ICCJ. Decizia nr. 7279/2005. Civil
| Comentarii |
|
V.G. a chemat în judecată Statul Român prin D.G.F.P.C.F.S. Dolj pentru a fi obligat pârâtul să-i acorde despăgubiri în cuantum de 30.000.000 lei reprezentând c/valoarea unei mori țărănești și a terenului aferent de 150 mp imobile situate în comuna Farcaș, preluate abuziv de stat în 1952.
Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat despăgubiri atât pentru moara cu etaj și terenul aferent de 10 ari cât și pentru gospodăria anexă morii descrisă în cerere și respectiv utilajele specificate în acțiunea precizată.
Prin expertiza tehnică s-a stabilit că valoarea despăgubirilor pretinse de reclamant era de 903.381.553 lei.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, reclamantul și-a precizat din nou acțiunea în sensul că a solicitat restituirea în natură a bunurilor menționate în cererea de chemare în judecată sau c/valoarea lor, respectiv suma de 1.962.144.733 lei.
Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 291 din 5 iunie 2003 a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul V.G. și a obligat Statul Român să plătească acestuia suma de 505.426.170 lei reprezentând c/valoarea morii țărănești a unui motor sentz, 2 perechi pietre moară și un circular.
Instanța a reținut că reclamantul a deținut în sat Tălpașu com. Fărcaș, fostul raion Amaradia o suprafață de teren arabil de 2,50 ha , o batoză și o moară (în anul 1953) cu motor în acest sens certificatul nr. 5328 din 27 iunie 1991 emis de Arhivele Statului Român, act vânzare din 12 iulie 1935, listă de inventariere tablou și utilaje ce au fost preluate de stat împreună cu alte bunuri, în mod abuziv, cu încălcarea art. 50 din Legea nr. 119/1948. Ulterior moara a fost demolată.
Cum respectivele bunuri au fost preluate fără titlu valabil și nu mai existau în natură, reclamantul era îndreptățit la despăgubiri, în speță fiind întrunite cerințele art. 2,art. 3 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, conform art. 10 alin. (1) teza 2 din lege, în situația imobilelor preluate abuziv și demolate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, astfel că acțiunea reclamantului era admisibilă acesta urmând să primească suma de 505.426.170 lei, conform raportului de expertiză, reprezentând c/valoarea morii țărănești ce conținea trei pietre, motor sentz, 2 perechi pietre moară, separat de celelalte trei, un circular.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 425 din 8 decembrie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul V.G. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj, ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 291 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, secția civilă.
în motivarea soluției instanța a stabilit că însuși reclamantul prin cererea de la fila 6 dosar 7191/2002 a precizat ca temei juridic al cererii de chemare în judecată dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că în raport de dovezile administrate, respectiv deciziei nr. 7 din 31 decembrie 1952 în care se individualizează bunurile ce au fost preluate de la reclamant, cuantumul despăgubirilor a fost corect stabilit.
în contra menționatei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul V.G. cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj primul invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență, că valoarea totală a bunurilor de care a fost deposedat abuziv era de 1.419.843.930 și nu de 505.426.176 lei cât i-au acordat instanțele, iar cel de al doilea referindu-se tot la cuantumul despăgubirilor a evidențiat însă faptul că bunurile pentru care a fost obligat să achite reclamantului suma de 505.426.170 lei nu formau obiectul Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Atât în cererea de chemare în judecată promovată la 12 februarie 1999 cât și în precizările ulterioare din 8 septembrie 1999 și respectiv 25 septembrie 2002 (f.1 dosar nr. 3731/1999 și f.8 dosar nr. 7191/2002) reclamantul a învederat că moara din comuna Fărcaș, sat Tălpaș Soreni, jud.Dolj, ca și utilajele anexe, i-au fost preluate fără titlu de către Statul român întrucât nu au figurat în anexa la Legea nr.119/1948, că respectiva construcție nu mai există în natură motiv pentru care, inițial a solicitat despăgubiri, iar apoi a cerut restituirea în natură a bunurilor enunțate în acțiune sau c/valoarea lor de 1.962.144.733 lei. Dacă inițial, reclamantul, nu a invocat temeiul juridic al acțiunii, ceea ce putea să confere acesteia caracterul unei acțiuni în pretenții, ulterior prin precizările făcute a reieșit că reclamantul înțelegea să revendice bunurile specificate în acțiune, din moment ce acesta a solicitat în principal restituirea bunurilor respective și numai în subsidiar c/valoarea lor în măsura în care ele nu mai existau în natură.
De altfel, prin cererea din 25 septembrie 2002, contrar celor susținute de instanța de apel în considerentele deciziei, reclamantul a reiterat cererea sa de restituire în natură a tuturor bunurilor evidențiate în acțiune sau a c/valorii lor de 903.385.553 lei și a caracterizat respectiva acțiune ca fiind în revendicare și prin urmare nu era supusă taxei de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 147/1997 și art. 51 din Legea nr. 10/2001 (f.6 dosar nr. 71191/2002).
Din cele expuse rezultă fără echivoc că invocarea de către reclamant a prevederilor art. 51 din Legea nr. 10/2001 a avut ca singur scop argumentarea faptului că acțiunea nu era supusă taxei de timbru.
De altfel, chiar în considerentele sentinței, tribunalul a reținut că însuși reclamantul și-a precizat acțiunea ca fiind în revendicare (f.152 dosar nr. 7191/2002). Cu toate acestea, același tribunal și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 10 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 10/2001, fără ca anterior să fi pus în discuția părților menționatul temei juridic.
Mai mult, în motivele de apel, reclamantul a invocat și faptul că soluția era confuză și pentru că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ., iar motivarea instanței de fond a fost dată pe reglementările Legii nr. 10/2001.
Instanța de apel nu a primit această critică invocând cererea reclamantului din 25 septembrie 2002 prin care așa cum deja s- a evidențiat, acesta a precizat cauza juridică a acțiunii ca fiind dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 51 din Legea nr. 10/2001.
Din cele expuse rezultă cu evidență că atât instanța de fond cât și cea de apel au soluționat pricina pe un alt temei juridic decât cel invocat și precizat de reclamant, respectiv art. 480 C. civ., acțiunea fiind promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
De altfel, acțiunea în justiție întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 are caracter subsidiar neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative și prealabile ceea ce în speță nu a avut loc întrucât așa cum deja s-a relavat, cererea de chemare în judecată s-a introdus anterior intrării în vigoare a respectivei legi.
Față de cele ce preced, recursurile declarate în cauză au fost admise, au fost casate hotărârile pronunțate de instanțe și a trimis pricina la instanța de fond pentru a fi soluționată în raport cu temeiul juridic invocat de reclamant.
în acest context și având în vedere că obiectul acțiunii este evaluabil în bani, iar valoarea acestuia este sub 5 miliarde de lei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ. modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000 așa cum acest punct a fost ulterior modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, respectiv art. 1 pct. 1 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze litigiul în prim grad de jurisdicție este Judecătoria Craiova, unde dosarul a fost trimis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7310/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7249/2005. Civil → |
|---|
