ICCJ. Decizia nr. 7223/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7223
Dosar nr. 7261/2005
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 septembrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2005 Curtea de Apel Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale şi pe cale de consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de contestatorii C.M., Z.I., Z.M. împotriva sentinţei civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraş în favoarea Tribunalului Braşov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 195/2004 hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel.
Tribunalul Braşov, prin Decizia civilă nr. 158 din 10 mai 2005 a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov şi, în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de contestatorii C.I.M., Z.I. şi Z.M. împotriva sentinţei civile nr. 474 din 27 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Făgăraş, în favoarea Curţii de Apel Braşov; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa un regulator de competenţă.
Competent să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraş este Tribunalul Braşov.
Potrivit art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executare se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 4001 şi art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, în materia contestaţiei la executare, regula este aceea potrivit cu care hotărârea se dă fără drept de apel.
Excepţiile, conform art. 402 alin. (2) C. proc. civ. sunt reprezentate de cazurile în care sunt incidente dispoziţiile art. 4001 şi art. 401 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, aşa cum rezultă din probele existente la dosarul cauzei, contestaţia a fost formulată de o „terţă persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit", în sensul art. 401 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de C.M., Z.I., Z.M.
În aceste condiţii, rezultă că hotărârea pronunţată de Judecătoria Făgăraş este supusă atât apelului, cât şi recursului.
Cu privire la instanţa competentă să soluţioneze apelul, este incident art. 2 pct. 2 C. proc. civ. interpretat în spiritul modificărilor Legii nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, în sensul judecării căilor de atac de către instanţele imediat superioare celor care le-au pronunţat.
În consecinţă se va stabili în favoarea Tribunalului Braşov, judecarea apelului împotriva sentinţei civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a apelului împotriva sentinţei civile nr. 747 din 27 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 7228/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7224/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
---|