceea a omisiunii pronunţării în contradictoriu cu toate părţile chemate în judecată în calitate de pârâte, greşeală ce, de asemenea, nu a fost analizată şi îndreptată de instanţa de control judiciar.
Au mai invocat, totodată, nulitatea hotărârii instanţei de apel, pentru pronunţarea sa cu încălcarea prevederilor art. 147 şi art. 260 C. proc. civ. constând în nesemnarea încheierii de amânare a pronunţării, solicitând, în principal casarea acestei hotărâri pentru motivul invocat şi, în subsidiar modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii cererii introductive.
Examinând hotărârea atacată, faţă de motivele invocate, se constată ca nefondat recursul pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ. „La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.
Iar potrivit art. 134 C. proc. civ., este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii cerinţe ce trebuie întrunite cumulativ pentru a considera ca realizat acest moment esenţial al dezbaterilor.
În speţă, la cererea părţilor judecata cauzei a fost suspendată (art. 242 pct. 1 C. proc. civ.) şi, după repunerea pe rol amânată la cererea reclamantelor pentru a depune înscrisuri, cerere acceptată de pârâte. De menţionat că la acest termen de judecată (18 februarie 2004), cât şi la cel ulterior acordat în cauză (3 martie 2004) procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu recurenta-pârâtă, actul de procedură privind-o pe aceasta fiind restituit cu menţiunea „fără stradă şi adresă nu se poate emite".
Prin urmare, în raport de consideraţiile legale reţinute şi faţă de starea de fapt descrisă, prima zi de înfăţişare o constituie în speţă momentul depunerii şi comunicării precizării de acţiuni, 17 martie 2004, astfel încât sub acest aspect criticile recurentei sunt nefondate.
De asemenea, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ. sus-amintite, instanţa ar fi putut, la cererea reclamantului sau, în acord cu principiul rolului activ consacrat de prevederile art. 129 C. proc. civ. să acorde un nou termen de judecată la prima zi de înfăţişare, pentru întregirea sau modificarea acţiunii, termene care în speţă ar fi putut să fie ulterior datei de depunere a precizării de acţiuni, astfel încât şi faţă de aceste consideraţiuni, criticile recurentei sunt nefondate.
Sunt, de asemenea, nefondate şi criticile axate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, deşi sunt încadrate pe acest motiv de recurs, recurenta face din nou trimiteri la motivul de recurs sus-analizat. Pentru a fi incident motivul de recurs invocat, este necesară neindicarea motivelor pe care se sprijină Decizia judecătorului, ca şi existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ipoteze ce nu există în cauză.
Dimpotrivă, în speţă, instanţa de apel a răspuns punctual şi complet fiecărui motiv pe care s-a sprijinit calea de atac exercitată, analizând temeinicia sau netemeinicia criticilor formulate faţă de dispoziţiile legale evocate şi a celor incidente în cauză, pronunţând hotărârea atacată ale cărei considerente sunt concordante dispozitivului său şi corespund naturii pricinii.
Nefondate sunt şi criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele aplicând şi interpretând corespunzător dispoziţiile legale incidente în cauză.
Este cert, că terenul, obiect al cererii introductive este deţinut de pârâta societate comercială, unitate deţinătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001(în forma actuală).
Este de asemenea, de necontestat că reclamantele au notificat una dintre persoanele considerate de lege, ca debitori ai obligaţiei prevăzute de art. 25 (fost art. 23) din lege, respectiv primăria care, în dispreţul dispoziţiilor legale evocate, a spiritului şi finalităţii acestei legi, a preferat să stea în pasivitate, conduită contrară legii şi sancţionată de instanţe.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (2) din lege (fost art. 25) „persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat, dispoziţiile ce se aplică şi ipotezei reglementate de prevederile al. 5 al aceluiaşi text, potrivit căruia, dispoziţia legală enunţată „se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care unitatea notificată nu deţine nici măcar în parte imobilul solicitat".
Încălcând aceste prevederi legale, pârâta primăria a nesocotit obligaţia instituită mai sus, astfel încât, pronunţându-se în sensul înaintării notificării persoanei juridice deţinătoare şi obligării acesteia din urmă să soluţioneze prin decizie/dispoziţie motivată notificarea, instanţele au dat eficienţă acestor dispoziţii legale, şi au făcut aplicaţiunea art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, sancţionând tăcerea entităţii notificate şi temporizarea procedurii reglementate de legea specială
Sunt, de asemenea, nefondate şi criticile privind lipsa calităţii de persoană îndreptăţită în persoana reclamantei K., critici net înlăturate, de instanţe de apel.
Din verificarea conţinutului notificării (f. 3 dos. fond) rezultă că aceasta are conţinutul prescris de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din lege, indicând atât elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, cât şi a imobilului a cărui restituire se cere, ca şi valoarea aproximativă a acestuia.
Împrejurarea că notificarea şi acţiunea introductivă au fost formulate de mama reclamantei în baza unui mandat nu are nici o relevanţă asupra vocaţiei şi îndreptăţirii acesteia de a beneficia de prevederile legii, întrucât potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ. „părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar".
Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituţie nu este considerată uneori ca având un caracter pur procedural.
Consecinţa încheierii mandatului judiciar este aceea că actele procedurale îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra părţii principale, adică asupra persoanei reprezentate.
Atât prima instanţă, cât şi cea de control judiciar, reţinând atât existenţa mandatului (f. 101), cât şi a efectelor acestuia asupra dreptului civil invocat, au făcut o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente cauzei.
Prin urmare, legal au fost respinse excepţiile întemeiate pe consideraţiunile sus invocate, dispoziţiile legale arătate în susţinerea acestora nefiind aplicabile situaţiilor invocate.
Sunt nefondate şi criticile privind nulitatea hotărârii instanţei de apel pentru lipsa semnăturii judecătorilor pe încheierea de amânare a pronunţării, întrucât, pe de o parte, nulitatea, ca sancţiune civilă nu se presupune, ci trebuie să fie precis şi expres reglementată de lege. Ori, prevederile art. 261 C. proc. civ. ce reglementează conţinutul hotărârii nu prevăd, pentru situaţia evocată, sancţiunea nulităţii.
De menţionat că în situaţia reglementată de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care se referă la semnăturile judecătorilor şi ale grefierului, regimul juridic al nulităţii este diferit, distincţia constând în nesemnarea minutei, care atrage nulitatea ce nu poate fi remediată decât prin casare şi nesemnarea hotărârii, ce reprezintă o neregularitate procedurală susceptibilă de remediere.
Ori, în speţă, pe de o parte dispoziţiile legale evocate în susţinerea nulităţii nu prevăd o atare sancţiune, iar, pe de altă parte, pentru identitate de raţiune, lipsa semnăturilor judecătorilor de pe încheierea de amânare a pronunţării constituie o omisiune ce este susceptibilă de remediere şi care, pentru considerentele expuse, nu este aptă de a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC H. SA Bucureşti, sucursala H. Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 743 din 8 martie 2005 al Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7088/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7022/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
